Ora Regelui, ediție în premieră

TVR 1 – sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 13.00 / TVR Internațional – sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 15.30 / TVR Moldova – joi, 8 octombrie 2026, ora 16.00  

Dincolo de vis. Cotroceniul Regal

Îndelungata existență a Palatului de la Cotroceni a început cu vreo 350 de ani în urmă, pe când domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită din foștii codrii ai Vlăsiei. Grandiosul palat domnesc a fost edificat împreună cu o biserică vădit asemănătoare cu biserica episcopală din Curtea de Argeş. Pe la 1852, domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei i-a acordat palatului domnesc, refăcut și modernizat, statutul de reşedinţă de vară. Cotrocenii și-au legat după aceea numele de domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, devenind, cu unele îmbunătățiri, reşedinţa sa oficială. Ansamblul de la Cotroceni a fost, de-a lungul vremii, martor al atacurilor, al războaielor, al molimelor și al multor fapte care ne-au marcat istoria.

Vechiul palat cu povestea zbuciumată precum aceea a întregului neam românesc, este locul pe care l-a preferat și Principele Carol, ajuns să își unească destinul cu România, în 1866. L-a ales apoi, ca reședință oficială pentru moștenitorii săi, Principii Ferdinand și Maria. Gustul artistic al Principesei Maria a schimbat cu totul bătrânul loc. Arhitectura, întregul decor, mobilierul, țesăturile, dar și minunata grădină s-au transformat. Ba chiar, pe măsura trecerii anilor, s-au adaptat modei europene, deși tușele imprimate de spiritul de artist al Reginei Maria îl individualizau. 

Filmul documentar ”Dincolo de vis. Cotroceniul regal” este realizat cu participarea unor cercetători reputați de la Muzeul Naţional Cotroceni, Arhivele Naţionale ale României, Academia Română și Institutul Naţional al Patrimoniului.

Palatul de pe colinele aflate odinioară la marginea Capitalei este în prezent un spațiu care evocă istoria ansamblului arhitectural, neîntreruptă de 350 de ani. Muzeul, dedicat evoluției României moderne și contemporane și, în același timp, valorificării artelor decorative românești, este deschis publicului de 35 de ani.

Imagine: Mihai Covrig, Iulian Ene, Eugen Demetercă, Nicolaie Cernat / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizator: Diana Ilica

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 70109175
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate