“Din piatră și oțel”, fotografie de artă

În seara de duminică, 29 octombrie 2023, la Galeria de artă “Galateca” din Capitală au avut loc lansarea unui album și vernisajul unei expoziții, ambele purtând semnătura Alteței Sale Regale Principesa Sofia și același titlu: “Din piatră şi oţel – O călătorie în lumea Urbex”. La vernisaj și lansare au luat parte Majestatea Sa, Principele Radu, Principesa Elena și Principesa Maria, alături de colaboratori ai Casei Majestății Sale, personalități din societatea civilă, membri ai Corpului Diplomatic, invitați ai Principesei Sofia din Franța, Elveția și Polonia, jurnaliști, precum și colaboratori ai Alteței Sale Regale, care au participat la realizarea expoziției. AGERPRES

În deschidere, Principesa Sofia a mulțumit doamnei Jean Milligan și domnișoarei Irina Cristea, pentru importantul lor aport la realizarea fotografiilor, a albumului și a expoziției. Doamna Iren Arsene a prezentat, apoi, albumul și a vorbit despre valoarea istorică, civică și culturală a fotografiilor. HISTOIRES ROYALES

Expoziția va putea fi vizitată la Galateca în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie 2023.

Expoziția de fotografie de artă a Alteței Sale Regale reprezintă al treilea proiect din seria “Romania A Celebration – o sărbătoare vizuală a patrimoniului cultural, rural şi de mediu al României”. Primele două expoziții au avut ca temă viața mânăstirilor din România și peisajul rural al Maramureșului.

Actuala expoziție explorează peisajul urban, mai exact clădirile industriale din beton și oțel, majoritatea abandonate după anul 1989.

Albumul de fotografii este publicat de Editura Curtea Veche, într-o elegantă ediție bilingvă, română și engleză.

3 comentarii

  1. Dan Lazar says:

    Felicitari Altetei Sale si felicitari!

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Sper din suflet sa ma simt mai bine cu sanatatea pentru a putea participa la eveniment. Va fi, cu siguranta, ceva foarte interesant atat ca idee cat si din perspectiva artistica.

    Felicitari din inima, Alteta Voastra, si LA MULTI ANI ! cu ocazia aniversarii zilei de nastere. Sa Va dea bunul Dumnezeu multa sanatate, viata lunga, prosperitate si succese in tot ce veti intreprinde.

  3. Felicitari, Altetei Sale Regale Principessa Sofia a Romäniei sänätate, fericire din toatä inima!
    ————————————//——————————————-
    Wir wünschen Ihnen viele Glückwünsche, Gesundheit, Glück, Mut und viel Kraft, damit Sie immer schöne Bildbände fotografieren können, Majestät,
    Prinzessin Sofia von Rumänien
    von ganzem Herzen,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland-Germania-Germany-

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50495525
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate