Povestea Trenului Regal continuă
Trenul Regal folosit în prezent de către Familia Regală a intrat în folosință în anul 1928 și a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul și Regina Maria, în vizitele lor numeroase pe teritoriul României Mari. Din anii 1870 până în anii 1920, Regele Carol I și Regele Ferdinand au folosit alte două garnituri de tren. Trenul a fost fabricat în Italia la solicitarea statului român, la uzinile Ernesto Breda – Construzioni Meccaniche Milano, din 1926 până în 1928. El a fost livrat României și a intrat în serviciul Casei Regale la un an după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand. Actualul Tren Regal a purtat pașii Reginei Maria, Reginei-Mamă Elena și Regelui Carol al II-lea în diverse comunități din țară și în călătoriile lor din străinătate, cu ocazia vizitelor de Stat. Trenul a adus pe Regina-Mamă Elena în țară, în anul 1940, când s-a întors din exil. Regele Mihai a călătorit mult cu Trenul Regal în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Regele Mihai și Regina-Mamă au vizitat Chișinăul, călătorind cu Trenul Regal. Tot Trenul Regal este cel care a purtat Familia Regală pe tragicul drum al exilului, în ianuarie 1948. La cei 94 de ani ai lui, Trenul Regal român este probabil cel mai vechi tren regal în funcțiune din lume. De la punerea sa pe calea ferată, Trenul Regal al României a parcurs mii de kilometri, purtând pașii regilor și reginelor, ai Familiei Regale, precum și ai liderilor politici români, europeni și americani, din anii 1948-1989. Istoria României cuprinde o mulțime de momente importante care s-au petrecut sau sunt legate de Trenul Regal. După anul 2012, el a redevenit un mijloc de a face legătura între Coroană și comunitățile locale, dar și un simbol al statului român. Trenul este compus din cinci vagoane: Vagonul Sufragerie, Vagonul Majestății Sale, Vagonul Musafirilor Regali, Vagonul Invitaților și Vagonul Casei Majestății Sale. Lor li se adaugă, atunci când au loc Funeralii Regale, Vagonul Funerar. Vagonul Sufragerie este compus din două spații: sufrageria propriu-zisă, cu o masă de 24 de persoane și salonul cu 12 fotolii. Sufrageria este folosită pentru prânzuri, dineuri sau invitații la ceai. Salonul este folosit pentru primiri sau pentru întruniri. Cu actualul Tren Regal, așadar, au călătorit patru generații ale Familiei Regale: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai și Majestatea Sa Margareta. Nu au călătorit niciodată cu acest tren Regele Ferdinand I și Regina Ana. Sperăm ca Trenul Regal să beneficieze, în anii viitori, de o carte-album dedicată istoriei sale de la construire până astăzi. În zilele noastre, Trenul Regal a reînceput drumurile sale, ducând membrii Familiei Regale în orașele din țară, acum zece ani. La 15 octombrie 2012, aniversând 90 de ani de la Încoronare, locuitorii municipiului Alba Iulia și autoritățile locale au sărbătorit evenimentul refăcând cu fidelitate, pas cu pas, prezența Familiei Regale în Gara Alba Iulia, la Catedrala Încoronării și în Sala Marii Uniri. A fost prima călătorie a Familiei Regale cu Trenul Regal, după 64 de ani de întrerupere (trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-Mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948). De ziua de 1 Decembrie, în anul 2013, a doua călătorie a Familiei Regale a cuprins orașele Sinaia, Câmpina, Ploiești și București, ca un omagiu adus de Ziua Marii Uniri Regelui Ferdinand I și Reginei Maria. Un mare număr de locuitori ai orașelor vizitate și autoritățile locale au venit la gară, pentru a saluta prezența Familiei Regale și a vedea Trenul Regal. În luna iunie a anului 2014, Familia Regală a efectuat cu Trenul Regal a treia călătorie din vremurile de astăzi, poposind pentru două zile la Craiova. Familia Regală a fost invitată de craioveni, de ziua orașului lor. 1 decembrie 2014 a fost, din nou, o zi de sărbătoare pentru Trenul Regal. Sub numele “Trenul Regal de 1 Decembrie”, a patra călătorie a Trenului Regal, având la bord Familia Regală, a omagiat regii români întregitori de neam și a avut loc pe traseul Sinaia, Focșani, Râmnicu-Sărat, Buzău, Ploiești și București. Un mare număr de oameni au venit la întâlnirea cu Familia Regală și cu Trenul Regal, arătând cât de inspirată a fost decizia de a transforma călătoria Trenului Regal de 1 Decembrie într-un eveniment anual. În anul 2015, la 1 decembrie, Familia Regală a refăcut un drum istoric. Sub numele de “Trenul Aducerii Aminte”, Trenul Regal a parcurs a cincea călătorie regală, de la Turnu Severin la București, refăcând drumul parcurs de Carol I acum 150 de ani, când a pășit pentru prima oară pe pământ românesc, la 8 mai 1866. Trenul a oprit în gările Filiași, Craiova, Slatina și Titu. Ultima oprire, deși în gara unui oraș mai mic, a avut o semnificație importantă. Regele Carol I și Regina Elisabeta au venit de multe ori la gara din Titu, de unde au plecat adesea spre București, în compania musafirilor regali din Europa, invitați în România de cei doi suverani. Miercuri, 30 noiembrie 2016, Trenul Regal a pornit din nou la drum, în anul jubileului de 150 de ani ai Coroanei Române. Traseul trenului a fost Gara Băneasa – Gara Sinaia. A doua zi, pe 1 decembrie, traseul celei de-a șasea călătorii regale a cuprins orașele Sinaia, Bușteni, Predeal, Brașov, Codlea, Făgăraș, Avrig și Sibiu. A fost traseul cu cele mai multe opriri dintre toate cele efectuate până acum. Incluzând gara de plecare și cea terminus, Trenul Regal a oprit în 9 gări. În zilele de joi 15 și vineri 16 decembrie 2016, Trenul Regal a făcut a șaptea călătorie regală din zilele noastre, pentru comemorarea celor 100 de ani de la refugiul Familiei Regale, a Guvernului și a Parlamentului României la Iași. Pentru doi ani, din 1916 până în 1918, capitala Regatului României a funcționat la Iași. Familia Regală a parcurs întocmai traseul din zilele de 5-6 decembrie 1916, când în tren se aflau Regele Ferdinand I și Regina Maria. În ziua de joi, 15 decembrie 2016, Trenul Regal a oprit la Mărășești, Adjud și Bacău, iar vineri, 16 decembrie 2016, la Roman, Pașcani și Iași. Pe 11 iulie 2017, la comemorarea centenarului marilor bătălii de la Mărășești, Mărăști și Oituz, Familia Regală a făcut a opta călătorie cu Trenul Regal, sub semnul recunoștinței față de eroii Primului Război Mondial. Trenul s-a oprit în gările Focșani, Mărășești, Adjud și Onești, iar Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au luat parte la ceremonii solemne la Mausoleele de la Mărășești și Mărăști, precum și la Cimitirul Militar din Oituz. A noua călătorie a avut loc de la Gara Regală Băneasa la Gara din Curtea de Argeș, pe 16 decembrie 2017, când o țară întreagă a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai I. Vagonul Funerar a fost adăugat la garnitura regală pentru prima oară, din anul 1938 încoace. A zecea călătorie a Trenului Regal a fost dedicată Dobrogei. La 15 iunie 2018, trenul s-a oprit în gările Fetești, Cernavodă, Medgidia și Constanța, pentru a sărbători 140 de ani de la alipirea Dobrogei la țara-mamă și 160 de ani de la începerea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă-Constanța. A unsprezecea călătorie a Trenului Regal a onorat memoria celor care au realizat Marea Unire, la 100 de ani de la înfăptuirea acestui ideal național. Familia Regală a ajuns în Gara Alba Iulia la 1 Decembrie 2018, ora 9.30, cu Trenul Regal conectat la o locomotivă cu aburi construită în anul 1922, folosită în anii interbelici pentru a deplasa Trenul Regal în diferite orașe din România. Locomotiva a fost restaurată cu migală și efort, în cursul acestui an, special pentru a onora Centenarul Marii Uniri. A douăsprezecea călătorie a Trenului Regal a avut loc de 10 Mai 2022. Cu ocazia Zilei Regale și a Zilei Independenței României, Trenul Regal a călătorit în patru județe din țară. El a plecat de la Gara Regală Băneasa și a oprit la Ploiești, la Buzău, la Brăila și la Galați. A treisprezecea călătorie a Trenului Regal din vremurile noastre va porni de la gara mare a municipiului Cluj-Napoca și va continua la Câmpia Turzii, Aiud și Teiuș, în ziua de 14 octombrie 2022. Pe 15 octombrie, la aniversarea Centenarului Încoronării, Trenul Regal va ajunge în Gara de la Alba Iulia. În tren vor călători, în memoria călătoriei efectuate de Regele Ferdinand I și de Regina Maria, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Radu, însoțiți de ASR Principesa Sofia. Trenul Regal se află în al zecelea deceniul al existenței sale, este bine păstrat, are rezistență și o remarcabilă calitate tehnică și continuă să fie unul dintre cele mai puternice simboluri ale Statului român. Toate drumurile lui sunt emoționante și dătătoare de mândrie. Călătorii trenului, Familia Regală și musafirii ei, precum și locuitorii orașelor, prezenți în gări pentru a spune bun venit, păstrează amintirea acelor clipe pentru totdeauna. Povestea Trenului Regal continuă. |
Un simbol al Regalității, al istoriei românilor , un martor al trecerii timpului, și mărturie ”… de nemurire instituțională din istoria noastră contemporană.”(ASR Principele Radu) Stimă și considerație pentru Familia Regală, care păstrează și promovează principii și valori ce o definesc, și de care avem atât de mare nevoie, precum valoarea vieţii şi a familiei în sensul larg al cuvântului, solidaritatea, compasiunea, generozitatea, sprijinul și ajutorul celor care au nevoie …,și mai presus de toate, respectul față de demnitatea umană !
[…] Imagine: România regală […]