Jurnal de călătorie Londra, martie 2014 (I)

                                   de Ioan Luca Vlad

Londra, 4 martie 2014. Astăzi au avut loc primele două evenimente oficiale din cadrul vizitei Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României la Londra, însoțiți de Principele Nicolae şi de Excelenţa Sa dl Alexander Nixon, dedicată întăririi relaţiilor tradiţionale dintre comunitatea românească, mediul politic, social şi economic londonez şi România. Cele două evenimente au avut ca temă comună caracterul tradiţional, înaltul rafinament al participanţilor dar şi raportarea permanentă la temele şi subiectele importante ale prezentului.

La ora 17:30 fix, aşa cum Marea Britanie ne arată de fiecare dată că se poate, a început, la Capela Reginei – Savoy (Queen’s Chapel of the Savoy), care este şi Capela oficială a Ordinului Regal Victorian, un serviciu religios dedicat Familiei Regale a României, numit în tradiţia anglicană Evensong (aproximativ cu Vecernia în tradiţia ortodoxă). Prin cuprinsul său, slujba a fost una de mulţumire pentru binecuvântările aduse de prezenţa Coroanei atât în România, cât şi în Marea Britanie, şi de rugăciune pentru continuitatea acţiunii pozitive a acesteia. Temele principale au fost credinţa şi integritatea. Aşa cum Reverendul Peter Galloway, Capelan al Ordinului Regal Victorian, a arătat în predica sa dedicată Familiei Regale, „dacă ai integritate, nimic altceva nu contează; dacă nu ai integritate, nimic altceva nu contează.” Educat ca istoric, posedând o impresionantă colecţie privitoare la Familiile Regale ale lumii (peste 2900 de volume, de la A-Albania la Z-Zuluşi), Reverendul Galloway a fost o gazdă primitoare şi acum paisprezece luni când Majestatea Sa Regele a fost celebrat la Londra, iar acum continuă această tradiţie în onoarea Alteţelor Lor Regale. În predica sa, el a vorbit despre integritatea cu care se identifică membrii Familiei Regale, dar şi despre rolul pozitiv pe care aceasta, ca simbol, îl poate juca în societatea românească actuală. A vorbit, de asemenea, despre România şi despre frumuseţea acestei ţări, îndemnând congregaţia să o viziteze.

Slujba a fost începută de Imnul Regal al României şi cel al Marii Britanii, cântate cu panaş de Corul capelei, compus din tineri băieţi de vârstă şcolară. Aceştia au învăţat corect şi complet versurile imnului Trăiască Regele, mai bine decât mulţi tineri români. Vocile lor cristaline au fost acompaniate de orga Capelei, iar muzica s-a alăturat perfect atmosferei de pace şi calm oferită de arhitectura simplă dar impozantă a acestui lăcaş de cult special.

La ceremonie au participat reprezentaţi ai comunităţii româneşti de la Londra, dar şi foarte mulţi membri ai elitei culturale, politice şi economice londoneze, care au venit pentru a arăta ataşamentul lor faţă de România.

În cadrul suljbei, Principesa Moştenitoare a citit din Scrisoarea Apostolului Pavel către Efeseni, capitolul şase, care vorbeşte despre credinţă ca pavăză împotriva nedreptăţii, şi despre relaţia conducătorilor cu cei conduşi, care trebuie să aibă la bază dreptatea. După slujbă a avut loc un cocktail unde congregaţia a fost prezentată Familiei Regale, care, la sfârşit, a oferit Reverendului Galloway un cadou constând într-un set de ceai. Acest cocktail s-a desfăşurat în Royal Robing Room, locul unde Regina se opreşte înainte de slujbe pentru a îmbrăca mantia specifică de Suveran al Ordinului Regal Victorian. Tot aici se află o colecţie interesantă de fotografii cu Suveranii Marii Britanii, în postura de Mari Maeştri ai Ordinului, dar şi cu Majestatea Sa Regele Mihai I al României, care este Cavaler – Mare Cruce al Ordinului încă din 1938.

Capela Regală Savoy este singura parte a Spitalului Savoy rămasă după demolarea acestuia, spital care a fost ridicat din banii privaţi ai Suveranilor britanici, în calitatea lor de Duci de Lancaster. Purtând hramul Sf. Ioan Botezătorului, ea face parte din cele câteva royal peculiars, adică biserici ori capele care se află sub jurisdicţia directă a Suveranului britanic, în calitatea sa de Cap al Bisericii Anglicane, şi înafara jurisdicţiei oricărui Episcop. Pe pereţii acesteia se află plăcuţe ilustrând blazoanele Cavalerilor în grad de Mare Cruce, printre care şi Stema Regală a României, pentru Majestatea Sa Regele.

În continuarea serii a avut loc un dineu formal la Clubul Brooks din St James’s Street, al treilea club privat din Londra ca vechime, aniversând anul acesta două secole şi jumătate de la înfiinţare. Dineul a fost organizat de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, judecător la Înalta Curte a Regatului Unit, şi un foarte influent membru al înaltei societăţi londoneze, prieten al României. El a fost, în ultimii ani, gazda unor importante evenimente la Londra, dedicate întăririi relaţiilor economice, sociale şi culturale dintre cele două ţări, dar şi oaspetele de seamă al Palatului Elisabeta.

La dineu au participat membri ai elitei londoneze, dar şi ai elitei comunităţii româneşti de aici, printre care menţionez pe domnul Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, soprana Nelly Miricioiu şi pianista Alexandra Dariescu. Reprezentarea diplomatică a României a fost asigurată de Excelenţa Sa domnul Ion Jinga, Ambasadorul României la Curtea St James. La finalul dineului s-au ţinut toasturi, dedicate Suveranilor român şi britanic, precum şi discursuri. În discursul său, Sir Gavyn Arthur a făcut referire la multiplele moduri în care Coroana influenţează pozitiv societatea românească de astăzi, prin luările publice de poziţie, prezenţa în comunităţile locale, ceremoniile de investitură sau activitatea Fundaţiei Principesa Margareta a României. Tema centrală a discursului său a fost continuitatea, faptul că, după decenii de exil, Regele Mihai I se află înapoi în ţară, vorbind în faţa Parlamentului, pe când opresorii comunişti sunt de mult dispăruţi. În acelaşi timp, Sir Gavyn a făcut referire la amendamentul constituţional prin care se recunoaşte rolul istoric al Casei Regale în construirea şi consolidarea Statului Român modern, care, dacă va fi adoptat, va oferi noi mijloace de acţiune Coroanei, chiar într-un regim republican.

La rândul său, Principesa Moştenitoare a amintit de tradiţia legăturii strânse dintre Familia Regală a României şi Oraşul Londrei (City of London), dar şi cu Familia Regală a Marii Britanii, începută chiar din timpul domniei lui Carol I, care a vizitat-o pe Regina Victoria în 1891, fiind decorat cu Ordinul Jartierei. Cinci ani mai târziu, cea care avea să fie Regina Maria a României se căsătorea cu Principele Moştenitor Ferdinand, dedicându-şi viaţa, personalitatea şi vasta sa cultură formată în Marea Britanie României. În acelaşi timp, a cincea generaţie a Familiei Regale este strâns legată de Marea Britanie, unde Principesa Moştenitoare şi-a petrecut o parte din copilărie, precum şi anii universităţii, care i-au inculcat spiritul democraţiei şi libertăţilor britanice.

Anul viitor, în ianuarie, arată Principesa, se vor împlini 25 de ani de când a pus pentru prima oară piciorul pe pământul ţării sale. Principesa Moştenitoare a menționat că mulţumită Suveranilor români, Principelui Radu şi Familiei Regale, Coroana României este astăzi nu numai un simbol al trecutului, ci mai ales o întruchipare a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflexie a Statului în continuitatea sa istorică, ea consolidând România prin loialitate, curaj, respect, probitate, modestie şi integritate – a adăugat Principesa Moştenitoare.

Pe acest ton încrezător şi plin de recunoştinţă pentru strânsa legătură dintre cele două ţări s-a încheiat o zi care va marca un punct important din relaţia continuă a Coroanei Române cu Marea Britanie – putere europeană şi mondială – în folosul României.

 Vizita Altețelor Lor Regale va continua cu întrevederea cu Lordul Primar și întâlnirea cu Fundația Principesa Margareta a României.
Fotografiile sunt oferite prin bunavointa (C) Agerpres / Radu Tuta.”

23 comentarii

  1. Splendid! Dumnezeu să aibă în grija Sa România și Casa ei Regală!!!

  2. Cristina-Adriana Popescu says:

    Si eu sunt de parere ca e singura gura de aer, singurul mod prin care Romania mai respira! Un semn de normalitate binevenit!

  3. nicoleta says:

    Slava Domnului …. Casa Regala a Romaniei lucreaza continuu cu daruire si dragoste, pt. tara. Traiasca Regele!

  4. HERZLICHEN DANK für diese schönen Fotos des Könighauses Rumänien.

    Macht bitte weiter sooooo……

    Herzliche Grüße an Ihnen allen
    I.M. Kronprinzessin Margarete von Rumänien und I.M. Prinz Radu von Rumänien sowohl auch I.M. Prinz Nikolaus von Rumänien

  5. olga andreescu says:

    În cadrul cenuşiu şi insalubru al vieţii politice din ţara noastră, ne aduceţi o rază de
    speranţă. Vă mulţumim şi aşteptăm miracolul trezirii românilor “din somnul cel de moarte”.

  6. Monica Tomescu says:

    Ambasadori ai Romaniei,ne reprezinta cu succes!Dumnezeu sa ocroteasca Casa Regala si Romania!

  7. DESPINA SKELETTI says:

    Perfect din toate punctele de vedere. Felicitari sincere. Aceasta vizita sper ca va atrage dupa ea organizarea multor vizite cel putin cu acelasi caracter, puse in slujba Romaniei si a Monarhiei, sustinuta de inteligenta, sensibilitatea si dorinta de pace si de progres pe toate planurile, dovedite de poporul roman de-a-lungul istoriei.

  8. Cornel Jurju says:

    Lecturand aceasta fila de jurnal am avut un vis. A durat vreo cinci minute. Mi s-a parut parut ca devenisem cetatean al Regatului Romaniei. O clipa de visare, o traire de neuitat! Un vis care poate deveni realitate!?

  9. […] altceva nu contează.” Corul a cântat Trăiască Regele şi God save the Queen. (mai multe pe http://www.romaniaregala.ro/jurnal/jurnal-de-calatorie-londra-martie-2014-i/) Cuvintele despre integritate ale reverendului Galloway se potriveau perfect cu data: 4 martie […]

  10. Radu Constantin Cioboata says:

    TRAIASCA REGELE !

  11. Ileana Oprea says:

    Ne bucura consideratia si respectul de care au privilegiul Altetele Lor Regale in alte tari monarhice . Dorim din toata inima intoarcerea tarii noastre la normalitate.
    Dumnezeu sa Va ocroteasca, iubitii nostri !

  12. stelian r. says:

    Va multumim ! Traiasca Familia Regala !

  13. Gabriela Bucur says:

    Eleganta, distinctie!

  14. Grosu Lilia says:

    Sunt mandra de FAMILIA REGALA, va doresc tot binele si reveniti acolo unde va e locul IN FRUNTEA TARI.
    Cu reverenta,
    Lilia
    Suceava

  15. buzan maria georgeta says:

    Dumnezeu sa Va ocroteasca si sa va ajute si sa Ne ajute sa ajungem acolo unde doreste El.

    Va doresc multa multa sanatate si sa dea Domnul sa realizati tot ceea ce v-ati propus.

    Cu multa stima

  16. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Imagini de neuitat , atmosfera unica , sublima este FAMILIA REGALA a Romaniei !

  17. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Maria Piticariu RESPECT PT. CASA REGALA A ROMANIEI !…
    #
    Anghelache Veronica Traiasca Regele!!!
    #
    Burileanu Maria Cinste si onoare! Traiasca Regele!
    #
    Mircea Andrei S.O.S Roumanian
    #
    Toderascu Vasilica de asa o reprezentare de stat am avea nevoie , altfel s-ar guverna tara , sanatate sa va dea Dumnezeu ,ca poate s-o indeplini visul milioanelor de romani. Doamne ajuta !
    #
    Cristian Toth pai nu mai visati..hai sa trecem la actiuni toti uniti.
    #
    Coculeana Dima sa v ajute Dumnezeu
    #
    Elena-Leontina Buruiana Respect!
    #
    Mariana Sturzu noi avem nevoie de principe sa guverneze romania sa fim bine doamne ajuta
    #
    Maria Lazar si cu ce te incalzeste ca guvernantii de acum stiu Romaneste?
    #
    Vasile Breana DE CE NU SE IMPLICA MAI MULT CASA REGALA PENTRU CA ACUM ESTE MOMENTUL IN PRAG DE SCHIBAREA CONSTITUTIEI
    #
    Paul Sindie Sa traiti…1000 de ani !!! Salvati Romania !!!
    #
    Leontin-Ilie Mitra Monarhia va salva Romania !!!
    #
    Mina Petrovici RESPECT1
    #
    Constantin Pastragus Numai Monarhia, salveaza Romania !
    #
    Mares Tibi RESPECTELE MELE
    #
    Alice Bocancea Traiasca Familia Regala a Romaniei!

  18. Victor MODORAN says:

    Din toate imaginile se degaja evident un aer de puritate, decenta, eleganta si demnitate. In acelasi timp, se simte o stare de echilibru intre cele doua entitati, cea romana si cea britanica – ceea ce ne da speranta ca am putea sa ajungem acolo pe deplin.
    Aceasta ridicare in rang a natiunii romane se datoreaza azi, in principal, Casei Regale a Romaniei.
    Prin aceste prezente romanesti la un nivel inalt, ma simt si eu mai demn, mai adevarat.
    Multumesc Casei Regale a Romaniei pentru aceasta distinctie pe care o simt, alaturi de alti admiratori ai Casei.

  19. Cristian. E. says:

    Traiasca Monarhia!!!

  20. Diana Lucia Zotescu says:

    Prezenta Altetelor Lor Regale Principesei Mostenitoare Margareta si a Principelui Radu in Marea Britanie pentru a participa la ocazii atat de inalte si distinse precum cel de la Queen’s Chapel of the Savoy in care sunt arborate insemnele si blazoanele tuturor regilor Marii Britanii dar si cele ale singurului rege al altei tari – Regele Mihai I al Romaniei – sunt pentru noi, romanii, un prilej de mare mandrie si bucurie. Gandurile noastre bune sunt permanent alaturi de Familia Regala. II asteptam cu dragoste in tara, sa construim impreuna un viitor mai bun acestei Romanii ce incepe incet-incet, prin influenta benefica a Familiei Regale, sa-si recapete suflul si demnitatea.

    Cu aceeasi deosebita credinta, loialitate si dragoste pentru Coroana,
    Diana Lucia Zotescu

  21. maria opran says:

    respect cu multumiri!!

Leave a Reply to DESPINA SKELETTI Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50022940
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate