Ora Regelui CCXX

regele-carol-al-ii-lea-1

Ora Regelui CCXX poate fi vizionată aici.

Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, Televiziunea națională a prezentat a două sute douăzecea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. TVR1, TVR Moldova, TVR HD ora 15. TVR Internațional ora 17.10. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Ruxandra Ţuchel.

Emisiunea a fost reluarea ediţiei din 12 noiembrie 2016.

Sumarul:

Între august 1939 și iunie 1940, Europa era răvăşită de ascensiunea Germaniei, pe de-o parte, şi de ridicarea ameninţătoare a Uniunii Sovietice a lui Stalin, pe de altă parte. În acest haos politic şi economic, România s-a regăsit singură, în faţa unui deznodământ cu final aproape evident. Putea Regele României, Carol al II-lea, să împiedice catastrofa naţională de care se apropia ţara cu viteza ameţitoare? Putea Regele, guvernul ori întreaga clasă politică românească să păsteze integritatea teritorială a ţării şi să nu piardă statutul de stat neutru? După mai mult de jumătate de secol, Ora Regelui încearcă să găsească răspunsuri.

2 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări, așa ca întotdeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    UN EPISOD DEOSEBIT DE IMPORTANT IN SENSUL CA MULTE DIN CELE PETRECUTE ATUNCI AU FOST TRECUTE SUB TACERE VREME INDELUNGATA.
    IN PERIOADA DOMNIEI REGELUI CAROL AL II-lea, DECENII DE-A RANDUL S-A VORBIT NUMAI DE PARTILE NEGATIVE ALE SUVERANULUI, FARA A SE SUBLINIA SI EFORTURILE FACUTE PENTRU DEZVOLTAREA CULTURII SI RESTAURAREA SI CONSTRUCTIA UNOR OBIECTIVE REPREZENTATIVE PENTRU NEAMUL ROMANESC PRECUM SI ALTE REALIZARI.
    NU TREBUIE UITAT AJUTORUL DAT POLONIEI IN TIMPUL AGRESIUNII GERMANO-SOVIETICE.
    CONSIDER CA ESTE NEVOIE DE NOI EPISOADE REFERITOARE LA ACEA PERIOADA

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50401773
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate