În mijlocul ieșenilor, cetățeni de onoare

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, seara, Majestatea Sa Margareta a aprins iluminatul cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou 2020 și a inaugurat Târgul de Crăciun din municipiul Iași, în fața primăriei. Au fost prezenți ASR Principele Radu, ASR Principesa Sofia și dl primar Mihai Chirica, alături de mii de ieșeni de toate vârstele, care au dorit să serbeze împreună cu Familia Regală începutul lunii decembrie.

Apoi, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei municipiului Iași, a avut loc ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei și Alteței Sale Regale Principele Radu. Au luat parte la eveniment ASR Principesa Sofia, președintele Academiei Române, academicianul profesor Ioan Aurel Pop, dl Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, membri ai Corpului Consular acreditați la Iași, primarul municipiului și membri ai Consiliului Local, reprezentanți ai societății civile și musafiri din Republica Moldova.

 

Aprinderea iluminatului de Crăciun în centrul municipiului Iași

Sala mare a Primăriei municipiului

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

 

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    ”Atragem inimi prin calitățile pe care le afișăm, dar le păstrăm aproape prin calitățile pe care le avem.”
    La mulţi ani, români ! La mulţi ani, România ! Trăiască Familia Regală a României !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50354845
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate