Ora Regelui (497)

TVR International – sâmbătă, 2 iulie 2022, ora 16.00 / TVR Moldova – joi, 7 iulie 2022, ora 16.00

“Sunt mândră de românii care și-au deschis casele și inimile pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni”, a spus Majestatea Sa Margareta, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, mulțumind voluntarilor aflați în punctele de trecere a frontierei.

Familia Regală română a participat la comemorarea Ducelui de Edinburg, în Londra. După ceremonie, s-a întâlnit cu Principele de Wales și Ducesa de Cornwall. Din expoziția de acuarele realizată de Principele de Wales anul acesta, câteva sunt dedicate Transilvaniei.

Vila Regală din stațiunea Mamaia a revenit în patrimoniul statului. Decizia a adus bucurie constănțenilor care organizează deseori activități ce amintesc de perioada în care Regina Maria, Regina-Mamă Elena și Regele Mihai petreceau vacanțele la malul Mării Negre.

Redifuzarea ediției din 16 aprilie 2022

Prezintă: Camelia Csiki / Producător: Lidia Voicu / Realizatori: Camelia Csiki, Diana Ilica, Adelina Dumitrescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50455043
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate