Concursul Național pentru Muzică de Fanfară Iosif Ivanovici, 2023

Gala premiilor celei de-a XVII-a ediții a Concursului Național de Creație pentru Muzică de Fanfară ,,Iosif Ivanovici’’ s-a desfășurat la Cercul Militar Național marți, 23 mai 2023, în prezența Alteței Sale Regale Principele Consort.

Familia Regală a României sprijină Concursul Național de Creație pentru Muzică de Fanfară ,,Iosif Ivanovici’’ încă de la înființare, precum și activitatea valoroasă a Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, un serviciu din cadrul Armatei României strâns legat de Familia Regală, din vremea Principelui Carol I și până astăzi.

Concertul de gală a fost susținut de orchestra Muzicii Reprezentative a MApN, sub conducerea muzicală a colonelului Aurel Gheorghiță. A fost intonat Imnul Regal, compus de Eduard Hübsch. În numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Principele Radu s-a adresat participanților la gală și a felicitat pe muzicienii câștigători.

Printre piesele interpretate în concert s-au numărat Telefon galop de Iosif Ivanovici și o suită de piese din muzica de operă.

Alteța Sa Regală a înmânat Marele Premiu al concursului, precum și Premiul I la secțiunea compoziție.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    O instituţie emblematică pentru București și nu numai, o remarcabilă bijuterie arhitectonică, un reper istoric și cultural , Cercul Militar Național este locul unde ”talentul şi încrederea sunt o armată de neînvins ” este locul unde muzica și virtuoși ai artei interpretative dau ” suflet universului , dăruiesc aripi minții , luminează imaginația și învăluiește în farmec și veselie lumea și tot ce ne înconjoară.” Prezența Alteței Sale Regale Principele Radu, un iubitor de artă și cultură , la Gala premiilor celei de-a XVII-a ediții a Concursului Național de Creație pentru Muzică de Fanfară ,,Iosif Ivanovici’’ ne arată că pentru Familia Regală ”nu există decât o plăcere: frumosul. ” Stimă și cosiderație, respect şi preţuire !

Leave a Reply to Liliana Sora Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 49999732
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate