Programul Familiei Regale cu ocazia sărbătorii de 10 Mai

Ceremonie de acordare a Înaltului Patronaj
al Principesei Moștenitoare la Palatul Elisabeta
Joi, 7 mai 2015, ora 15.30

• La ora 15.30, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va conferi Înaltul Patronaj unor proiecte educaționale și culturale din țara noastră.
• La ceremonie va lua parte, alături de Principesa Moștenitoare, Principele Radu.
• Accesul presei este liber.

Ceremonie de învestire a Furnizorilor Regali la Palatul Elisabeta
Joi, 7 mai 2015, ora 16.30

• La ora 16.30, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va oferi, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, certificatul de Furnizor al Casei Regale unor companii comerciale din România.
• La ceremonie va lua parte, alături de Principesa Moștenitoare, Principele Radu.
• Accesul presei este liber.

Concertul Corului Regal la Universitatea Naţională de Muzică
Joi, 7 mai 2015, ora 20

• La ora 20, în Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, va avea loc concertul extraordinar susținut de Corul Regal, intitulat „Nihil Sine Deo”, sub bagheta dirijorului Eduard Dinu.
• La concert va lua parte Alteța Sa Regală Principele Radu.
• Corul Regal, aflat sub Înaltul Patronal al Alteței Sale Regale Principele Radu, va purta publicul într-o călătorie muzicală, traversând diferite epoci şi genuri ale istoriei muzicii corale, din Renaştere până în epoca modernă, de la sonorităţile arhaice ale muzicii bizantine la efervescenţa armoniilor muzicii de jazz.
• Accesul presei este permis.

Lansare de carte la Sala Radio
Vineri, 8 mai 2015, ora 12

• La ora 12, Foaierul Central al Sălii Radio va găzdui evenimentul de lansare a albumului „10 Mai. Casa Regală a României în cronici radiofonice (1930-1944)” apărut la Editura Casa Radio, în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”.
• La evenimentul de lansare va lua parte Alteța Sa Regală Principele Radu.
• Alături de Alteța Sa Regală vor lua cuvântul domnul Ovidiu Miculescu, Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, doamna Oltea Şerban-Pârâu, Directorul Centrului Cultural Media Radio România, Prof. Univ. Dr. Ionel Cândea, Directorul Muzeului Brăilei „Carol I”, domnul Adrian-Silvan Ionescu, Directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”. Evenimentul de lansare va fi moderat de doamna Denise Theodoru, coordonator al proiectului editorial.
• Albumul (carte și CD inclus) reprezintă o culegere de documente din colecţiile Societăţii Române de Radiodifuziune, reunite şi îngrijite de Serviciul Patrimoniu Cultural şi Arhive Radio România.
• Accesul presei este permis.

Concert Regal la Sala Radio
Vineri, 8 mai 2015, ora 19

• La ora 19, în Studioul de concerte „Mihail Jora” al Societății Române de Radiodifuziune, va avea loc Concertul Regal dedicat sărbătorii de 10 Mai.
• Concertul va fi susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta maestrului Radu Popa. Solist, pianistul Radu Mihail. Publicul va putea asculta Imnul Regal de E. Hübsch, Concertul nr. 2 în do minor pentru pian si orchestră, op. 18 de S. Rachmaninov și Simfonia în re minor de C. Franck.
• La concert va lua parte Alteța Sa Regală Principesa Maria.
• Accesul presei este permis.

Dineu oficial la Palatul Elisabeta
Vineri, 8 mai 2015, ora 19

• La ora 19, Palatul Elisabeta va găzdui dineul oficial oferit cu prilejul sărbătorii de 10 Mai. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţii politice, ai societăţii civile şi ai mediului privat, precum și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București.
• La dineul oficial vor lua parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
• Accesul presei este liber.

Cupa Regelui la Oină, Stadionul Arcul de Triumf
Sâmbătă, 9 mai 2015, ora 11

• La ora 11, pe stadionul Arcul de Triumf, va avea loc competiţia sportivă „Cupa Regelui la Oină”, organizată de Federația Română de Oină.
• Alteţa Sa Regală Principele Radu va deschide meciul şi va oferi echipei câştigătoare trofeul „Cupa Regelui”.
• Federaţia Română de Oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui.
• Accesul presei este permis.

Concertul Cameratei Regale la Ateneul Român
Sâmbătă, 9 mai 2015, ora 19

• La ora 19, la Ateneul Român, Camerata Regală va susţine concertul dedicat sărbătorii de 10 Mai. Repertoriul concertului va cuprinde Simfonia Nr. 7 în La Major și Concertul Nr. 4 pentru pian si orchestră de Ludwig Van Beethoven. Dirijor, maestrul Cristian Mandeal, solist, pianistul Andrei Licareț.
• La concert vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
• Este cel de-al patrulea concert din Stagiunea Regală al Cameratei Regale, aflată sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu.
• Accesul presei este permis.

Maratonul Regal
Duminică, 10 mai 2015

• La ora 8, la Palatul Elisabeta, se va da startul celei de-a patra ediţii a Maratonului Regal. Participanţii vor alerga, pe un traseu de 10,5 km, în zona Bd. Kiseleff – Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – Parcul Herăstrău – Șos. București – Ploiești. Alteţa Sa Regală Principele Nicolae va da startul maratonului.
• La ora 15, tot la Palatul Elisabeta, va avea loc premierea câştigătorilor Maratonului Regal, în prezenta Altețelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta și Principesa Maria.
• Accesul presei este liber.

Depunere de flori la statuia Regelui Carol I
Duminică, 10 mai 2015, ora 12

• La ora 12, Familia Regală va depune flori la statuia Regelui Carol I, din Piața Palatului Regal.
• La ceremonie vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Maria și Principele Nicolae.
• Accesul presei este liber.

Garden Party la Palatul Elisabeta
Duminică, 10 mai 2015, ora 17

• Începând cu ora 17, grădina Palatului Elisabeta va găzdui, pentru cel de-al șaselea an consecutiv, evenimentul Garden Party cu ocazia Zilei de 10 Mai.
• Anul acesta este prima sărbătoare națională de 10 Mai, din 1947 încoace. României i-au trebuit 67 de ani și 112 zile pentru a reveni la sărbătoarea națională de 10 Mai.
• Evenimentul, devenit tradiţie, va aduce împreună șase mii de invitați, din toate județele țării și din Republica Moldova, printre care personalităţi ale autorităţii politice centrale şi locale, personalităţi ale mediilor academic, cultural, ştiintific şi politic, personalități ale societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentanți ai Corpului Diplomatic și ai clerului.
• La fel ca în anii precedenți, Yakerii Acrobați își vor da concursul, survolând Palatul Elisabeta.
• Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține un concert în grădina palatului.
• La eveniment vor lua parte Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae.
• Accesul presei este liber.

 

 

 

18 comentarii

  1. stelian r. says:

    Traiasca Regele ! Nimic fara Dumnezeu !

  2. Andrei says:

    daca ziua de 10 Mai a fost declarata Sarbatoare Nationala, de ce nu se foloseste Piata Palatului si balconul Palatului Regal ? ar arata mult mai bine decat cum se organizeaza la Palatul Elisabeta, totul e atat marunt acolo, si acel balcon e ridicol de mic.

  3. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Roxana Luscan Respect!!
    #
    Norica Vasilian 10 MAI -o mare Sărbătoare, plină de strălucire și dragoste de țară, așteptată de popor .
    #
    Ovidiu Olteanu Respect!
    #
    Cristian Ciurdar TRĂIASCĂ REGELE
    #
    Mircea Comanescu PATRIA ȘI REGELE !!
    #
    Elena Baicu Vive le Roi!
    #
    Mircea Caruceru RESPECT
    #
    LauraIon Patea mult respect si deosebita consideratie!
    #
    Laura Ion Patea vive le roi!

  4. Cristian Ciurdar says:

    TRAIASCA REGELE !!!!

  5. Iubire ,pretuire ,respect si loialitate CASEI REGALE A ROMANIEI ,cea mai frumoasa din EUROPA!!

  6. sanda tenea says:

    REGELE SI PATRIA!

  7. Amalia Jeleascov says:

    Mult le-a trebuit sa ia aceasta decizie.Traiasca Monarhja !

  8. Dan Marinca says:

    Clubul Monarhiștilor a anticipat legea și în 2013 și 2014 au organizat parade de 10 Mai . E sărbatoare . 10 mai ne-a fi de-a pururi Sfăntă zi caci ea ne-a dat Domn puternic țării noastre, Libertate și Regat !

  9. Cristian says:

    Traiasca Regele!!!!

  10. MIHU LIGIA-GILDA says:

    Traiasca Regele!
    Traiasca Casa Regala a Romaniei!

    NIHIL SINE DEO!

  11. vladut mihaela says:

    10 mai este pt. prima oara considerata sarbatoarea nationala a romanilor de pretutindeni ! Traiasca Regele ! Traiasca Casa Regala a Romaniei!

  12. Stefan Gutu says:

    SA NE TRAITI SI POATE DA DUMNEZEU SA IASA SOARELE SI PENTRU ROMANIA SI ROMANI . SA FITI SANATOSI SI SA VA BINECUVANTEZE ,, DOMNUL ,,

  13. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Nicu Fesa Traiasca Regele!
    #
    Ion Irimia Doamne Ajuta !
    #
    Nicolae Tapu Pacat de oamenii astia care au incercat ceva ptr acest neam Cuza, Carol 1 , Ferdinand, Mihai, in rest niste ….
    #
    Dani Ghergusi Nimic fara Dumnezeu ! Traiasca REGELE !!!
    #
    Cristina Kiss Multa sanatate la toata familia,am fost foarte bucuroase,mama mea si cu mine,acum cativa ani buni,cand ati fost in vizita la Sibiu si am putut sa va vedem de foarte aproape,pe treptele Bisericii Catolice,mama mea v-a admirat foarte mult,mi-a povestit de vizta facuta la Sibiu dupa ce ati fost incoronat,toata stima.
    #
    Grigore Si Florentina Chisiu VIVAT MONARHIA VIVAT ZIUA NATIONALA ROMANILOR DE PRETUTINDENI 10 MAI

  14. Comentarii pe Facebook (III) says:

    Romeo Stoica ONOARE SI RESPECT.
    #
    Gheorghe Zoica TRAIASCA REGELE
    #
    Florica Saitos MONARHIA VIITORUL ROMANIEI.
    #
    Raluca Andor Traiasca Regele! Avem Rege si vrem in continuare asta! La Multi Ani!!!

  15. Da Doamne minte tuturor romanilor pentru a intelege ce inseamna REGAT ! TRAIASCA REGELE !

  16. Bilasco Mara says:

    NIHIL SINE DEO !

  17. CONSTANTIN DANIEL IONEL says:

    CONSTANTIN DANIEL ,BRAILA,DORESTE CASEI REDALA A ROMANIEI,IN FRUNTE CU REGELE NOSTRU MIHAI I,UN CALDUROS LA MULTI ANI REGALI SI MULTA SANATATE ,LA MULTI ANI DE 10 MAI ROMANIA REGALA..NIHIL SINE DEO,NIHIL SINE REX..

  18. LUCINESCU MARIA says:

    TRAIASCA REGELE, TRAIASCA MONARHIA, TRAIASCA ROMANIA !

Leave a Reply to MIHU LIGIA-GILDA Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50004687
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate