Martisor
|
Astazi este 1 martie. As fi vrut sa fiu in mijlocul celor pe care i-am vizitat zilele acestea, in orasele Romaniei, mai ales printre elevii liceelor carora le-am trecut pragul. Este, insa, o zi de sambata si fiecare se afla, acasa, printre ai sai. De aceea, trimit celor care citesc astazi blogul cateva martisoare.
|
Domnisoarele si doamnele din Asociatia Literara RA-LIBRIS au primit cu bucurie MARTISOARELE Altetei Viastre Regale si, totodata toti membrii Asociatiei, imaneaza , pe aceasta cale, Altetei Sale Regale Principesa Margareta, si Exelentei Sale Regina Ana ca si tuturor domnisoarelor si doamnelor din Casa Regala un MARTISOR, semn al Primaverii si pretuirii noastre.
Sa ne traiti intru multi ani!
1 Martie, ziua mărţişorului
Prima zi a lunii martie este legată la români de sărbătoarea mărţişorului, o tradiţie moştenită din timpuri străvechi şi care este păstrat la sate din moşi strămoşi, iar în oraşe tinde să devină un simbol deseori neînţeles legat de venirea primăverii şi concretizat în dăruirea de flori şi mărţişoare cu şnur alb-roşu.
La romani, Marţişorul era legat de sărbătoarea începutului de an, care la acea vreme era marcat la 1 Martie. Cu această ocazie exista obiceiul de a se dărui un cadou: un fir roşu împletit cu unul alb care simbolizau, roşul dragostea, fertilitatea, iar albul puritatea. La început, de firul împletit era legată o floricică.
Unele legende populare identificate de etnologi ca fiind de filieră geto-dacă spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte, în acestea fiind vorba şi de zilele Dochiei, cele nouă Babe şi obiceiurile legate de acestea.
În România, cele mai vechi dovezi ale sărbătorii tradiţionale de mărţişor au fost găsite de arheologi la Schela Cladovei, în Mehedinţi, şi datează de acum mai bine de 8.000 de ani. Acolo au fost găsite pietre de râu cu urme de vopsea albă şi rosie, culorile a căror împletire simbolizează geneza şi regenerarea vieţii.
În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.
Conform studiilor etnografice, acest şnuruleţ era făcut de femei, care îl legau la gâtul şi la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărţişorul, ci şi tinerii şi adulţii. Mai mult, şnuruleţul ce vestea primăvara era legat şi la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a proteja gospodăria. În timpurile de demult, această zi era început de an, moment în care creştea necesitatea oamenilor de a se proteja. Ulterior, de acest şnuruleţ roşu cu alb a fost agăţată o monedă de argint sau de aur, sau chiar un medalion, îndeplinind funcţia de talisman. Mărţisorul se poartă până în momentul în care înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci firul roşu se pune pe un trandafir sau pe o ramură a unui vişin. În alte regiuni, mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor sau până la Florii, când se scoate şi se agaţă de crengile unui copac. Se crede că dacă pomul va rodi, omul va avea noroc.
Atunci când mărţişorul este aruncat după o pasăre, purtătorul va fi uşor precum pasărea. Monedele desprinse de pe şnuruleţ erau păstrate până la Sf. Gheorghe, când fetele îşi cumpărau cu ele caş proaspăt şi vin roşu, pentru a fi îmbujorate precum vinul şi albe precum caşul.
Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.
Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.
Poetul George Cosbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirma: “scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească”.
În satele transilvănene, mărţişorul se agăţa şi la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viaţa, puterea regeneratoare care se crede că ar fi stimulată prin însăşi “culoarea vieţii”.
Cei din Bihor cred că apa de ploaie adunată la 1 Martie, îi va face mai frumoşi şi sănătoşi dacă se spală cu ea.
În Banat fetele adună stropi de apă sau nea de pe frunzele fragilor din pădure, ca să se spele pe obraji, rostind un descântec, al “dragobetului de dragoste” care suna astfel: “Floare de fragă/Din luna lui Martie/La toată lumea să fiu dragă/Urăciunile să le desparţi”.
În Dobrogea, mărţisorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul să fie mare şi înaripat.
ROMPRES
[2008-03-01 12:08:03]