Prelegere la Universitatea Națională de Apărare

Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017

Miercuri, 22 februarie 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a întâlnit cu profesori și cursanți ai Universității Naționale de Apărare “Carol I”.

Principele Radu a ținut o prelegere în fața ofițerilor MApN care urmează Cursul postuniversitar de Conducere Strategică, organizat anual de Universitatea Națională de Apărare “Carol I”. Alteța Sa Regală a prezentat ofițerilor teme legate de leadership în actualul context al continentului european.

Principele Radu, colonel (r) al Armatei României, a absolvit Colegiul Național de Apărare în anul 2002 și a obținut un doctorat în științe militare în anul 2006, la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” din București. Principele Radu a fost ofițer activ al Armatei României între anii 2005 și 2009.

Începând din anul 2003, Alteța Sa Regală a susținut anual prelegeri și cursuri pe teme militare la Universitatea Națională de Apărare și la Colegiul Național de Apărare. Principele Radu a fost invitat să conferențieze la unități și mari unități militare din țară, precum și la Universitatea Națională de Apărare din Washington DC, SUA, Academia Navală din Monterey (Naval Postgraduate School), SUA, Colegiul Național de Apărare din New Delhi, India, la Universitățile Barkeley și Stanford din California, SUA, Universitatea Națională de Apărare din Thailanda, Academia Militară din Cairo, la Universitatea Waseda din Yokohama (Japonia), la Academiile Militare din Bulgaria și Moldova sau la Casa Internațională a Studenților din Londra.

Cursul vizează dezvoltarea competenţelor profesionale specifice conducerii forţelor armate de nivel strategic în timp de pace, criză și război şi asigură o pregătire interdisciplinară complexă necesară perfecționării abilităţilor, caracteristicilor și deprinderilor relevante viitorilor lideri ai Armatei României.

Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017 Principele Radu, prelegere pe teme de leadership la Universitatea Nationala de Aparare Carol I, 22 februarie 2017

4 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer says:

    Asa este corect – ARMATA Regatului Romaniei intotdeauna a fost alaturi de Casa Regala. Felicitari !
    Nimic fara Dumnezeu !

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Mai mult decat atat, domnule Vandenboer, la randul Sau, si Casa Regala a fost intotdeauna alaturi de Armata tarii. Este perfect normal deci ca viitorul Principe Consort al Romaniei sa aiba inalta pregatire militara – si un grad / rang pe masura – la nivelul la care sa-I permita sa tina cursuri pe o gama larga de teme de specialitate la Universitati Militare de prestigiu din tara si din strainatate. Prezenta Altetei Sale Regale Principelui Radu in astfel de prilejuri ne bucura si ne umple de mandrie.

  3. Este o normalitate ca Armata sa fie alaturi de Casa Regala si Familia Regala!!Toate cele bune !!Exista o legatura stransa intre Armata si Casa Regala,si Familia Regala de sute de ani de milenii!!Pt ca amandoua apara Tara si reprezinta Tara,granitele ei,reprezinta onoarea unei Tari…..
    Coroana Regala si Armata!

  4. Cristian Sandu says:

    Criza de sistem statal din Romania nu o va rezolva decit Institutia Coroanei!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50419908
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate