Ora Regelui (205)

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, Televiziunea națională a prezentat ediția cu numărul 205 a emisiunii „Ora Regelui”. Realizator, Camelia Csiki. Producător, Lidia Voicu.

Sumarul:

– La 21 septembrie 2016, s-au împlinit 20 de ani de la căsătoria Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, care a avut loc departe de țară. Vineri, 23 septembrie, Altețele Lor Regale au luat parte la Cluj la concertul de gală oferit de Opera Națională Română din Cluj-Napoca în onoarea aniversării. A doua zi, sâmbătă, 24 septembrie, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost prezenți la Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, unde a avut loc o slujbă de binecuvântare oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Irineu. Alături de Altețele Lor Regale au stat, întocmai ca acum 20 de ani, familia, prietenii și colegi din studenție.

– Interviu cu Dana Deac, singurul jurnalist român care a fost prezent, în urmă cu douăzeci de ani, la căsătoria Altețelor Lor Regale, la Lausanne, în Elveția.

– Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au găzduit, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată emisiunii „Ora Regelui”, ajunsă la două sute de ediții. Au fost prezenţi membri ai echipei care au participat, de-a lungul timpului, la realizarea și producția emisiunii.

5 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Urmăresc emisiunea cu mare plăcere și interes în fiecare zi de Sâmbătă.Trăiască Regele ! Nihil Sine Deo !

  2. Astept cu mare drag si interes emisiunea Ora Regelui!Toate cele bune,pt Familia Regala si Casa Regala a Romaniei!!

  3. Ioan Secrieru says:

    O EMISIUNE DRAGĂ SUFLETULUI MEU.

  4. Nica Valeriu-Gabriel says:

    O EMISIUNE PE CARE O URMĂRESC ÎN FIECARE SÂMBĂTĂ DE LA ORELE 15-16.

  5. Maria Oniga says:

    Doi oameni frumosi care isi iubesc TARA

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50360642
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate