La Oradea, Cupa Europei Centrale la Tir cu Arcul

Duminică, 29 iulie 2012, am fost prezent la Oradea, pentru a participa la festivitatea de încheiere a Cupei Europei Centrale la tir cu arcul. Federația Română de Tir cu Arcul se află sub Patronaj Regal.

Este a opta vizită în județul Bihor în ultimii ani. Ultima oară, în iunie 2011, am lansat la librăria Humanitas din Oradea volumul “Provizoratul istoric“.

La ora 16, am avut plăcerea de a merge la Stadionul Universității orădene, unde am înmânat Trofeul Regal ocupanților primului loc al concursului. Acesta este al cincilea an în care Clubul Sportiv Redpoint organizează competiții naționale de tir cu arcul în județul Bihor. Am premiat sportivi și echipe din România, Ucraina, Ungaria, Slovenia și Croația.

După încheierea Cupei Europei Centrale la Tir cu Arcul, am vizitat campus-ul Universității din Oradea, însoțit de rectorul și prorectorii instituției de învățământ superior. Am petrecut o jumătate de oră în biblioteca universitară, găzduită într-o modernă și amplă clădire de cinci etaje.

Cu prilejul șederii la Oradea, am vizitat Teatrul Regina Maria, răspunzând astfel unei invitații mai vechi din partea instituției de stat care a decis să poarte numele marii noastre regine. Teatrul, o bijuterie arhitecturală, este păstrat în condiții impecabile, spre cinstea colectivelor care îl slujesc și a directorului general, dl Daniel Vulcu. Am promis să revin în octombrie la Oradea și la Teatrul Regina Maria.

În încheierea vizitei, am mers la Primăria municipiului, unde am avut o întâlnire cu primarul, dl Ilie Bolojan. Împreună, am discutat despre pregătirile citadelei bihorene pentru ziua orașului, din 12 octombrie 2012.

 

8 comentarii

  1. Acordarea Înaltului Patronaj Regal Federației Române de Tir cu Arcul says:

    http://www.romaniaregala.ro/jurnal/federa%C8%9Bia-romana-de-tir-cu-arcul/

  2. Stelian Rotaru says:

    Ma bucura orice actiune a Casei Regale ! Sunt sigur ca multi apreciaza aceasta!
    Va dorim o Duminica minunata si multa sanatate! Nimic fara Dumnezeu!

  3. Diana Lucia Zotescu says:

    Alteta Voastra,

    Ma bucur nespus de mult pentru faptul ca aceasta importanta competitie a arcasilor Europei Centrale s-a bucurat de Augusta Voastra prezenta. Acest lucru cu siguranta a conferit festivitatii de premiere o maretie aparte, spre bucuria entuziastului presedinte al Federatiei, domnul Florin Bacinschi, a arcasilor romani, dar si a celor din tarile participante.

    Patronajul Regal fiind unul eminamente moral, menit a da prestigiu si prestanta celor astfel patronati, se manifesta in special prin prezenta Membrilor Familiei Regale la astfel de evenimente, avand efecte benefice in entuziasmul pregatirii sportivilor.

    Cu aceeasi profunda veneratie si credinta,
    Diana Lucia Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50005261
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate