A fi legitim si a fi util

Casa Regala, astazi, poate sa dovedeasca din ce in ce mai solid si mai dinamic faptul ca are un rost concret, ca este utila, aspect pe care romanul abia iesit din totalitarism nu a avut cum sa-l stie; el stia doar, intr-un sens cumva general, ca Familia Regala are legitimitate istorica. Intre cele doua aspecte este o mare diferenta.

La nivelul continentului european, daca rolul monarhului constitutional este astazi simbolic si ceremonial, comportamentul lui public are o influenta majora asupra societatii tarii. La fel, asupra relatiilor ei internationale si, mai ales, asupra relatiilor dintre institutiile statului. Puterea exemplului este o mare putere, nesocotita sau neinteleasa in Romania acestor ani. Exemplul in viata reala cel mai evocator, cel mai fidel al acestei afirmatii este Juan Carlos. Ce credeti ca s-ar fi putut infaptui in Spania intre 1975 si 2009, daca in locul regelui ar fi fost un presedinte ales la patru ani, care provenea, alternativ, din fiecare partid politic? Unde ar fi Spania astazi?

Dar nici exemplul Regelui Baudouin sau al fratelui lui, Regele Albert al II-lea, nu este mai prejos. Incercati sa va imaginati ce ar fi fost Belgia dupa razboi, cu presedinte ales la patru ani alternativ, dintre flamanzi, valoni si germani? Dar acum, dupa anul 2000, cum ar fi mediat un presedinte disputele intre comunitatile belgiene?

Dar in Marea Britanie, in cei aproape 60 de ani de domnie ai Elisabetei a II-a? Cum ar fi aratat Anglia cu dl si dna John Major, gazde la Buckingham Palace?

Romania a oscilat, in ultimele doua decenii, intre a parea o tara originala si a propaga impredictibilitate. Si aceasta, in ciuda tuturor cresterilor economice, aquis-ului comunitar, dorintei clasei politice de a intra in NATO si UE si chiar in ciuda unei consolidari a administrarii corecte a tarii.

Casa Regala face ceea ce face mult mai bine decat alte institutii. Mai mult, nu exista nici o alta institutie care sa poata infaptui, specific, ceea ce face Casa Regala. Calitatea de a fi util, de a fi necesar si, mai ales, calitatea de a fi competent sunt complementare cu legitimitatea si mult mai usor de dovedit decat argumentul ca monarhia e mai buna decat republica. Cum am spus si mai inainte, monarhia este o forma de guvernamant pe care trebuie s-o iubesti ca s-o ai. Republica nu ai nevoie s-o iubesti, tot asa cum nu e nevoie sa-ti iubesti foarfeca sau computerul. Republica si monarhia sunt diferite si niciodata de aici incolo, intr-o lume democratica, cele doua notiuni nu vor putea sa aiba castig de cauza una in fata alteia. Intotdeauna va exista cineva care, oricat de convingator ai fi tu, sa nu vrea monarhie si sa aiba argumente pertinente ca sa-ti dovedeasca acest lucru.

Raportul dintre „Res Publica“ si regalitate nu este insa ireconciliabil, fiindca ele nu sunt forme antagonice de guvernamant, ci idealuri, valori, simboluri adesea complementare si uneori identice.

Prabusirea monarhiilor euorpene multiseculare, facuta pe fondul unei degradari a sistemului in intregimea lui (Imperiul Rus, German, Otoman, Austro-Ungar) si instalarea republicilor, s-a facut cu destul de multi ani in urma pentru ca rivalitatea sa se fi estompat. De aceea pot coexista astazi, in fostele tari comuniste din Europa, Case Regale si guverne republicane, precum la Belgrad, Sofia si Bucuresti.

La ultimul sondaj facut public, se vorbea despre 16% din populatie in favoarea monarhiei. Este un procentaj mare, fata de cele din anii 90. Democratia occidentala arata ca guverne pot fi conduse timp de patru ani cu acest procentaj. Noi traim intr-o lume in care cine are 33% in lumea politica se poate considera primul dintre puternici, iar cei cu peste 50% ingrijoreaza democratia insasi. Numai ca masuratoarea aceasta nu este corecta. Ea amesteca mere cu pere. Maturizarea electoratului si a democratiei din Romania nu ofera, in mod necesar, o sansa in plus monarhiei, ca forma de guvernamant.

Monarhia, ca sistem, nu are legatura cu democratia mai putin sau mai mult decat are republica. Nu democratia trebuie sa se maturizeze pentru ca monarhia sa inlocuiasca republica. Daca ar fi asa, Elvetia ar trebui sa fie de mult monarhie, iar SUA asijderea. In plus, privilegiile republicane ale unor elite din Franta, SUA, Elvetia te trimit insistent cu gandul la aristocratie si monarhie. Aceasta insa nu le impiedica sa fie super-democratice si performante la cotele cele mai inalte.

Maturizarea democratica a electoratului roman s-a facut. Nu si maturizarea alesilor. Politic vorbind, Romania stie sa aleaga. Mai trebuie sa aiba si ce. Nu ma refer doar la individualitati, ci si la idei, la organizatii care sa le propage, la profesionalism administrativ. Atunci cand partidele politice vor fi tot atat de performante ca si economia globala, cand capacitatile administrative ale oamenilor politici vor atinge pe cele ale omologilor lor din Marea Britanie sau Germania, atunci cand institutiile romanesti vor fi de soliditatea celor din Elvetia sau Austria, atunci maturizarea electoratului va fi dublata de maturitatea ofertei electorale. Toate acestea insa nu au nici o legatura cu forma de guvernamant.

Nu inseamna ca nu avem democratie, ci ca democratia nu este suficienta. Candidatii pentru diverse functiuni in administratia politica pot dezamagi, la Washington si Paris, in aceeasi masura in care dezamagesc la Bucuresti sau la Sofia. Fiindca dobandirea, printr-un proces complex si subtil, unei garnituri de candidati de valoare, care sa reprezinte bine nu numai electoratul ci si puterea politica ce i-a creat, nu este o chestiune de democratie, ci mai cu seama de libertate. Profesionalismul, valoarea, performanta publica, etica, cunoasterea, inteligenta, „omul potrivit la locul potrivit“, aceastea nu au de-a face cu democratia, ci cu libertatea.

Romania nu este vulnerabila astazi fiindca este republica. Slabiciunea Romaniei sta in felul in care s-a instalat republica, care s-a repercutat in inconsistenta si lipsa de respectabilitate a statului si institutiilor publice si, mai ales, in ambiguitatea si echivocul raportului dintre institutii. Golirea de continut este la nivelul institutiilor si valorilor, al traditiilor, al continuitatii, al demnitatii, al mandriei, al identitatii. Acolo stam prost. Si nu ne dam seama de aceasta, fiindca ne-a scazut instinctul binelui national.

S-a dezvoltat in societate un mestesug al supravietuirii prin incalcarea regulilor, a smecheriei politice in detrimentul viziunii si al constructiei durabile. Noi pierdem uneori ani intregi, nemaivorbind de destine de oameni talentati politic, pentru a lupta steril unul impotriva altuia, pentru a „carota” pe celalalt, pentru micul orgoliu al oamenilor publici. Ca sa ajungi la stabilitate si respectabilitate iti trebuie instinctul binelui, spiritul de raspundere si viziunea elitelor. Altruismul lor. Capacitatea de a vedea dincolo de lungul nasului. Or, aici, lucrurile stau mai putin bine. Elita romaneasca a fi cea care ar trebui sa faca un pas inainte, daca ar fi pregatita pentru asa ceva.

7 comentarii

  1. Bistrita-Nasaud says:

    multe salutari alteta din jud.bistrita nasaud ma
    adresez dvs cu rugamintea de a intra in politica si sa
    candidati la presedentia Romaniei pt. ca eu consider
    ca sunteti singura persoana care poate sa l invinga pe
    marinar eu spun ca daca intrati in cursa din partea
    PNL ului aveti sanse de peste 80%eu spun sa va ginditi
    bine si sa intrati in cursa , va doresc multa sanatate
    si putere de munca, triewsc cu speranta ca o sa
    intrati in cursa si asa o sa avem si noi ocazia sa
    traim intro romanie moderna …

  2. N.N. says:

    Alteta Voastra Regala,

    Domnul sau Doamna care a postat mesajul de mai sus exprima perfect nevoia “obsedanta” a multora dintre noi de repere morale desavarsite. Chiar daca propunerea de candidatura este foarte discutabila, domnul/doamna din judetul Bistrita pune punctul pe i: nu ne mai trebuie nici macar o zi de viata in lipsa stabilitatii, constructiei durabile, leadership-ului, etc.. Poate ca tocmai acesta este motivul pentru care din ce in ce mai multi romani, provenind din cele mai diverse medii sociale, vorbesc despre nevoia de a reveni la monarhie. Ei vad in aceasta forma de guvernamant o noua sansa pentru Romania,ea aratandu-si vaditele avantaje in perioada 1866-1947!

    Cu profund respect,
    N.N.

  3. Coriolan Muresan says:

    Rolul membrilor Familiei Regale nu este in nici un caz acela de a fi implicati politic.Membrii Familiei Regale trebuie sa fie pregatiti sa serveasca natiunea nu un grup politic.

    Singura campanie care sa asteapta cred de la ASR Principesa mostenitoare Margareta si de la ceilalti membri ai Dinastiei este promovarea ideii de Monarhie constitutionala.

    In momentul in care membrii Familiei Regale ar promova Republica ( chiar si cea parlamentara)cred ca majoritatea populatiei s-ar indeparta nu doar de idealul Monarhiei constitutionale ci de Dinastie.

    Orice om cu buna credinta din aceasta tara ce a ramas fidel Dinastiei nu poate decat sa lupte pentru revenirea la Monarhia constitutionala.’

    Rolul Regalitatii intr-o Republica reprezinta doar o solutie intermediara care sa pregateasca Restauratia.Daca se renunta la lupta pentru revenirea Monarhiei se pierde de fapt esenta Regalitatii.

  4. N.N.C. - A fi legitim si a fi util says:

    Domnule “tanar”,

    Intr-o comuna din Vaslui traieste inca bunica mea. Stie si ea cum si de ce a “plecat” regele. Isi da inca seama si cateodata ne mai poveste noua nepotilor.

    Totusi, inca nu-si da seama care ar fi utilitatea familiei regale. (bine, nu cu aceste vorbe, iti dai seama ca are altfel de discurs !) Ea stie “una si buna”: …Daca vine “ALA” ce-mi da? si…cat imi da? Cat imi creste pensia? Cat imi da pe kilu’ de lapte? Ieftineste “astia” urechea vacii? (adica costul “cip-ului” pe care veterinarul il pune fiecarui animal in ureche! Desi e gratis….la noi se plateste! in buzunarul veterinarului!)

    Pe ea, pe bunica mea, asta o intereseaza! Nu o mai intereseaza ideologiile sau sistemele democratice sau dictatoriale !

    Sunt convins ca daca regele ar veni in sat, ea s-ar duce sa-i pupe mana ca la popa! Dar, dupa aia, tot la “Sfatul Popular” se duce sa-si ia pensia aia amarata! (In cladirea “Sfatului” e si Posta!)

    Si, cu ce s-ar schimba viata ei daca am avea un sistem monarhic? Cu NIMICA! Aaa….poate ca ar schimba ordinea icoanelor pe peretele de la Rasarit? Poate ! Dar…in rest?

    Draga “tinere”,

    Daca ar fi sa ma intrebi pe mine…. nu pot contesta legitimitatea! Am citit si eu cartile de istorie si stiu ca, inainte de a fi unsul lui Dumnezeu, Carol a fost uns de popor prin reprezentantii sai. Stiu asta. Este o legitimitate.

    Dar, utilitate ?

    Stiu eu!? Crezi ca s-ar schimba multe in Romania?

    Hai sa zicem ca revine Casa de Hohenzzolern pe tron. OK. Monarhie constitutionala! Si…? Pleaca indienii de la SIDEX? Imi dau salariile restante? Nu cred !

    Pleaca baronii locali? Se desfiinteaza partidele oranj, bleu, rosu…etc?

    Si atunci?

    Imi vei spune ca va fi o constructie de durata, dezvoltare durabila a societatii (astea le stiu de pe afisele de campanie!) etc!
    PROMISIUNI

    In final: am incredere in sistemul monarhic constitutional! Dar nu-l vad probabil! Asa ca….fie casa regala se implica…fie nu! Asta e singura intrebare!

    Cu drag,
    N.N.C.

  5. Lui N.N.C- DIN PARTEA ACELUIASI TANAR says:

    Eu cred ca nu are sens sa mai poletizam… daca doriti puteti sa ma contactati pe mail: mariusgabrielrus@yahoo.com, unde vom vorbi amanunte.
    Va multumesc!

  6. Gabriela says:

    Domnule “NNC”,

    Intr-un sat din judetul Sibiu traieste inca bunicul meu. Stie si el cum si de ce a “plecat” regele. Isi da inca seama si cateodata ne mai poveste noua nepotilor.

    Totusi, inca nu este senil ca bunica dumitale, si isi mai da seama care ar fi utilitatea familiei regale. (bine, nu cu aceste vorbe, iti dai seama ca are altfel de discurs !) El stie “una si buna”: …Astia nu vor REGE pentru ca le este frica de lege.

    Sunt convinsa ca daca regele ar veni in sat, el s-ar duce sa-l salute, ca un brav soldat ce a luptat patru ani pe front.

    Si, cu ce s-ar schimba viata lui daca am avea un sistem monarhic? Cu NIMICA! Pentru ca are 89 de ani. Poate viata noastra ! Dar…in rest?

    In final: ca si dumneata, am incredere in sistemul monarhic constitutional! Dar nu-l vad probabil! Asa ca….fie casa regala se implica…fie nu! Asta e singura intrebare!

    Cu drag,

  7. A.T. says:

    Alteta Voastra,

    Remarcabil acest eseu care ar trebui sa fie citit de toti romanii care in acest moment stau in expectativa. Merita in acet sens sa fie publicat sistematic in mass-media romaneasca, atat nationala cat si locala.

    Cu deosebita consideratie,
    A.T.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50508573
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate