Buletin de sănătate a Regelui Mihai I, 4 martie 2016

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui este autorizat să transmită următorul comunicat:

Majestatea Sa Regele Mihai I se află internat, de cinci zile încoace, într-o clinică medicală din Lausanne. Din motive de respect față de suferința Majestății Sale, numele clinicii nu va fi făcut public.

Regele este într-o stare de accentuată slăbiciune fizică și primește tratament permanent. Starea sa este, până în acest moment, staționară și medicii sunt de părere că evoluția prezintă relativă stabilitate.

Regina Ana se află în reședința privată din Elveția și a fost informată de Custodele Coroanei despre spitalizarea Regelui Mihai. Regina este într-o stare de sănătate stabilă și urmează un tratament obișnuit vârstei Majestății Sale.

Margareta, Custodele Coroanei și Principele Radu văd în fiecare zi pe Majestățile Lor și rămân în continuare în Elveția, alături de Rege și Regină.

Principesele României, fiicele Majestăților Lor, vor programa în zilele care urmează deplasări în Elveția pentru a-și vedea părinții. Ele sunt zilnic în legătură cu familia și urmăresc, cu tristețe și cu speranță, evoluția stării de sănătate a tatălui lor.

Custodele Coroanei mulțumește tuturor celor care au avut generozitatea de a trimite mesaje de încurajare Regelui Mihai și Reginei Ana. Familia Regală este mișcată de profunzimea simțămintelor oamenilor față de Rege și Coroană, precum și de decența și respectul cu care mass-media a reflectat tristul și îngrijorătorul eveniment.

116 comentarii

  1. Constanta says:

    Dumnezeu sa ocrotesca pe Majestatile Lor si sa le dea putere sa duca aceasta cruce!

  2. Mihai Firica says:

    Sa fim solidari cu MS Regele Mihai I prin rugaciune si atitudine! Bunul Dumnezeu sa-l ajute in greaua cumpana si suferinta. Romania are nevoie de speranta, incredere si de modele demne. Traiasca Regele!

  3. Gabriel Stoica says:

    Multa sanatate Majestatii Sale Regale

  4. Daniel Botea says:

    Multa sanatate Majestate!

  5. pogaceanu sorin says:

    Istoria este nemiloasa.Adevarul este unul singur.Stiu controversele legate de aspectele placute si mai putin placute in raport cu ciuma comunista si maresalul Antonescu.Am fost vanduti rusilor de nemernicii anglo-americani.Cu toate ca ei ne-au abandonat,au avut nesimtirea sa incurajeze verbal rezistenta monarhiei si a partidelor politice.Din pacate in aceasta plasa a picat elita politica culturala si inclusiv regele.Alaturi de ei toti romanii patrioti care ascultau la radio incurajarile la rezistenta facute de acele jigodii.Din punctul meu de vedere castigarea razboiului de catre nemti ar fi fost o catastrofa pentru ardeleni,iar eu sunt ardelean iar tara mea este Romania nu cum vroia Hitler.Cu toate acestea cu bune cu rele,monarhia este singura solutie de a reintra pe orbita tarilor civilizate europene.

  6. Cristina Dragne says:

    Din tot sufletul urez Majestatii Sale insanatosire grabnica!
    Credinta, putere si speranta membrilor Familiei Regale!

  7. George Tudor says:

    Multa sanatate! Bunul Dumnezeu sa vegheze asupra Majestatilor Voastre!

  8. Badea Gheorghe says:

    Familia mea si cu mine ne rugam pentru sanatatea Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana!

  9. marin marian says:

    Bunul Dumnezeu sa-l ocroteasca pe Regele nostru!

  10. Zanfir Constantin says:

    Multa sanatate Majestatilor lor Regele Mihai si Regina Ana.

  11. Laura Toader says:

    Trăiască Regele!

  12. Radu Toader says:

    “Trăiască Regele
    În pace și onor
    De țară iubitor
    Și-apărător de țară.”

  13. Gabriela Negulescu says:

    Multă sănătate Majestăţii Sale, Regelui Mihai al României şi întregii Familii Regale!

  14. Cristina Urate says:

    Insanatosire grabnica si viata lunga! Romania are nevoie de Majestatea Voastra, acum mai mult ca oricand!

  15. Dr. Dorina Nowak says:

    Cu puterile gandului si ale rugaciunii suntem in aceste zile permanent alaturi de Regele nostru si alaturi de intreaga Familie Regala. Rememoram cu nesfarsita recunostinta momentele de neuitat pe care am avut bucuria de a le trai in preajma Majestatilor Lor si a Altetelor Lor Regale de-a lungur atator ani…Ne inchinam profund, cu admiratia si recunostinta dintotdeauna, in fata Majestatii Sale Regelui, modelul spiritual absolut si neclintit al atator vieti de romani din Tara si din lume!
    Dorina si Karl-Ernst Nowak
    cu intreaga familie din Germania si Belgia

  16. MARGARETA ILIS says:

    CU GINDUL SINTE LINGA MAJESTATEA SA SI II DORIM SA FIE BINE TARA ESTE A LUI DUMNEZEU SA NE AJUTE

  17. Cornelia Brus says:

    Bunul Dumnezeu sa-L pazeasca pe MSRegele Mihai de multa suferinta, sa-L ajute sa treaca cat mai usor de perioada aceasta grea; sa ne fie dat sa-L mai vedem in balcon.
    Curaj si putere, Majestate!

  18. Kathaerine Arion says:

    Sint pictorita,in Los Angeles multumesc pentru mesajele d-stra .Cu sinceritate si respect.Doamne Ajuta!

  19. Bebe Pitei says:

    Sa va dea Bunul Dumnezeu, sanatate si insanatosire!

  20. Bebe Pitei says:

    Majestate, sa va dea bunul Dumnezeu sanatate si putere !

  21. Dragan Constantin Marius says:

    Suntem cu tot sufletul alaturi. Ne rugam pentru sanatatea Majestatii Sale, Regele Mihai. Dumnezeu sa-i dea sanatate !

  22. consuela says:

    Doresc sanatate multa Majestatii Sale, Regele Mihai I! Monarhia este salvarea noastra si drumul catre o viata decenta si respectata a Romaniei!

  23. mihai nina says:

    Va iubim sa va ajute bunul Dumnezeu sa va insanatositi cu mult respect fan Mihai

  24. Carmen-Silvia Gabor says:

    Inalt ruga pentru Regele meu. Sanatate si putere!

  25. Liceul "Regele Mihai I" says:

    Dorim sanatate Majestatii Sale Regele Mihai !
    Rugă Domnului să Vă ajute sa depasiti aceste momente dificile. Adînc respect transmitem prin gîndurile noastre.

  26. Mesina Radu Calin says:

    Va iubim Majestate si va dorim multa sanatate si putere. Va asteptam sa reveniti sanatos alaturi de cei care va iubesc si va asteapta in tara.

  27. Marinela Scarlat says:

    Bunul Dumnezeu să ușureze suferința Majestății Sale. Facă-se voia Ta. Speranța și nădejdea sunt la Tine. Mă rog pentru Reegele nostru cu credință și nădejde.

  28. emilia says:

    Multa sanatate Majestatilor Sale!

  29. Gabriela Pretorian says:

    VA dorim MULTA SANATATE, MAIESTATE! Our PRAYERS ARE with YOU, YOUR Majesty!

  30. MIhaela Vintiloiu says:

    Rugaciunea mea este muta. Se spun atat de multe in aceste zile incat, pentru DISCRETIA si MODESTIA Majestatii Sale, cel mai bine ar fi sa ne rugam in tacere. Am citit mesaje emotionante, pline de iubire si am citit si altele pe care n-as fi vrut sa le citesc….Va iubim Maria Ta si nu vrem sa Va pierdem, sa ramanem iarasi orfani !

  31. George says:

    Regele si Patria ! Sa ne traiesti 100 de ani , Măria Ta !

  32. Valentin Naforeanu says:

    Majestate,nu e prima data cind viata va pune intr-o situatie extrem de dificila.Prin tarie de caracter,dirzenie si stoicism ati trecut cu bine de ele.Dumnezeu stie ca asa va fi si de data asta.

  33. Ion Sclipici says:

    Ma alattur Romanilor care trimit mesaje de sanattate Regelui Nostru ,La randul meu nu dispun de cuvintte prin care sa rog pe bunul Dumnezeu sa il tina sanattos pe regele nosttru Macar pana politicieni Romani sor trezi din mocirla isttoriei comuniste.

  34. Popandron Vasile says:

    Multa sanatate ultimului mare rege al Romaniei! NIHIL SINE DEO.

  35. Alexandru Nicolici says:

    Trimitem toate energiile pozitive REGELUI nostru acum cand trupul sufera, dar stralucirea MAJESTATII SALE este vesnic aceeasi!

  36. Liana Dilullo says:

    Sintem alaturi de Majestatile Voastre in rugaciune si cu multa speranta pentru insanatosire.

  37. Căbuz says:

    Domnul sa fie alături de Familia Regala.

  38. Jeni says:

    Ii cer Domnului sa se indure si sa-i dea sanatate Majestatii sale REGELE MIHAI ! TE ROG DOAMNE AJUTA-L.

  39. preot SEVER NEGRESCU says:

    Toata lumea se roaga pentru sanatatea Maiestatii Sale, eu ma voi ruga, in continuare ,pentru mantuirea Regelui nostru. Acolo, in vesnicie, inaintea lui Dumnezeu, fiecare neam va fi insotit de Unsul sau. Noi, romanii, nu am avut prea multi. Prin rugaciune nu vom fi singuri si Maiestatea Sa nu va fi ultimul. Doamne, auzi-ne!

  40. Ionel Cacoveanu says:

    Insanatosire grabnica, Majestate! Dumnezeu este alaturi de Romania si Regele ei.

  41. Eugene Genu Popescu says:

    Multă sănătate Majestatilor Sale, cu speranța că vom afla numai vesti bune!

  42. Oana Miron si George Baran, Brasov says:

    Dumnezeu sa aiba in paza pe Majestatea Sa Regele Mihai si Casa Regala Romana!!!
    Sintem alaturi de Majestatea Sa in aceste clipe grele, cu toata dragostea , cu speranta si cu incredere !!!
    Oana Miron si George Baran
    Brasov

  43. radu puspana says:

    Urez Majestatii Sala insanatosire grabnica si putere. Il iubesc nespus si sunt ingrijorat pentru Majestatea Sa ca pentru un membru al familiei mele. Cuvintele nu pot exprima nici pe departe starea mea de spirit in fata acestei grave vesti, dar sunt cu tot sufletul alaturi de Familia Regala, intelegand pe deplin situatia lor. Sa ne rugm Bunului Dumnezeu cu credinta si totul va fi bine. Cu stima, Radu Nicolae Puspana

  44. Ileana Andone says:

    Dumnezeu sa va dea putere sa treceti si peste aceasta incercare, asa cum ati trecut si peste multe altele in lunga dumneavoastra viata! Multa sanatate si incredere in EL! Dumnezeu va iubeste!

  45. Gheorghe Mihai says:

    TRĂIASCĂ REGELE ROMÂNIEI

  46. Gabriela Nedelea says:

    Din tot sufletul, multa sanatate, Majestate!

  47. Daniel Perju says:

    Suntem cu tot sufletul alaturi. Ne rugam pentru sanatatea Majestatii Sale, Regele Mihai al Romaniei. Dumnezeu sa-i dea sanatate !

  48. Mihail Viorel Anghel says:

    <3 Rugaciune

    Doamne, stim ca ne iubesti!

    Intoarce-Ti fata spre noi,

    Numai cat sa ne privesti,

    Ce saraci suntem, ce goi…

    Doamne, stim ca ne iubesti!

    Dar priveste spre romani

    Ca lumina de la tine

    Sufletele sa trezeasca

    De la Cluj, la Bucuresti.

    Doamne, stim ca ne iubesti

    Dar impaca-ne cu noi,

    Da-ne Regele-napoi

    Si cu el sa ne unesti

    Ca e noapte peste noi.

    Doamne da-ne iar fratia

    Ai mila de Romania

    Ca a Ta e-mparatia

    Si puterea toata, slava

    In vecii vecilor, amin.

    Doamne, stim ca ne iubesti

    Si noi, Doamne, Te iubim.

    de Mihail Viorel Anghel

    Romania

    Copyright reserved 2014

  49. Urări adresate Majestății Sale Regelui says:

    Doina Marin Sănătate !
    #
    Norica Vasilian Sanatate și viata lunga !
    #
    Ama Fiat sanatate
    #
    Catalina Maria Lungu Ungureanu Sanatate!
    #
    Valeria Popescu Ii doresc multa sanatateeee!
    #
    Silvia Trevisan Sanatate si viata lunga!!
    #
    Jana Popescu Îi dorim multă sănătate și să se recupereze
    #
    Liliana Tanascu Doamne ajuta-l pe Regele nostru si pe intreaga Familie Regala!
    #
    Paul Pasol Multa sanatate!
    #
    Zamfir Lenuta Sanatate va doresc din tot sufletul draga familie regala,avem nevoie de d.vs !!!!!
    #
    Andrei Maria Doamne ai mila de Regele nostru.Mai dai sanatate ca sa vada cat de mult este iubit de popor.
    #
    Mihaela Dragulet Multa sanatate Regelui Mihai!!
    #
    Muntean Armanca Dumnezeu sa va lumine calea, Majestate!
    #
    Stanescu Maria Multa sanatate!
    #
    Adriana Popovici Multa sanatate…si Doamne ajuta-va!
    #
    Negrea Lenuta Tudorita MULTA SANATATE !
    #
    Nela Musat Sanatate multa alteta
    #
    Magda Buce-Radut Multa sanatate Majestatii Sale, cu respect!
    #
    Mester Rodica Sanatate multa.
    #
    Ana Agnetha Dumnezeu sa ajute! Insanatosire grabnica sa primeasca de la Dumnezeu!
    #
    Monica Nita Sănătate!
    #
    Bebi Nedelcu Doamne da- i multă sănătate REGELUI și familiei sale !
    #
    Catalina Luminita Grigoriu Sanatate Majestate !!!!
    #
    Monica Giliciu MULTĂ SĂNĂTATE !
    #
    Doina Iacob Multa sanatate Regelui Mihai si Reginei Ana!
    #
    Elena Pantoc Doamne ajuta !
    #
    Maria Magdalena Murariu Sanatate multa!
    #
    Alecs Alexander Sanatate multa Majestate!
    #
    Ludmila Negulescu Sanatate si liniste va dorim, Majestate.
    #
    Marilena Bara Poate ar fi bine sa se faca la moastele Sfantului Nectarie, mare facator de minuni si ajutator la boala grea, la Manastirea Radu Voda, un grup de rugaciune permanenta!
    #
    Constantin Voinescu Monarhia reprezintă o parte a istoriei noastre. Nu poți să nu fii solidar măcar cu Istoria! Pentru că ea are menirea să ne unească, nu să ne dezbine!
    #
    Radu Patraulea Sanatate si refacere rapida Majestatii Sale Regelui !
    #
    Aelenei Mihai Multa sanatate cu mult respect !!
    #
    Gheorghita Burcan Multă sănătate și putere
    #
    Jeni Riedl Sănătate. ..
    #
    Daniela Cristea Multa sanatate
    #
    Dumitru Vasiliu Sai dea dumnezeu multa sanatate si tot binele
    #
    Valentina Căprian Multă sănătate, Majestate!
    #
    Ioana Constantin Panescu Majetate,insanatosire grabnica!Sanatate si bunei si dragei noastre,regina Ana!
    #
    Ghita Si Iosefina Tripon D-zeu sa se-n dure de Majestatea Sa !
    #
    Luiza Manolache sa ne rugam pentru Majestatea Sa.
    #
    Stefana Chiric Majestate, multa sanatate va doresc!
    #
    Dorel Iosif Sosoi Multa sanatate Majestate
    #
    Anamaria Anghel multa sanatate ,putere si liniste Majestate
    #
    Daniel Bodor-istrate sanatate si alinarea durerilor fizice.
    #
    Doina Novac Multa sanatate Majestate!
    #
    Balean Diana Multa sanatate va dorim Majestate !!
    #
    Gabi Hromei Sanatate Regelui Mihai I si Reginei ANA.
    #
    Tveici Deianca Sanatate multa D-zeu sal ajute
    #
    Ionela Stan Multa sanatate!
    #
    Gica Petre Sanatate M.S.!
    #
    Maria Crisan Multă sănătate!
    #
    Marilena Neagu Mă rog bunului DUMNEZEU pentru REGELE ȘI REGINA NOASTRĂ ! SĂNĂTATE ȘI PUTERE !
    #
    Iuliana Domintean Multă sănătate, Majestate!
    #
    Bela Simon multa sanatate si alinarea suferintelor si putere sufleteasca familiei
    #
    Alina Stancescu Toate gândurile bune sunt îndreptate către Majestatea Voastră.
    #
    Aurora Coja Multă sănătate !
    #
    Gentile Sebastian SANATATE pentru MAJESTATE !
    #
    Mircea Paduraru sanatate doresc sincer
    #
    Daniela Sandina multa sanatate din tot sufletul ii doresc. dumnezeu sa il ajute sa se insanatoseasca repede .
    #
    Leona Elena ii dorim insanatosire grabnica si viata lunga cu familia
    #
    Laurentiu Mustata Dumnezeu sa ii sea multa sanatate
    #
    Ionescu Monica Paula Sanatate si putere!
    #
    Florina Lungu Multă sanatate Majestății Sale și tot binele din lume!
    #
    Cernica Ciobanu MULTA SANATATE!
    #
    Carmen Aeschlimann Insanatosire grabnica, Majestate !
    #
    Dorina Lexen Multa sanatate , Majestate !
    #
    Mariana Florescu Sanatate multa.
    #
    Rosca Narcisa Vă dorim multă sănătate!
    #
    Alex Stan Totul pentru Majestatea Sa! Suntem alături! Multă sănătate!
    #
    Potra Darinca Insanatosire grabnica si sanatate, Majestate!
    #
    Dorina Bartalus Multa sanatate Majestate!Dumnezeu sa-i aline suferinta.
    #
    Răzvan Coman Insanatosire grabnica! Darrr… cred ca e suficient sa spuneti ca se afla internat intr-o clinica din Loussane pt ca vor fi luate cu asalt de catre jurnalisti mai mult ca sigur toate clinicile din localitatea respectiva in cautarea regelui in aceste momente in care dupa cum ati declarat si dvs. are mare nevoie de liniste.
    #
    Arthur Arthur E mort din noiembrie
    #
    Ciuche Olga Majestate ,alaturi de urari de sanatate primiti si rugaciunile mele .
    #
    Floriana de Santillana NU LE LUA DOAMNE ROMANILOR SI ULTIMA SPERANTA………
    #
    Rodica Hartanu Multa sanatate Majestate!
    #
    Surulescu Sofiageta Sanatate multa sa va dea Dumnezeu.
    #
    Claudia Mateiciuc Solidară cu istoria neamului, ne alaturăm în rugă și îngenunchiem, cerând Bunului Dumnezeu să dăruiască sănatate REGELUI ROMÂNIEI, REGELUI MEU!
    #
    Angela Nemes St multa sanatate sa Va dea Bunul Dumnezeu Majestate !! Doamne ajuta !
    #
    Mircea Schimbinschi Multa.multa sanatate Majestate,ma rog la dumnezeu pentru regele meu iubit
    #
    Vasile Hozan Ne rugăm pentru sănătatea Majestătii Sale. Insănătosire grabnică.
    #
    Argentina Scorus SA FITI BINECUVANTAT !
    #
    Ionut Rotareanu multa sanatae
    #
    Constantinescu Nicolaie Însănătoșire grabnică!
    #
    Gabriela Mocanu Ma rog la Dumnezeu pentru revenirea intr-o stare buna de sanatate a MSRegelui Mihai!
    #
    Anna Comman Sănătate multa și Bunul Dumnezeu să vă dea putere!
    #
    Lidia Nistor Insanatosire grabnica si multa.sanatate!!
    #
    Mary Gh Ne rugam pt sănătatea dinsului!!!!
    #
    Catalin Ionescu Ne rugam pentru sanatatea Majestatii Sale si dorim putere si incredere familei. Doamne ajuta!
    #
    Ioan Robu Multa sanatate de la Dumnezeu amin!
    #
    Gheorghe Bogdan Multa sanatate Majestate
    #
    Mariana Si Florin Cimpian Dumnezeu sa va dea sanatate Majestate!
    #
    Magda Revan Multă sănătate!
    #
    Cristinela Cucu Multa sanatate !
    #
    Lucia Aioanei Dumnezeu sa aiba in paza familia regala.
    #
    Dulca Ioana Multă sănătate regelui și reginei!
    #
    Irina Grosan rugaciune ………….
    #
    Sima Alexandra CHEMARE A MĂRTURISIRII DRAGOSTEI NOASTRE, PENTRU REGELE NOSTRU !
    Preoţii din toată ţara, sunt chemaţi la Sfântul Maslu pentru Majestatea Sa REGELE MIHAI I al ROMÂNIEI .
    Vă rugăm ca fiecare în oraşul dumneavoastră, să vedeţi unde se ţin aceste slujbe şi să participaţi la ele !
    Taina Maslului este lucrarea sfântă săvârşită în numele Sfintei Treimi, de către preoţii Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau uşurării suferinţelor trupeşti.
    Pentru constănţeni : astazi 4 martie, ora 16:00, Biserica Sf. Mina (Parcul Tăbăcărie).
    Rogu-vă iubiţi români să ne încredinţăm dimpreună speranţa şi nădejdea Bunului Dumnezeu întru însănătoşirea REGELUI NOSTRU
    #
    Andreea Constantinescu Ne rugam pentru sanatate si zbor usor! Nihil sine deo!
    #
    Draghici Gabriela Bunul Dumnezeu să vă dea multă putere pt. a depăși această perioadă grea,Majestate
    #
    Daniela Facus Dumnezeu sa intareasca pe MS Regele Mihai si Regina Ana si sa dea putere fiicelor sale sa fie alaturi de parintii lor.
    #
    Constantin Costea Ma rog pentru sanatatea Regelui ! Doamne ajuta !
    #
    Nadia Mocreac Sanatate si ganduri bune!
    #
    Lucia Stanciulescu Ma rog la sănătatea Majestatii sale putere sa- i dea Dumnezeu
    #
    Popa Mariana Sanatate si putere!
    #
    Cristina Molocea Sa va dea bunul Dumnezue sanatate,Majestate.Va iubim mult.
    #
    Monica Stubner Grabnica insanatosire!
    #
    Magda Sabo Dumnezeu sa va aiba in paza sa,Majestate…
    #
    Ecaterina Trifan ASA SI TREBUIE,MERITA SA STIE CEI CE-L IUBESC CU ADEVARAT,RESPECTA CASA REGALA SI DUREREA LOR,DE ACEEA NOI TOTI ,DORIM SANATATE,MAJESTATII SALE .
    #
    Grigore Cristian Zaharia Sanatate si recuperare grabnica!
    #
    Nicoleta Fratica Sunt convinsa ca si prin aceasta grea incercare o sa trece-ti cu aceeias decenta caracteristica dumneavoastra,ganduri bune,va respect.
    #
    Daniel Sapatoriu Milioane de rugăciuni pentru MAJESTATEA SA,REGELE MIHAI.
    #
    Marcela Popirlan sanatate multa Majestate
    #
    Elena Ursulean Multa sanatate si recuperare usoara si grabnica
    #
    Gabriela Murarescu Mult fariseism si ipocrizie, in special de la politicieni intr-adevar, dar si multa dragoste sincera din partea oamenilor obisnuiti, printre care ma numar…Dumnezeu sa va ajute, Majestate! Ca si simbol national, sunteti atat de important pentru romani…
    #
    Tincuta Cautis Multa sanatate !
    #
    Mirela Enachescu Sa se implineasca toate gandurile bune care se indreapta catre Dumneavoastra, Majestate!
    #
    Camelia Teodora Grosu Gornic Faca-se voia Ta Iisuse, in mana Ta Doamne punem viata regelui nostru, soarta poporului nostru si a tarii,fie voia Ta in tot si in toate. Nihil Sine Deo.
    #
    Visan Claudia Va sustinem prin rugaciune, multa sanatate ! Sunteti foarte iubit de romani.Sa traiasca REGELE!
    #
    Mirela Irimus Multa, multa sanatate !
    #
    Joseanu Elena Multa sanatate.
    #
    Viorica Indries DOAMNE ,TE ROG SA OCROTESTI SI SA BINECUVINTEZI PE DRAGUL NOSTRU REGELE MIHAI ,INSANATOSIRE GRABNICA ! VA IUBIM MULT ..
    #
    Suzy Tulai Multa sanatate, Majestate!
    #
    Nicusor Olteanu Multa sanatate!
    #
    Emerick Fesus Multa sanatate Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana.
    #
    Vio Sfrijan Sa-i dea Dumnezeu sanatate!
    #
    Dori Matiut Sănătate .
    #
    Sara Marghiloman Fie ca Atotputernicul Dumnezeu, si Prea Curata Pururea Fecioara Maria, in nemarginita Lor , iubire de oameni , sa-l intoarca dintr-u nesanatate in sanatate pe Majestatea sa Regele Mihai !! Amin !!
    #
    Claudiu Corneliu Insanatosire grabnica !
    #
    Avram Fane Imi pare rau pt. Majestatea Sa !
    #
    Lenke Köböl Dumnezeu sã ajute la o însãnãtosire grabnicã….
    #
    Kathaerine Arion Sa ajute Dumnezeu pe Maiestatea Sa sa ne traiasca.
    #
    Maria Zguma Multa sanatate Majestate
    #
    Mihai Palade Multa sanatate , MAJESTATE !
    #
    Mariag Stefan MULTĂ SĂNĂTATE
    #
    Tudor Besuan Multă sănătate Majestății Voastre și întregii familii regale
    #
    Dragan Constantin Marius Suntem cu tot sufletul alaturi. Ne rugam pentru Dumneavoastra, Majestate. Dumnezeu sa va dea sanatate !
    #
    Mioara Ciolan imi pare tare rau…..
    #
    Daniela Lazar Sanatate si sa-i dea Dumnezeu zile multe Regelui Mihai!
    #
    Nina Sima Dumnezeu sa va ajute Majestate!
    #
    Marioara Draghici Multa sanatate!
    #
    Lena Botis Multa sanatate,Majestate!!
    #
    Magdalena Miron Multa sanatate !
    #
    Scacir Traian Bunul Dumnezeu care are in puterea Sa toate cele vazute si nevazute, stiute si nestiute sa aiba in grija si pe Majestatea Sa. sa alunge suferinta si sa ne bucure cu prezenta Majestatii Sale inca multi ani. Multa sanatate Majestate si multa putere Familiei pentru a invinge neplacutul eveniment.
    #
    Virgil Enatescu Multă sanatate
    #
    Eleonora Gatina Dumnezeu sa-l ajute si sa-i dea sanatate !
    #
    Alice Tudor Sanatate!
    #
    Maria Nitu Multa sanatate!
    #
    Maria Clesiu Sanatate!
    #
    Mioara Jude Da-i Doamne sanatate
    #
    Cristina Patapie Multa sanatate!
    #
    Ani Mun Multă sănătate si mulți ani!
    #
    Anastasia Caratas MULT RESPECT SI MULTA SANATATE I-I DORIM REGELUI ROMANIEI, MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I .
    #
    Dumitru-Remus Mihutiu Mă rog din tot sufletul la Bunul Dumnezeu pentru Majestatea Voastră !
    #
    Anca Roman Multa sanate si putere Majestatii Sale!
    #
    Barbarasa Nicu Dumnezeu să fie alături de Majestatea sa.
    #
    Istina Sima Dumnezeu să îi dea sănătate Majestății Sale și să ocrptească Familia Regală.
    #
    Bogus Constantin ..ne rugam pentru sanatatea Majestatii Sale Regele Mihai I
    #
    Marina Daraban Traiasca Regele!!!!
    #
    Dan Gostila Sanatate Majestate
    #
    Emilia Pop Suntem alaturi de familia regala in aceste momente si ne rugam pentru sanatatea MAJESTATII SALE
    #
    Cristescu Viorel Sănătate Majestate fi tare nu ceda!
    #
    Valeria Matei multa sanatate va doresc
    #
    Mirela Badiu ce miracol ar fi sa se inzdraveneasca…
    #
    Ionel Sima Multa sanatate Manestatii Sale Regele si Reginei Ana
    #
    Steluta Tudor Dumnezeu să aibă în pază Familia Regală și România!
    #
    Monica Badescu Sanatate
    #
    Ivaniczki Eniko sanatate
    #
    Corina Elena Gheorghe Bunul Dumnezeu sa-l aiba in paza Sa pe Regele nostru. Multa sanatate, Majestate!
    #
    Yogi Ursuletul Multa sanatate, Majestate !!!!!
    #
    Octavian Georgescu Rugă pentru Regatul României
    https://www.facebook.com/afi1domn/videos/944497398991168/
    “Rugă pentru Regatul României, acum şi în veci. Pentru că Regele Mihai e România, Muzică şi versuri: Doina şi Ion Aldea Teodorovici P.S. De ce este importantă domnia Regelui Mihai şi care e baza recentă a legitimităţii reale a actualei generaţii a Casei Regale? În sfârşit un documentar decent: http://adevarul.ro/cultura/istorie/de-fost-importanta-domnia-regelui-mihaii-8_56d949f65ab6550cb87b1f2e/index.html P.P.S. (venit după miezul nopţii) Dragi compatrioţi, Există o propunere legislativă de acum vreo trei săptămâni: ” Propunerea legislativă pentru modificarea art 1 din Legea 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului a fost adoptată de Senat cu 101 voturi “pentru”, o abţinere şi două voturi “împotrivă”, urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor. ” vezi mai multe la: http://www.agerpres.ro/politica/2016/02/15/senat-propunere-legislativa-pentru-readucerea-coroanei-pe-capul-acvilei-din-stema-tarii-adoptata-20-43-11 O propunere legislativă de un bun simţ fundamental – în ce priveşte respectul elementar faţă de istoria adevărată a ţării, suntem anormali şi faţă de vecinii imediaţi. Mai mult, ar fi un semn de respect pentru Rege şi Familia Regală. Pentru care ne rugăm în aceste momente grele. Să ajutăm la trecerea acestei propuneri legislative. Între altele, să facem şi noi ceva (mai mult) pentru Rege.. Pentru părinţii, bunicii şi străbunicii noştri. Poate că însuşi Regele, ar “întineri” un pic dacă, măcar acum, s-ar restaura stema României! Sau, dacă, Doamne fereşte!, ar pleca în ceruri, ar fi poate mai împăcat că suferinţa şi sacrificiul său nu au fost pierdute. Am iniţiat şi o petiţie http://www.petitieonline.com/coroana_pe_stema_ro Vă rugăm să o semnaţi şi să încercaţi să (vă) contactaţi deputaţii. Haideţi să avem iniţiativă, să facem ceva istoric şi, totodată de bun simţ, pentru demnitatea României! Evenimentul facebook corespunzător pentru ca noi să ajutăm la trecerea acestei propuneri legislative. https://www.facebook.com/events/185413708498242/
    #
    Iulian Puscasu Insanatosire grabnica majestate,Dumnezeu sa va dea sanatate.
    #
    Dobos Angelica Ne rugăm mult pentru sănătatea Regelui să se facă bine și să fie sănătos Doamne ajută.
    #
    Ecaterina Vladu Insanatosire rapida,MAJESTATII SALE, REGELE MIHAI I!
    #
    Radu Vasile Multa sanatate va doresc.
    #
    Ileana Indrecan sanatate muuulta si muuulta dragoste
    #
    Stircu Pansi Sanatate cat cuprinde!
    #
    Anda Alexandra Sunt sigură că sințiți dragostea noastră.. Să ne fiți sănătos, Majestate! Domnul să vă dea sănătate!
    #
    Diana-Elena Chitescu bine ca i-ati facut public diagnosticul-clinica,da,e un semn de discretie….
    #
    Orlandea Mirela Suntem alaturi de Regele nostru si ne rugam pentru sanatatea Majestatii Sale !
    #
    Liviu Dudu sanatate multa va doresc MAJESTATE ,,,
    #
    Elena-Vasile Crehul DUMNEZEU SA VA AJUTE! SANATATE
    #
    Margareta Haidu MULTA SANATATE REGELUI MIHAI!
    #
    Semian Silviu Doamne ajuta Majestate!
    #
    Mihai Maier Sanatate si putere, Regele meu!
    #
    Rece Vergina MULTA SANATATE
    #
    Zsoka Vaida Doamne ajuta … multa sanatate , multa putere va dorim !!!
    #
    Nelus Rosu dumnezeu ii ajuta pe oameni adevarati …dai doamne sanatate iubitului nostru rege
    #
    Ioan Popovici DOAMNE DAI SANATATE ,, REGELUI MEU ”
    #
    Ana Carmen Ghindeanu II DORIM MULTA SANATATE REGELUI.SUNTEM ALATURI CU GINDUL!
    #
    Lavinia Mărginean Sanatate Majestatii!!! Va doresc putere sa treceti cu bine peste toate incercarile vietii!!
    #
    Aurora Olariu Multa sanatate !
    #
    Mihaela Ivanescu Viață lungă Alteței Regale Mihai Întâi și însănătoșire grabnică.
    #
    Cretu Felicia Multa sanatate!
    #
    Erzsebet-gyongyi Harko Multa sanatate!
    #
    Maria Tertan multa sanatate sa aveti.
    #
    Grigore Adrian MULTA SANATATE MAJESTATE !
    #
    Grigore Adrian NE RUGAM PENTRU DUMNEAVOASTRA.
    #
    Rodica Prislopeanu Multa sanatate Majestatilor Sale !
    #
    Maria Velicu Ne rugăm către bunul Dumnezeu, cu lacrimi în ochi, pentru sănătate . Multă sănătate Majestăților sale .
    #
    Cristina Dumitru MAJESTSTE. , SA. VA. DEA. BUNUL. DUMNEZEU , PUTERE. SA. TRECETI. CU BINE ACESTE. MOMENTE. Si. VA. DORESC. MULTA , MULTA. SANATATE…!
    #
    Ioan Marian Miclaus Sa ne rugam pentru regele regele nostru.
    #
    Ciurea Elena Bunul Dumnezeu sa-l ocroteasca pe Regele nostru!
    #
    Iuliana Nica Tot respectul si toata pretuirea pentru Majestatea Voastra., pentru OMUL care sunteti, pentru caldura si dragostea netarmurita pe care le-ati nutrit totdeauna fata de tara, fata de popor, fata de noi, toti! Locul pe care il aveti in inimile noastre, ne…See more
    #
    Costica Mihalache Multa sanatate !
    #
    Cornelia Si Ion Buzdugan Sanatate multa sa aveti
    #
    Ciric Stefan Sanatate si putere, Regele Romanilor
    #

Leave a Reply to Daniel Perju Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50010312
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate