Fundația “Copii în dificultate”, sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria

Sâmbătă, 9 octombrie 2021, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat la un serviciu religios de mulțumire (Thanksgiving Service), organizat de Fundația Copii în Dificultate – România.

Slujba a avut loc la Biserica Anglicană din București și a adus mulțumiri susținătorilor, donatorilor, sponsorilor, voluntarior și personalului fundației.

La eveniment a fost prezent ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Excelența Sa domnul Andrew Noble, împreună cu soția.

Filiala din România a Fundației Children in Distress din Marea Britanie a fost creată în anul 1989. Organizația derulează programe pentru copii cu dizabilități, a construit centre rezidențiale pentru copii infectați cu HIV/SIDA, pentru cei cu boli neurologice severe și pentru copii ai străzii. De-a lungul celor 30 de ani de activitate, fundația a îngrijit peste 18 000 de copii în România.

Fundația Copii în Dificultate – România se află sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria.

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    ,,Sensibilitatea este vocea sufletului. Cine reuşeşte să îţi atingă sufletul îşi lasă amprenta sa pentru totdeauna.” Toată admiraţia pentru ASR Principesa Maria şi întreaga Familie Regală care, prin tot ceea ce face , aduce bucurie celor care au nevoie de iubire, de afectiune, de intelegere, de compasiune… Recunoştinţă şi preţuire pentru Familia Regală a României !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53192735
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate