„Cui pe cui se scoate”

De aproape opt ani, din momentul instalarii la Palatul Elisabeta, Casa Regala are o prezenta publica in serviciul Romaniei care nu a calcat nici o clipa pe urmele politicului, ci a functionat in prelungirea lui, sprijinindu-l. Daca a reusit sa performeze in maniera regala, nepolitica, pana acum, sigur poate sa o faca si in urmatorii 20-30 de ani. Cand generatia noastra va disparea biologic, nu stiu daca vom fi reusit sa repunem monarhia la locul si rosturile ei cuvenite. Dar sper ca regalitatea va fi bine implantata in societatea romaneasca.

Iar daca monarhia nu va ajunge sa fie preferata majoritar in timpul vietii noastre si nu va intra in agenda elitei politice si economice, sigur semnificatia si forta binefacatoare a Coroanei romane va influenta in bine societatea romaneasca in viitorii 20-30 de ani. Realitatea de azi si de ieri o dovedeste.

Ceea ce nu stiu este cum va arata la acea data societatea romaneasca. Nu stiu cate prerogative va mai avea statul roman. De asemenea, mai stiu ca generatia Principesei Margareta isi va fi facut datoria, ceea ce nu e putin lucru. Nu impiedica nimeni generatiile urmatoare, beneficiind de un drum consolidat de noi, sa duca mai departe actiunea in serviciul Romaniei si sa obtina de la societatea romaneasca ceea ce merita.

Realitatea postdecembrista a creat precedente, obisnuinte, a consolidat naravuri. Dinamica din sanul carmuirii postdecembriste a oscilat intre post-comunism si post-securism. Acest aspect a fost cunoscut si, uneori, acceptat de catre Occident, mai ales daca aducea avantaj progresului euro-atlantic.

In decembrie 2006, la Bucuresti, cand Regele a luat parte la actul de condamnare a comunismului, ca regim criminal si ilegitim, a avut loc o manifestare grotesca a unora dintre alesi, care l-ar fi facut knock-out pe Caragiale. De aceea trebuie comunismul condamnat: fiindca a disparut, lasand in urma slujitori ai lui care-l condamna. Regele, in extraordinara lui intuitie a spus, cu acea ocazie: „Faptul ca dumneavoastra condamnati astazi comunismul ma face sa cred ca i-am supravietuit“. Este o fraza de pus in rama. Este un antidot la Caragiale.

Despre tranzitia de la comunism la capitalism cu instrumente si personalitati ale sistemului insusi s-au scris tomuri intregi. „Cui pe cui se scoate“ a functionat dupa 1989 peste tot, nu numai in Romania. Faptul ca tranzitia spre modernitatea politica se face cu ajutorul oamenilor momentului este un adevar etern. Se regaseste, ca fenomen, chiar si in oncologie. Bolnavului de leucemie, daca nu i se gaseste o ruda care sa-i poata imprumuta maduva spinarii compatibila, i se face transplant cu propria maduva.

In cei 48 de ani de domnie ai Regelui Carol I, vor fi existat oameni politici care sa fi pus mai presus interesul lor sau corifei ai societatii civile care sa se fi comportat ca niste copii razgaiati. Marturiile istorice confirma aceasta banuiala. Numai ca, uneori, se intampla momente de gratie. Momente in care, printr-o inspiratie care trece pe oameni de la egoism la generozitate, de la iresponsabilitate la simt al datoriei, printr-un moment clarvazator, in care oamenii publici simt nevoia sa dea un exemplu personal, prin insufletirea de a fi loial, se pot face pasi inainte. Romania a trait aceste momente in ultima suta cincizeci de ani. Si sunt convins ca le mai poate trai.

Poate fi distractiv, la inceput, atunci cand cineva incompetent ajunge, pe cale democratica, intr-o pozitie care necesita profesionalism. Dupa o vreme, insa, aceasta fantezie va crea vulnerabilitate si confuzie, iar in final, daca fenomenul se generalizeaza la scara intregii societati, va duce la prabusirea sistemului insusi.

Profesionalizarea politicii nu inseamna inlocuirea tehnocratilor cu politicienii, ci perfectionarea leadership-ului politic. Oamenii politici au nevoie sa fie performanti profesional din doua motive si nu din vina lor:

–    Intai pentru ca democratia dusa atat de departe le ofera o importanta, in sfera puterii, fara precedent.

–    In al doilea rand, fiindca odata cu dezvoltarea atat de accelerata a tehnologiei si datorita vitezei incredibile a informatiei, ei sunt obligati la performante si presiuni la care nu erau supusi inainte. Acelasi lucru li se intampla si medicilor, si pilotilor, si tenorilor. Si regilor.

Referitor la monarhie si republica, ele nu sunt nici instrumentele, nici finalitatea democratiei si libertatilor, ci simple forme de a guverna. Stiti bine ca exista republici in care nu exista nici libertati, nici democratie si, cu toate acestea, ele sunt membre ale ONU si intretin relatii diplomatice cu tari care ne dau lectii de democratie. La fel, exista monarhii unde fie democratia, fie libertatile lipsesc cu desavarsire.

In schimb, democratiile avansate ale lumii, cu libertati consolidate puternic, constitutional, pot fi monarhii sau republici. Este adevarat, ele sunt mult mai numeroase in forma republicana decat monarhica, in epoca noastra.

Mergand in urma, pe vremea regelui Carol I, cand Romania a devenit monarhie constitutionala, ea nu era nici democratica, nici prospera. A devenit asa mult mai tarziu, in secolul XXI, pentru ca statul modern s-a format, iar apoi, dupa paranteza comunista, tara a reluat procesul de desavarsire a modernizarii.

In concluzie, sistemul care a dat garantii democratiei si libertatilor a fost acela capabil sa nasca un stat independent si suveran, cu oameni vizionari si institutii puternice, care au putut impune reguli de convietuire corecte.

5 comentarii

  1. Andrada Bogdan says:

    Alteta,

    Exercitiul zilnic de regalitate sustinut metodic pe acest blog este,evident,unul persuasiv,inteligent gandit si abordat.Finalitatea lui insa ar trebui sa intereseze.Intr-o lume a imediatului care sufoca perspectiva,a efemeridei care invinge istoria,generatia mea,aceeasi cu a dumneavoastra,a obosit sa mai astepte.Repetati,insistati chiar,pe conceptul de ,,instinct al binelui”care ,de multe ori ne lipseste, fie ca vorbim despre un intreg popor sau doar despre un singur individ.Modelul de societate,de educatie,de atitudine pe care il promovati este unul elitist,iar intentiile initiatice pe care le are in subliminal nu sunt,din pacate,corect sau onest receptate.Vin zilnic in contact cu o alta generatie,aceea a tinerilor nascuti dupa Revolutie.Reperele lor existentiale sunt cu totul altele decat ale noastre.,,Instinctul binelui”are pentru ei conotatii inedite.Citesc articolele de pe blog,comentariile mai mult sau mai putin acide,mai mult sau mai putin indreptatite si descopar adesea ca firescul e contorsionat,ca refuzam ostentativ sa evoluam.Istoria curge dupa propriile ei reguli, are ciclicitati care nu-si lasa semnificatiile decodate cu usurinta,iar stradania dumneavoastra de a o explica dintr-o perspectiva mai mult umana decat livresca e originala in caleidoscopica noastra societate.
    Admonestarea anterioara cu,,experienta personala”si ,,dezbaterea din lumea ideilor”a fost construita ambiguu,dificil de inteles in contextul mesajului meu.Oricum,va multumesc pentru raspunsul formulat.

    Cu onestitate,
    prof.Andrada Bogdan

  2. Raspuns pentru dna profesor Bogdan says:

    Mesajul dumneavoastra ma bucura nespus. Mai intai pentru ca va intereseaza un dialog pe teme atat de importante pentru Romania, apoi pentru ca spuneti lucruri cat se poate de pertinente si de juste.

    Actiunea mea nu se rezuma la aceste eseuri. In anul 2008 am mers in 58 de licee din Romania, pe tot intinsul tarii, in orase mici si mari. Acolo am intalnit grupuri de la 50 pana la 1,000 de elevi. Am stat de vorba cu ei despre aceleasi lucruri, dar intr-un limbaj potrivit cu orizontul lor cultural si cu varsta lor. Am fost de fiecare data incurajat, nu dezamagit, de intalnirea cu ei. Uneori liceul exista intr-un oras de 5-10,000 de locuitori si era singurul loc cu adevarat viu din localitate.

    In anii trecuti, 2002-2007, am facut acelasi lucru, de fiecare data. Toate acestea lasa o urma in inima si mintea lor, chiar daca in general vorbind este doar o picatura intr-un ocean. In acest moment, cu mijloacele pe care le am, nu pot face mai mult.

    In cadrul celor 50-60 de vizite pe care le fac in tara, in fiecare an, incerc sa vorbesc despre ceea ce scriu in blog in diverse medii. Uneori in cel economic, alteori in administratiile locale, pe care incerc sa le conectez direct cu entitati similare din Europa regiunilor, la televiziunile locale, etc. Toate acestea nu se vad cu ochiul liber, dar exista.

    Motivul pentru care am pus acum, in luna ianuarie, in circulatie un numar atat de mare de consideratii zilnice, este faptul ca ele fac parte dintr-un volum aflat in curs de tiparire.

    Am dorit, pe de o parte, ca ideile din viitorul volum sa fie cunoscute anticipat, iar pe de alta parte, sa folosesc prima luna din an pentru a pune la punct, macar din punct de vedere teoretic, o serie de aspecte legate de prezenta noastra publica actuala si viitoare.

    Nu mi-ati spus in ce oras locuiti. Sunt aproape sigur ca l-am vizitat si ca am cunoscut cel putin cateva sute dintre tinerii liceeni de acolo.

    Cu toata consideratia,
    Radu al Romaniei

  3. Andrada Bogdan says:

    Alteţă,

    În primul rând,vă mulţumesc pentru răspuns!

    Da,sunt convinsă că aţi fost adesea încântat de inteligenţa,de profunzimea sau de spontaneitatea generaţiei post-Revoluţie.Sunt atributele constante care ne motivează supravieţuirea în preajma lor.

    I-aţi întâlnit în circumstanţele oficiale care impuneau un anume tip de comportament,nu obligatoriu în concordanţă cu mentalităţile sau cu criteriile lor de articulare a cotidianului.Nu uitaţi!,pentru ei,întâlnirea cu dumneavoastră era doar o parte dintr-o poveste.Un alt fel de spectacol:modern,generator de provocări pentru gândul tânăr care va trebui să dăltuiască lumea mileniului trei.Un actor îmi spunea odată că,,nimeni nu pleacă de la spectacolul de teatru acelaşi de la intrarea în sală”…Întâlnirea e o etapă.Dar cine le răspunde la întrebarea de a doua zi:,,Bine,şi de-acum înainte?ce va fi diferit faţă de tot ce-a fost până ieri?”

    Obligatorie pentru ei este certitudinea,acea concreteţe a clipei când singuri constată că,,da,s-a schimbat totuşi ceva!”…Importantă rămâne,mai presus de ,,instinctul binelui”,pe care sigur şi-l vor activa la un moment dat,credinţa în continuitate,convingerea că au fost şi altceva decât spectatorii întâmplători ai unui moment viu colorat în raport cu restul peisajului zilnic.Ei nu se vor doar o parte a poveştii.Ei sunt povestea însăşi.,,A şasea generaţie”despre care vorbiţi adesea cu speranţă va trebui să se compatibilizeze tocmai cu această generaţie sub ochii căreia noi îmbătrânim.

    Poate că toţi am ajunge mai aproape de vulnerabilele noastre idealuri de odinioară şi de azi dacă ne-am căuta salvarea în aceşti tineri care înţeleg diferit conceptul de leadership sau care fixează alte şi alte coordonate pentru ,,instinctul binelui”.Scrieţi o carte despre întâlnirile cu ei,despre viziunea lor pe treizeci de ani şi sigur veţi descoperi că acela e punctul fragil,dar pur de plecare înspre istoria la care visăm cu toţii!

    Întorcându-ne zilnic -şi noi şi ei-la spaimele şi la convulsiile care fac deliciul televiziunilor şi al ziarelor,nu-i ajutăm cu nimic.Ar privi,ar înţelege şi ar susţine,cu siguranţă,complet diferit demersurile dumneavoastră,le-ar acorda credit necondiţionat dacă într-o bună zi v-aţi întoarce,nu ca să le propuneţi un program de campanie sau un referendum,ci doar ca să-i întrebaţi,fie şi într-o nepremeditată oră de dirigenţie,dacă visurile lor despre oraşele în care trăiesc (aşa cum vi le-au împărtăşit şi elevii din Colegiul meu)şi unde istoria se susţine pe temelii care nu seamănă deloc,dar chiar deloc cu acelea ale palatelor fotografiate de dumneavoastră,au început să se materializeze.

    Vor fi bucuroşi să-i întrebaţi dacă au plecat acasă, după o oră de discuţii, amăgiţi de utopii sau,în sfârşit, eliberaţi de spaima că lumea în care trăiesc fără să li se ceară părerea e una a vorbelor blestemate să nu devină niciodată fapte.E una configuraţia ceasului de sărbătoare,nu lipsit de artificialităţi protocolare,adesea mult prea desuete pentru normele lor existenţiale,şi alta realitatea pe care ei nu se zbat să şi-o adapteze,ci să o remodeleze.Au învăţat de la părinţii lor că,vorba maestrului Paler, ,,a trăi cu pumnii strânşi nu arată decât neputinţa pumnilor”…

    Cu toată consideraţia,

    Andrada Bogdan

  4. maria- tereza cojocaru says:

    Da,asa este.

  5. V. says:

    Va multumim pentru comentariu, Dna Prof. Bogdan.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50855130
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate