Ora Regelui (143)

Sâmbătă, 27 iunie 2015, Televiziunea națională a prezentat emisiunea ”Ora Regelui” cu numărul o sută patruzeci și trei. TVR 1 și TVR Moldova, ora 15, TVR Internațional, ora 16.30. Producător, Lidia Voicu. Redactor, Lorelei Mihală. Realizator, Bogdan Șerban-Iancu.

Emisiunea a fost reluarea ediției din 11 octombrie 2014.

Sumarul emisiunii:

– Principele Nicolae a participat la Triatlonul de la Mamaia dintr-un motiv nobil -“Cărțile Copilăriei”- pe care le promovează la fel de intens pe cât transpiră în competiția sportivă.

– Veți cunoaște un tânăr manager căruia fiecare nouă zi îi rezervă întâlniri, negocieri și evenimente. Cu toate acestea, în programul încărcat, el nu uită să își facă timp, aproape în fiecare sâmbătă, pentru alte câteva întâlniri de suflet cu bătrânii uitați și singuri din căminul de stat unde a început voluntariatul în cadrul Fundatiei Principesa Margareta a României. Mai mult, el a fost cel care a semnalat nevoile vârstnicilor din Ploiești și a încurajat voluntariatul în rândul cetățenilor, demarând și aici programul “Niciodată singur” al Fundației.

– Invitatul emisiunii este Dan Ciachir, scriitor, jurnalist și expert în religie. Informațiile pe care le oferă sunt cutremurătoare: Regele Mihai este singurul moștenitor al tradițiilor Imperiului Bizantin.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50001142
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate