Raportul anului 2022 al Casei Majestății Sale

A fost încheiat Raportul anual al Asociației Casa Majestății Sale privind activitățile publice ale anului 2022.

Raportul prezintă agenda angajamentelor publice susţinute de Familia Regală la Palatul Elisabeta, în țară, în străinătate, precum și la reședințele regale.

Trecerea în revistă a manifestărilor este structurată în ordine calendaristică, din luna ianuarie până în luna decembrie 2022, şi cuprinde acţiuni desfăşurate în sfera domeniilor societate civilă şi comunități locale, educaţie, sănătate, mediu înconjurător, Biserica, Academia, Corpul Diplomatic, mediul de afaceri, învestituri cu decorații regale, furnizori regali, vizite externe, discursuri și conferințe pe teme de actualitate.

Menționăm faptul că toate fondurile pentru acțiunile publice regale provin din finanțări private. Asociația Casa Majestății Sale nu primește nicio finanțare de la Stat.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50464499
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate