Federația Română de Karate Tradițional, zece ani de Patronaj Regal

Știre RTV

Vineri, 10 iulie 2015, Federația Română de Karate Tradițional, aflată de zece ani sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu, a fost invitată în grădina Palatului Elisabeta pentru a serba deceniul de când organizația lucrează sub patronaj regal.

Cu acest prilej, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Radu, Sensei Șerban Valeca, președintele onorific al Federației Române de Karate Tradițional, precum și Sensei Nicolae Marandici, președintele executiv al Federației.

La eveniment au luat parte sportivi de prestigiu, alături de tineri și copii care practică sportul Karatelor Tradițional.

În debutul evenimentului, invitații au păstrat un moment de reculegere în memoria lui Sensei Dan Stuparu, fondatorul Federației Române de Karate Tradițional.

În discursul adresat audienței, Alteța Sa Regală Principele Radu a afirmat :

„Federația Română de Karate Tradițional are mândria de a aniversa, astăzi, în reședința Majestății Sale, zece ani de când a primit Patronaj Regal. A fost prima organizație din România care a solicitat această onorantă calitate. (…)

Federația Română de Karate Tradițional merită din plin această zi pentru că, pe lângă profesionalismul și severitatea de care dă dovadă, are și câteva calități specifice.

Mai întâi, este un sport al curajului și unul din puținele sporturi sau chiar unul din puținele exemple din viața românească de astăzi în care lupta nu este văzută ca un lucru rușinos pe care trebuie să-l faci pe la spate, înfingând cuțitul în cel care nu ne place fără ca el să știe. Este o luptă în care moralitatea și fair play-ul sunt lege. Este una din puținele lupte, atât la propriu, cât și la figurat, din viața omului, care sunt sub semnul frumuseții și al grației, nu sub semnul răului și al urâtului.(…)

Federația Română de Karate Tradițional este o vastă organizație în țară, cuprinzând mii de sportivi și sute de maeștri. Pentru aceasta ea ar merita ca pe parcursul anului să ne preocupe ceva mai mult la nivelul societății, în întregul ei și nu doar la nivelul familiilor, prietenilor karatelor tradițional. (…)”

De asemenea, Alteța Sa Regală a conferit Federației o diplomă aniversară cu ocazia împlinirii a zece ani de patronaj regal. La rândul său, Principele Radu a primit din partea Federației de Karate Tradițional diploma de grad, centură neagră, 1 DAN.

În finalul evenimentului, tinerii sportivi au susținut demonstrații de karate în grădina Palatului Elisabeta.

Au fost prezenţi aproximativ 100 de sportivi de la cluburi din toată țara afiliate Federaţiei Române de Karate Tradiţional, însoţiţi de instructori ai Federaţiei.

Fotografii realizate de Nicolae Badiu (www.badiu-europress.ro)

2 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Arta karatelor este o ” artă a mâinilor goale ” în care mintea și tehnica sunt un tot ce îmbină pregătirea fizică și cea spirituală, în care introspecția naște înțelepciune, cultivă corectitudine, oferă armonie, echilibru, autocontrol. Așadar, acest sport care începe și se termină cu respectul, care cere mari sacrificii, nu implică doar forma fizică ci și exercițiul minții și forța spiritului, nu înseamnă doar luptă ci și construirea caracterului. Felicitări Federației Române de Karate Tradițional și să aibă parte mereu de cele mai frumoase împliniri, iar ASR Principelui Radu cât mai mulți ani de Patronaj Regal !

  2. Viorica Mwais says:

    O adevarata incantare!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50020943
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate