Principesa Sofia la Alba Iulia

Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României a vizitat municipiul Alba Iulia vineri, 15 octombrie 2021, la împlinirea a 99 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

Alături de prefectul de Alba, domnul Nicolae Albu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel, şi primarul municipiului Alba Iulia, domnul Gabriel Pleşa, Principesa Sofia a asistat la citirea, de pe Esplanada Sălii Unirii, a “Proclamaţiei Încoronării” Regelui Ferdinand I și a luat parte la inaugurarea unei expoziţii de fotografie, cu imagini cu Regele Mihai şi de la Încoronarea de la 15 octombrie 1922.

De asemenea, Principesa Sofia a ales lucrările câştigătoare ale concursului de pictură “Încoronarea de la Alba Iulia”, la Liceul de Arte “Regina Maria” Alba Iulia.

După un Te-Deum oficiat în Catedrala Încoronării de ÎPS Arhiepiscopul Irineu de Alba Iulia, la Sala Unirii a avut loc un concert extraordinar susţinut de Orchestra de Cameră a Judeţului Alba şi soliştii Alexandru Pal, la nai, şi Dan-Liviu Cernat, la vioară. A fost prezentat “Marşul Încoronării”, lucrare compusă cu ocazia Încoronării şi care nu a mai fost interpretată în public de aproape 100 de ani.

În prezența Alteței Sale Regale, a fost dezvelit bustul Regelui Mihai I, pe esplanada Muzeului Naţional al Unirii, realizat de sculptorul Ovidiu Protopopescu.

Timp de un an, la Alba Iulia vor avea loc manifestări dedicate încoronării din 1922, sub auspiciile Familiei Regale a României.

Foto: © Ionuț Văidean

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    Alba Iulia este un reper al istoriei şi credinţei, un izvor de energie morală , o adevarată purtătoare a identităţii neamului nostru, luminată de mândria şi bucuria unor mari împliniri a românilor. Stimă şi consideraţie, respect şi preţuire pentru Familia Regală pentru care, acumulările trecutului sunt şi ”trebuie să fie inspiraţia pentru viitor .”

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50444993
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate