Ora Regelui CXLV

Ora Regelui CXLV poate fi vizionată aici.

Sâmbătă, 11 iulie 2015, Televiziunea națională prezintă emisiunea ”Ora Regelui” cu numărul o sută patruzeci și cinci. TVR 1 și TVR Moldova, ora 15, TVR Internațional, ora 16.30. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Camelia Csiki.

Emisiunea este reluarea ediției din 4 decembrie 2014.

Invitata emisiunii este Micaela Ghițescu, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă portugheză din România. Doamna Ghițescu ne va ajuta să ne întoarcem în timp, în România monarhică a copilăriei sale fericite, dar și în România comunistă a ținereții sale ciuntite.

Amintirile foarte vii, care refac povestea vieții Micaelei Ghițescu, aduc în fața telespectatorului o adevărată lecție de istorie în care Familia Regală și Regele Mihai au avut mereu un loc aparte. Dintre primele amintiri din copilărie care au rămas vii în memoria doamnei Ghiţescu fac parte și cortegiul funerar al Reginei Maria, poveștile tatălui ei despre Regele Ferdinand și despre Carol al II-lea sau întâlnirile întâmplătoare cu Regele Mihai.

 

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50006037
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate