Jurnal de călătorie Londra, martie 2014 (II)

            de Ioan-Luca Vlad

Londra, vineri, 7 martie 2014. Programul oficial al deplasării regale la Londra şi Stockholm s-a continuat astăzi cu o vizită de curtoazie la Mansion House, reşedinţa oficială a Lordului Primar al Londrei. Vizita se înscrie într-o tradiţie veche de peste 120 de ani, începută în 1891 de Carol I, cu ocazia primei sale vizite la Regina – Împărăteasă Victoria. Chiar de la acea primă vizită a unui Suveran român la Londra, oraşul, prin forma sa tradiţională de reprezentare – Lordul Primar – şi-a arătat interesul şi respectul pentru ţara noastră primindu-l pe Domnul Românilor la Guildhall (sala de ceremonii a Londrei).

Fiecare dintre Suveranii români, de-a lungul celor 123 de ani, atât ca Principi Moştenitori, cât şi pe durata domniei lor, au fost primiţi oficial în Londra de Lordul Primar, şi prin acest gest, pe cât de simbolic pe atât de semnificativ, s-a reafirmat ataşamentul dintre naţiunile noastre.

Lordul Primar este reprezentantul Oraşului Londrei (City of London), care măsoară o milă pătrată în centrul capitalei Marii Britanii. Ceea ce noi numim în mod curent Londra (metropola) este de fapt o colecţie de unităţi administrativ-teritoriale cu un grad înalt de autonomie, dintre care unele sunt oraşe (City – Londra, Westminster), toate fiind coordonate de primarul ales al metropolei, actualmente domnul Boris Johnson, care conduce si Autoritatea Londrei Metropolitane (Greater London Authority).

City of London este unul dintre puţinele oraşe britanice care au dreptul să îşi aleagă un Lord Primar. Această formă de administrare datează de peste 850 de ani, fiind guvernământul local cel mai vechi din lume. Lordul Primar este ales pentru un mandat unic de un an, prin votul indirect al reprezentanţilor ghildelor tradiţionale ale Londrei, precum şi al reprezentanţilor (puţinilor) londonezi norocoşi să aibă domiciliul în mila pătrată din centru. Ca o recunoaştere a contribuţiei fundamentale a marilor corporaţii la crearea prosperităţii Londrei, şi acestea, pe baza numărului de angajaţi, primesc un număr de voturi în alegerile locale.

Actualul Lord Primar este doamna Fiona Woolf (www.fionawoolf.com), a doua femeie care ocupă vreodată acest post. De formaţie avocat, ulterior judecător, a fost Preşedinte al Societăţii Juridice a Angliei şi Ţării Galilor, dar şi Preşedinte al Operei din Chelsea.

Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au discutat cu doamna Lord Primar şi consortul său despre potenţialul colaborării dintre firmele şi reprezentanţii mediului cultural şi ai societăţii civile din România şi din Londra, precum şi despre istoricul legăturii speciale dintre Familia Regală a României şi această mare capitală universală. Amintesc în acest context faptul că Majestatea Sa Regele Mihai I al României a primit Libertatea Oraşului Londrei.

La întrevedere am participat domnul Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, precum şi autorul, în calitate de Consilier Privat onorific.

În curând, vom publica pe blogul www.romaniaregala.ro un material special referitor la istoria şi tradiţiile londoneze, precum şi la relaţia Familiei Regale a României cu societatea londoneză.

Fotografiile sunt oferite prin bunavointa (C) Agerpres / Radu Tuta.”

14 comentarii

  1. Cioboata Radu-Constantin says:

    Da-ne Doamne mintea de care avem nevoie, sa scapam pentru totdeauna de presedinte!!!!!!!!!!!

  2. stelian r. says:

    Traiasca Familia Regala ! Traiasca Monarhia Romaniei ! Traiasca Regele !

  3. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Maria Spandonide La multi ani Maiestate,va doresc sa aveti o primavara minunata,va iubesc cu drag
    #
    Ana Craciun Petrescu La multi ani ,Principesa !!!!!!!
    #
    Vilciag Florin La multi ani Majestate,cu deosebita consideratie pentru Casa Regala a Romaniei ! Nihil Sine Deo !
    #
    Mary Stefy La Multi Ani Maiestate
    #
    Alin Bula La mulți ani Majestate
    #
    Ioana Găitănaru La multi ani Maiestate,va doresc sa aveti o primavara minunata,va iubesc cu drag.
    #
    Roxana M. Gabriela LA MULTI ANI, PRINCIPESEI MOSTENITOARE MARGARETA !
    #
    Tomita Claudia La multi si rodnici ani doamnelor si domnisoarelor din familie!
    #
    Mija Georgiana Nicoleta Consuela Multumim! Sanatate, noroc, impliniri, tuturor!
    #
    Marinel Pielaru Da,Margareta este regina romanilor,presedinti puneti la asociatie,la CAR,….!
    #
    Giovanna Lupascu la multi ani.
    #
    Dorel Vezeteu La Multi Ani !Excelentelor voastre!
    #
    Claudia Nistor La multi ani Majestate !!!
    #
    Coculeana Dima La multi ani
    #
    Maria Piticariu LA MULTI ANI MAJESTATE !….
    #
    Doina-mihaela Cojocaru LA MULTI ANI ,MAJESTATE !!
    #
    Nicoleta Duka La multi ani, Principesa!
    #
    Liliana Sora Continuitate și tradiție în demnitate și respect cu eleganță și stil, distincție și rafinament, credință și înțelepciune. Iată imaginea care reprezintă România , în interiorul și exteriorul ei prin Familia Regală care, trebuie cunoscută și susținută să fie așezată în locul pe care îl merită din plin. Un gând curat și sincer, un zâmbet, o floare …și să aveți parte de tot ce este mai bun și mai frumos . O primăvară minunată !
    #
    Elena Tamas Mica La multu ani si mii de flori,Principesa Margareta!
    #

  4. Ramona says:

    Va doresc o primavara frumoasa, multa sanatate, iar ghiocelul si martisorul acestei primaveri sa va daruiasca pace si bucurie sfanta, acum in Postul Pastelui.
    Va imbratisez.
    Cu drag, Ramona.

  5. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Florina Mihalache Auguri petru aceasta zi si ò primavara cu impliniri!
    #
    Norica Vasilian Sa ne traiti ALTETA si sa ne iubiti la fel de mult, cu lipsurile si meritele noastre !
    #
    Marinela Boz La multi ani ASR Principesei Margareta ! O primavara minunata,cu toata dragostea mea !
    #
    Ioana Jo La Multi Ani tuturor femeilor din Familia Regala a Romaniei ! Femei speciale
    #
    Bombonica Alexandrescu La multi ani AsrPrincipesa Margareta!
    #
    Liliana Sora O lume minunată cu doamne de poveste, cu femei celebre… în care frumusețea fizică și morală, eleganța și rafinamentul, sensibilitatea și delicatețea, etc…le înnobilează sufletul și viața . La miulți ani Principesă Margareta, la mulți ani tuturor femeilor din Familia și Casa Regală, iar bucuria pentru sănătatea deplină și a viselor împlinite să vă însoțească mereu !
    #

  6. Traiasca Familia Regala a Romäniei ! Traiasca Monarhia Romaniei ! Traiasca M.S. Regele Mihai I. a Romäniei & M.S. Regina Ana a Romäniei !

    Poze si vizitä frumoasä din Londra a familiei regale a Romäniei.

    Cu mare stimä si respect,

    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  7. Comentarii pe Facebook (III) says:

    Liliana Grigoras LA MULTI ANI!
    #
    Adrian Clabescu LAMULTI ANI
    #
    Andon Kristo La multi ani.
    #
    Doina Marin LA MULTI ANI!
    #
    Miclea Mariana La multi ani !
    #
    Maria Popescu La multi ani !
    #
    Maria Maria T Eleganta prin simplitate.
    #
    Morariu Viorel Multa distinctie chiar si fara podoabe ! La Multi Ani, Majestate !
    #
    Cerasela Platz Calduroase Reverente, Altetelor Voastre Regale, Principesa Margareta si Principele Radu.
    #
    Stefan Anton MONARHIE NU HOTIE!!
    #
    Oprea Virginia ❤
    #
    Doris Agatha S SUPER
    #
    Vasile Si Doina Balog STIMA SI RESPECT

  8. Sanda Florentina Popa says:

    Ce oameni minunati !
    What wonderful people !

  9. Diana Lucia Zotescu says:

    Sunt momente inaltatoare si de mare bucurie pentru noi. Familia Regala a Romaniei este singura noastra sursa de mandrie si speranta. Iubita noastra Principessa, viitoarea noastra Regina, este o prezenta calda, senina si de mare distinctie ce inspira calm si siguranta de sine, calitati ce vor fi atuuri pretioase atunci cand va fi purtatoarea Coroanei Romaniei.

    Dumnezeu sa protejeze pe mai departe Coroana Romana si inteaga Familie Regala.
    Diana Lucia Zotescu

  10. Dumnezeu sa ocroteasca Casa Regala Romana!. Poate va veni ziua in care vom striga pe strazi, sau ne vom inclina respectos in fata lor : Traiasca Regele!

  11. mihaela vladut says:

    Frumoase fotografii si multa elrganta si finete in tot ceea ce reprezinta Casa Regala a Romaniei . Va doresc o primavara frumoasa cu sanatate si sa va vedem cat mai curand pe tronul Romaniei . Nimic fara Dumnezeu !

  12. Cristian. E. says:

    Superbe Fotografii!! Traiasca Monarhia!! Pe 5 aprilie ne vedem la marsul regal.

  13. […] Freeman of the City of London. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au întâlnit cu Lorzii Primari din anii 2011, 2012, 2013, 2014 și 2017, la Mansion House și la […]

  14. […] de Freeman of the City of London. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au întâlnit cu Lorzii Primari din anii 2011, 2012, 2013, 2014 și 2017, la Mansion House și la […]

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 36772680
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate