Profesorul Constantin Brâncoveanu, In Memoriam

Profesorul Constantin Brâncoveanu, Castelul Regal Peleș, 26 martie 2014, ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Familia Regală au aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la Domnul, în ziua de 30 septembrie 2026, la Cambridge, Marea Britanie, a lui Constantin Emanoil Brâncoveanu. Prin el, Custode Coroanei și familia au pierdut un foarte bun, valoros și devotat prieten. Farmecul, demnitatea, inteligența și rafinamentul lui nu vor fi uitate niciodată. De asemenea, simțul umorului, dublat de inteligență și umanitate, rămâne una dintre cele mai dragi amintiri pentru Majestatea Sa Margareta. Dispariția profesorului Brâncoveanu este o mare pierdere.

Constantin Brâncoveanu a fost, încă de dinainte de 1989, un pilon al echipei Regelui Mihai în acțiunea sa pentru România. În anii 1990 – 1997, a îndeplinit cu onoare importanta poziție de Secretar Privat al Regelui Mihai, însoțindu-i pe rege și pe Regina Ana în vizite internaționale, inclusiv în primele vizite în România de după căderea comunismului. A rămas până la sfârșitul vieții alături de Regele Mihai și de Custodele Coroanei Margareta cu fidelitate, cu profund atașament și cu infinită înțelepciune. A contribuit discret, dar substanțial, la reconectarea istoriei regale a României cu Europa. De asemenea, vocea sa, inconfundabilă și elegantă, s-a făcut auzită la BBC Radio 4 și la Serviciul Român al BBC, reprezentând o punte între generații și lumi despărțite de Cortina de fier.

Născut la București, la 28 ianuarie 1943, Constantin Brâncoveanu a fost descendentul unora dintre cele mai ilustre familii românești și europene. Regimul comunist, instaurat încă de la vârsta copilăriei, i-a deposedat familia de bunuri și l-a condamnat pe tatăl său în detenție politică timp de doisprezece ani, exilul devenind ulterior salvarea întregii familii.

După plecarea din România, în anul 1964, și-a urmat vocația intelectuală la prestigioase instituții de învățământ, studiind la King’s College, Cambridge, unde și-a pregătit doctoratul sub îndrumarea lui Isaiah Berlin, și ulterior la Harvard. Deși a nutrit o pasiune profundă pentru arhitectură, istoria a fost domeniul în care a excelat.

Constantin Brâncoveanu a devenit unul dintre cei mai respectați istorici ai Rusiei în Marea Britanie, predând la instituții precum Christ Church (Oxford), Manchester și Sheffield, și fiind invitat la alte instituţii de învăţământ superior din Statele Unite. Expertiza sa vastă asupra istoriei ruse – de la revoluții și conducători la originile totalitarismului – i-a adus recunoaștere internațională și distincții prestigioase, inclusiv un premiu pentru cercetare din partea British Academy.

În anul 2014, Constantin Brâncoveanu a fost decorat de Regele Mihai I cu Crucea Casei Regale a României, pentru devotamentul şi erudiţia cu care a sprijinit Casa Regală a României, pentru distincţia şi rafinamentul cu care a stat alături de Familia Regală, şi pentru fidela sa contribuţie la împlinirea evenimentelor publice regale din primul deceniu postdecembrist.

Majestatea Sa Custodele Coroanei adresează condoleanțe și transmite întreaga compasiune familiei și tuturor celor care l-au iubit și prețuit!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Versoix, ianuarie 1991, Regele Mihai și profesorul Constantin Brâncoveanu
Castelul Regal Peleș, 26 martie 2014, ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale
Profesorul Constantin Brâncoveanu, Castelul Regal Peleș, 26 martie 2014, ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 70156904
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate