Ora Regelui (612)

TVR 1 – sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 14.30 / TVR Internațional – sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 16.00 / TVR Moldova – 19 septembrie, ora 16.00 (20 septembrie, ora 1.00)

Cea mai importantă unitate militară de pe teritoriul românesc, aflată sub comanda NATO, se găsește în inima României, în apropiere de Brașov. Baza militară de la Cincu este de ceva vreme o mare familie multinațională pe care Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au dorit sa o cunoască. Militarii români de la Centrul Național de Instruire Întrunită “Getica”, împreună cu ofițerii superiori francezi, belgieni și luxemburghezi ai Grupului de Luptă Avansat Consolidat al NATO din România au prezentat tehnica de luptă și activitățile prin care alianța consolidează flancul estic.

Inginerul român Constantin Orghidan este una dintre personalităţile aproape neștiute de generaţia de astăzi, dar care a contribuit enorm la propăşirea ţării. După 150 de ani de la naştere şi 80 de ani de la trecerea la cele veşnice, numele lui este scos din uitare și onorat de Biblioteca Academiei Române. Cu realizări excepționale în domeniul lucrărilor publice și industriei, susținător al educației și culturii, Orghidan a fost și cel mai mare colecționar numismat al României, întreaga sa colecție, de mare valoare istorică, fiind donată Academiei Române.

O echipă de 50 de studenți de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București participă, primăvara și toamna, la analizarea și la îngrijirea vegetației de pe Domeniul Regal Sinaia. Îndrumați îndeaproape de profesorii lor, studenții aplică asupra patrimoniului vegetal, cunoștințele dobândite, întinerind speciile aduse de pe alte continente, cu mai mult de un veac în urmă. În mijlocul pădurii, va fi recostruită și căsuța din copac, cuibul din copilărie al Reginei Maria. Studenții Universității Tehnice de Construcții din București se vor ocupa de acest proiect. Atrași de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, și ei au descoperit la Sinaia o zonă prețioasă de studiu în care experimentează, fac măsurători și întocmesc planuri, încântați să contribuie la amplul proces de conservare a patrimoniului natural și a patrimoniului construit.

Reluarea ediției în premieră 20 iulie 2024

Prezentator: Bogdan Șerban-Iancu / Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Adelina Dumitrescu, Diana Ilica

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53194732
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate