Centenarul morții Reginei Elisabeta a României

Familia Regală comemorează o sută de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Elisabeta a României. Evenimentul se va desfășura în prezența Principesei Moștenitoare Margareta și Principelui Radu și va avea loc la biserica ortodoxă din Săvârșin joi, 18 februarie 2016, la ora 12.

Altețele Lor Regale se află în luna februarie la reședința regală de la Săvârșin și au ales biserica din localitate pentru oficierea slujbei de pomenire.

Ceremonia religioasă va fi oficiată în prezența Înalt Preasfinției Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului. La finalul ceremoniei, va avea loc un recital susținut de Corul Regal.

La comemorare vor lua parte reprezentanți ai autorităților locale din Săvârșin, din județul Arad și din județele învecinate. Sunt așteptate personalități din întreaga țară și din Republica Moldova.

Toți cei care doresc să ia parte sunt bineveniți la biserica ortodoxă din Săvârșin, pentru a fi alături de Familia Regală la această importantă  comemorare pentru națiunea română.

3 comentarii

  1. Cristian Sandu says:

    Sper in prezenta cit mai multor romani! Imi pare nespus de rau ca niste probleme urgente ma retin in Capitala si nu pot participa !

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    VENERATIE SI AMINTIRE VESNICA MARII REGINE SI ARTISTEI DESAVARSITE SPRIJINITOARE A ARTELOR SI ORGANIZATOARE A SERVICIULUI SANITAR PENTRU INGRIJIREA RANITILOR IN RAZBOIUL DE INDEPENDENTA -, ELISABETA A ROMANIEI !

  3. Alin says:

    un articol interesant in care a fost postata poza cu familia regala a Romaniei impreuna cu familia imperiala Rusa https://www.rt.com/news/331760-game-thrones-romanov-series/

Leave a Reply to Alin Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50344593
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate