Ora Regelui (XXVI)

Sâmbătă, 19 ianuarie 2013, TVR 1 a prezentat cea de-a douăzeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”.

Sumarul:

Best of. Cele mai importante evenimente ale Casei Regale a României din anul 2012.

1.     Aristocrația britanică s-a înclinat în fața Regelui Mihai la Londra, unde Majestatea Sa a devenit singurul monarh străin cu blazon în capela privată a Reginei Elisabeta a II a Marii Britanii.

2.     După 90 de ani de la încoronarea regilor Ferdinand și Maria, urmașii celor doi întemeietori ai României Mari s-au reîntors în cetatea de la Alba Iulia, ca și acum 90 de ani,  cu trenul regal.

3.     Ctitorii Regale:  Muzeul Național al Țăranului Român  a fost înființat în 1906, prin Decret Regal, semnat de Regele Carol I. În perioada interbelică,  “ Muzeul de la Șosea” a purtat o vreme numele primului rege al românilor.

4.     De șase ani, Principesa Margareta le citește povești copiilor, pentru a  putea ajuta alți micuți nevoiași,  bolnavi sau abandonați de părinți.

5.     Cu cine se înrudește Majestatea Sa Regele Mihai și care sunt relațiile diplomatice pe care Casa Regală a României le menține pentru a sprijini România cu capetele încoronate din Europa. Un interviu cu  avocatul Casei Regale a Romaniei -Ion Luca Vlad, realizat de Maria Cristina Țilică.

Realizator: Camelia Csiki
Producători: Camelia Csiki, Maria Cristina Țilică

Ora Regelui (XXVI) este accesibilă pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-78552

10 comentarii

  1. stelian r. says:

    Traiasca Regele!

  2. Mohora Cristina says:

    Suntem noi oare destul de constienti de importanta activitatilor familiei regale si a prezentei regelui printre noi ? Au fost sus au ajuns jos si s-au ridicat din nou. Ne arata continuu cum se face si ca se poate. Cand il vedem la televizor pe Majestatea Sa ne indreptam spatele involuntar. La multi ani !

  3. Constantin Comârzan says:

    Emisiuni foarte educative, prin ele cunoaştem şi noi, cu adevărat, istoria României Mari! Felicitări, vă mulţumim! La Mulţi Ani!

  4. Cristina-Adriana Popescu says:

    Alteta Regala, mi-a atras atentia o fraza importanta, rostita cu hotarare de un britanic (si nu e un oarecare): “Insemnele Casei Regale Romane nu vor fi date jos niciodata din capela”.Afirmatia spune multe despre Romania, care intarzie in mod nejustificat sa repuna simbolurile monarhiei la locul lor, daca mai mult nu e in stare sa faca in numele normalitatii.

  5. Ion says:

    Trăiască Regele ! Trăiască România !

  6. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Incantatoare editia de astazi a emisiunii ORA REGELUI. Am efectuat o calatorie in timp odata cu prezentarea Trenului Regal.Delectarea a fost sentimentul amintirilor preluate din prezentari video anterioare urmarite de fiecare data cu aceeasi placere si emotie. Trenul Regal reprezinta frumoasa istorie! Pe masura prezentarii evenimentelor , starea emotionala s-a intensificat atingand stadiul cel mai inalt odata cu prezentarea imaginilor din Londra , unde REGELE MIHAI I a fost minunat omagiat in capela personala a REGINEI MARII BRITANII. Preafrumos a fost sa revad imagini splendide care mi-au ramas puternic sadite in cuget! Din cuprinsul emisiunii am aflat si elemente ce nu-mi erau cognoscibile inca legate de MUZEUL NATIONAL al TARANULUI ROMAN. Cu multa admiratie am privit catre PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA care nu conteneste sa-i farmece pe copii citindu-le povesti micutilor si oferindu-le sprijin prin intermediul FUNDATIEI PRINCIPESA MARGARETA. O emisiune minunata; felicitari realizatorilor! Eu, exprim doar cateva impresii.Adesea gandesc insa ca noi toti, cei care indragim MONARHIA ar trebui sa facem mult mai mult decat sa scriem cateva randuri. Intr-un cadru organizat , uniti si cu extrem de multa decenta ar trebui sa sustinem activ , concret ideea revenirii la MONARHIE. Sper ca nu va fi departe ziua in care vom reusi sa ne adunam mai multi si sa ne facem auzit glasul!

  7. Cerasela Platz says:

    Din vestitul oras Baden Baden, din clinica de reabilitare Dr. Dengler, salut calduros
    Casa Regala Romana. Sanatate tuturor . Sunt cu sufletul la Majestatile si Altetele Voastre, sunt cu inima langa voluntarii tarii noastre de pretutindeni.

  8. Iosif Karancsi says:

    Regalitatea (visul nostru)? Ar salva Romania,dar, fara vointa politica….

  9. stoicarodica2010 says:

    Istoria placuta sufletului meu este Istoria Regatului Romania precum si a neamului meu cel romanesc!
    Romania fara Monarhie si Regele Mihai este precum un orfan de mama si de tata!
    Poporul din care ma trag,
    fara a cunoaste istoria adevarata a Regalitatii este ca si un orb!
    Multumesc TRV pentru emisiunea “Ora Regelui!emisiune deschizatoare de drumuri pentru un viitor Regal
    Multumesc dna Camelia Csiki!
    Traiasca Regele Mihai!
    Sus Casa Regala a Romaniei!
    Monarhie pentru Romania!

  10. Teodorescu Mircea says:

    Traiasca Republica Romania !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50446324
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate