Prânz la Castelul Peleș în onoarea Academiei Române și a Academiei franceze de Științe

Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui

Luni, 30 ianuarie 2017, în Sufrageria mare a Castelului Peleș, Custodele Coroanei a oferit un prânz în onoarea Academiei Române și a doamnei Catherine Bréchignac, Secretar Perpetuu al Academiei de Științe a Franței.

Custodele Coroanei a fost reprezentat la eveniment de Alteța Sa Regală Principesa Maria. A fost primul eveniment regal găzduit de Castelul Peleș în anul 2017.

În aceeași zi, doamna Bréchignac a primit din partea Academiei Române titlul de membru de onoare.

La prânzul de la Castelul Peleș au participat dl profesor Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, alături de distinși membri ai Prezidiului Academiei. A fost prezent dl profesor Sergiu Nistor, consilier prezidențial.

Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui

Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui

Pranz la Castelul Peles în onoarea Academiei Romane si a Academiei franceze de Stiinte, 30 ianuarie 2017, foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui

Fotografii de Daniel Angelescu

9 comentarii

  1. Pantea Alexandru Sorin says:

    Multe felicitari Altetei Sale Regale Principesei Maria a Romaniei pentru gazduirea acestui eveniment!

  2. Viorica M.V. says:

    Dorim succese celor doua Academii.
    .
    Happy Birthday King Felipe VI!

  3. Liliana Sora says:

    Castelul Peleş – un loc încărcat de istorie , un nume, un simbol al regalităţii, al afirmării demnităţii şi identităţii naţionale !
    Toată stima şi consideraţia pentru ASR Principesa Maria şi întreaga Familie Regală , care întotdeauna a mers şi merge pe căile indicate de onoare, pentru că ”onoarea este pur şi simplu moralitatea oamenilor superiori ,” este ” … un amestec natural de respect pentru oameni şi pentru sine ”
    Prin tot ceea ce face şi cum face, Familia Regală ne împărtăşeşte adevărate lecţii de viaţă , o viaţă trăită cu înţelepciune , fiecare lecţie fiind, un exemplu de demnitate şi omenie, de sinceritate, discreţie, generozitate…,şi o reală binecuvântare.
    ”Sentimentul onoarei nu se învaţă, se naşte.” spunea Publilius Syrus
    Trăiască Regele ! Trăiască Familia şi Casa Regală a României !

  4. Emilian T.Vandenboer says:

    Intelectualitatea este unul din pilonul Monarhiei Constituitionale.
    Nimic fara Dumnezeu
    Cu adanc respect fata de Casa Regala de Romania
    Emilian T.Vandenboer

  5. Familia Cosmina si Cristian Badea says:

    Cata nevoie este de astfel de stiri in aceste zile!

    Felicitari Altetei Sale Regale Principesa Maria!

    Traiasca Regele!

  6. Cristian Sandu says:

    Felicitări, să fie de bun augur pentru întregul an!

  7. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ONOARE SI ADMIRATIE PENTRU TOATE ACTIUNILE FAMILIEI REGALE CARE ARATA ADEVARATA ROMANIE !

  8. Diana Lucia Zotescu says:

    Pentru contributia sa de un secol si jumatate la ridicarea nivelului culturii si stiintei romanesti, Academia Romana este forul reprezentativ cel mai inalt al spiritualitatii natiei romane . Ea merita astfel a fi cinstita de cei care au pus piatra sa de temelie, si anume de catre Casa Regala a Romaniei care reprezinta la randul Sau, prin membrii Sai, nivelul suprem de reprezentare a tarii noastre, tara pe care regii nostri au carmuit-o si i-au trasat drumul prin istorie.

    Fie ca anul 2017 sa fie un an rodnic in actiuni si initiative benefice ale Casei noastre Regale. Mult succes Altetei Sale Regale Principesei Maria in reprezentarea Custodelui Coroanei la diversele actiuni regale.

    Multa sanatate Majestatii Sale Regelui Mihai, caruia ii ducem dorul si caruia ii transmitem gandurile noastre bune si pline de dragoste.

    NIHIL SINE DEO !

  9. William Higginson says:

    How nice to see the castle in use

Lasa un comentariu

© 2007-2022 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 40149196
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate