Eveniment regal la Banca Națională

Ieri, marți, 19 iulie 2016, Sala Mare a Palatului Băncii Naționale a României a găzduit un impresionant eveniment dedicat jubileului de 150 de ani de la crearea Casei Regale a României.

Găzduită de academicianul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii, sărbătoarea a onorat apariția volumului “Anul Regal“, publicat de Editura Adenium, și pe cea a filmului documentar româno-american “Războiul Regelui“, realizat de John Florescu.

Familia Regală a României a fost reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu. Au fost prezenți președintele Academiei Române, dl Ionel Valentin Vlad, decanul Corpului Diplomatic acreditat la București, membri ai Academiei Române și ai Corpului Diplomatic, reprezentanți de seamă ai instituțiilor Statului și ai societății civile. Au luat cuvântul guvernatorul Băncii, Principele Radu, autorii filmului și ai cărții, precum și dr. Mihai-Răzvan Ungureanu.

Au fost evocate fondarea Dinastiei Regale, promulgarea Constituției din 1866, personalitățile Regilor Carol I și Ferdinand I, precum și extraordinarul destin istoric al Majestății Sale Regelui.

Volumul “Anul Regal” și filmul documentar “Războiul Regelui” s-au bucurat, încă de la apariția în librării și pe ecrane, de aprecierea publicului și a criticilor de specialitate. Ambele creații de artă sunt dedicate aniversării de 150 de ani a Familiei Regale a României.

 

5 comentarii

  1. La multi ani! Felicitations!

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Cel mai mult comunistii s-au temut de adevar in general si de cel istoric in special, in consecinta cautand sa impiedice accesul la adevar. Astfel, la brat cu minciuna si delatiunea, promovand incompetentaii si falsul, dezbinand membrii societatii si ridicand raptul si represiunea la rang de politica de stat, comunistii au acaparat si s-au merntinut la putere atatea decenii.

    Dar gata! Bucata cu bucata, secunda de secunda, istoria isi arata acum fata cea adevarata. Ceremonii si evenimente precum cel organizat de Casa Regala la Banca Nationala dar si celelalte ce au avut loc deja in acest an – iar anul nu este decat la junatate ! – ne vor dezvalui tot ceea ce comunistii au incercat din rasputeri sa tina sub obroc: rolul covarsitor al Monarhiei, al Regilor si Reginelor noastre in faurirea Romaniei moderne, astfel incat ni s-a reamintit ca avem motive sa ne mandrim cu istoria noastra de pana la 1947.

    Asteptam cu mult interes toate manifestarile si evenimentele dedicate pe par\cursul intregului an 2016 aniversarii celor 150 de ani de istorie glorioasa a Familiei Regale a Romaniei.

    prof. Diana Lucia Zotescu

  3. ing. agronom Teodor Iliescu says:

    Aşteptăm schimbarea stemei ciopârțite de comunişti de pe Leul nostru, cu Stema Mare a Regatului, cea adevărată. TRĂIASCĂ DINASTIA ROMÂNEASCĂ !

  4. […] fundamentale din istoria modernă a țării noastre: Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai I, 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, Centenarul Marii Uniri, Centenarul nașterii Regelui […]

  5. […] fundamentale din istoria modernă a țării noastre: Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai I, 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, Centenarul Marii Uniri, Centenarul nașterii Regelui […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53237038
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate