Șapte decenii de tristețe. O speranță pentru Centenar

Articol de Flavius Boncea

Ziua aceasta nu e tristă. Acum cincizeci de ani, când îndepărtarea mea forțată a fost făcută cu amenințarea că vor fi uciși o mie de studenți și că va începe un război civil, comunismul apărea ca o forță a viitorului. A fost la modă și în vest și a promis un viitor strălucitor.  După cinci decenii, toți cei care m-au îndepărtat pe mine și au aruncat pagini nobile la «lada de gunoi a Istoriei» sunt ei înșiși acolo.  Este un miracol, iar noi datorăm acest miracol copiilor noștri, ai tuturor.  Este deci datoria noastră să împlinim ceea ce ei au început.

(Regele Mihai, 30 decembrie 1997)

 

30 decembrie 1947. Probabil cea mai tristă zi din istoria poporului român.

Atunci, în urmă cu 70 de ani, sub amenințarea armei, sub șantajul uciderii a o mie de tineri, cu perspectiva izbucnirii unui război civil, striviți de cizma sovietică și uitați de Occident, ne-am pierdut nu numai Regele. Ne-am pierdut legitimitatea. Și ne-am pierdut speranța.

Istoria zilei de 30 decembrie 1947 a fost scrisă și rescrisă. Ea, de fapt, se rescrie și astăzi. Acum, la primul 30 decembrie de după 1947 pe care îl comemorăm fără Regele Mihai printre noi, adevărul va fi scos, probabil, la iveală mult mai mult decât a fost vreodată. Dar adevărul are și o față de care, în continuare, mulți se vor feri. Aceea care spune că ultimii 70 de ani sunt au creat o enclavă în istoria noastră care încă așteaptă să fie ștearsă. Nimic din ce s-a făcut în ultimii 70 de ani nu are o bază constituțională legitimă. Nimic din ceea ce trăim astăzi nu are legătură cu ceea ce ar trebui să fim.

Speranța ar fi trebuit să renască în decembrie 1989. A fost începutul Revoluției noastre împotriva comunismului. O Revoluție care merge greu și care încă nu a ajuns la final, întrucât ea nu a reușit să producă schimbarea de sistem pe care o Revoluție o presupune.

Aflăm, astăzi, că în decembrie 1989 am avut de-a face cu o lovitură de stat. Că nu a existat nici un vid de putere, pentru nici o clipă. Dar, în continuare, nu ni se spune că trăim în ilegalitate.

„Sunt și rămân dizolvate toate structurile de putere ale fostului regim” se spune în Decretul-lege nr.2/1989 al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Inclusiv constituția comunistă era abrogată prin acest act. Iar reconstrucția României pe baze legitime ar fi trebuit să se facă pornind de la Constituția din 1923. Acest lucru a fost evitat. Acest lucru este baza ilegitimității republicii noastre post-decembriste. Pentru că nu poți construi ceva legitim pornind de la o stare de ilegitimitate.

Ne ferim de acest adevăr pentru că el ar presupune o schimbare majoră, o schimbare căreia clasa politică, în ansamblul ei, nu știe cum ar putea să îi facă față. Auzim peste tot vorbindu-se de nulitatea actului impus cu forța de comuniști la 30 decembrie 1947, dar nu auzim pe nimeni vorbind de anularea efectivă a acelui act. Clasa politică se complace, în continuare, în situația de ilegitimitate moștenită de la un regim care se perpetuează tocmai prin această ilegitimitate.

La 30 decembrie 1997, Regele Mihai ne spunea, după jumătate de secol, că 30 decembrie nu este o zi tristă, deoarece aceia care au aruncat la lada de gunoi pagini nobile ale istoriei noastre au ajuns ei înșiși acolo. Majestatea Sa, probabil, nu-și imagina atunci că și peste două decenii vom fi conduși de urmașii celor ajunși la lada de gunoi a istoriei. A fost un lucru pe care Regele nostru nu a putut să îl prevadă: că ne vom mulțumi să fim conduși de aceiași oameni, recuperând fărâme din istoria noastră, dar lăsând îngropat în uitare tocmai actul fundamental pe care ar fi trebuit să îl scoatem la lumină: legitimitatea noastră. Și, privind la cei douăzeci de ani scurși de atunci, ne dăm seama că ceea ce a spus Regele nostru – „Ziua aceasta nu e tristă” – trebuie plasat undeva, într-un ipotetic viitor.

Dacă privim în prezent, astăzi, la 30 decembrie 2017, constatăm că România continuă să abdice de la reîntâlnirea ei cu istoria. Adevărul istoric începe să iasă la iveală, dar sistemul continuă să lupte împotriva revenirii la adevăr. Și luptă prin toți reprezentanții săi: de la președintele așa-zis apolitic care spune cu nonșalanță că vede o relație suspectă între Casa Regală și partidul de guvernământ, până la primul-ministru care dorește să exileze încă o dată Familia Regală din Palatul Elisabeta – locul în care, în urmă cu 70 de ani, ni s-a furat posibilitatea unui altfel de trecut, altfel de prezent, altfel de viitor. Aceștia, împreună cu întreaga clasă politică, luptă pentru un singur lucru: împiedicarea reînnodării firului rupt în 1947.

Totuși, spre deosebire de acum 70 de ani, astăzi avem ceva în plus: speranța. Speranță care ne-a fost dată, paradoxal, de trecerea la cele veșnice a Majestății Sale Regelui Mihai. Pentru că plecarea Regelui a adus cu sine accesul la adevăr, pe de o parte, și, pe de altă parte, a arătat lumii întregi o altfel de Românie: una frumoasă, chiar dacă tăcută. Acea Românie care, prin zeci de mii de oameni, a stat la coadă ore în șir la București pentru a-și prezenta omagiul Regelui.

Deocamdată, 30 decembrie 1947 este, și după 70 de ani, cea mai tristă zi a istoriei noastre. Dar intrăm în anul Centenarului Marii Uniri; este anul în care am putea să ajungem la dorința exprimată de Rege în urmă cu 20 de ani – pentru că de o dorință a fost vorba: aceea de a spune că 30 decembrie nu este o zi tristă. Pentru aceasta, însă, am avea nevoie de elite politice responsabile, așa cum am mai avut în istoria noastră la 1866. Dacă am avea aceste elite de ambele părți ale Prutului, indiferent de ce spun cei doi președinți care conduc republicile noastre ilegitime, la Centenar am putea să refacem de facto momentul 1 Decembrie 1918, sub oblăduirea Coroanei Române.

În loc de epilog

Regele Mihai a încercat, după 1989, să ofere zilei de 30 decembrie o altă conotație – sau, mai bine zis, să ne ofere nouă prilejul de a nu mai comemora, ci de a aniversa această zi. Prima oară, prin discursul istoric de la 30 decembrie 1997, când Majestatea Sa ne-a spus că dorește ca prima sa fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele sale când Atotputernicul va decide că i-a sosit clipa. A doua oară, la 30 decembrie 2007, când Majestatea Sa a promulgat Statutul Casei Regale a României, care consfințește cele spuse în 1997.

Și, cu toate că în perioadă de doliu fiind, cred că atacurile de orice fel ar trebui lăsate la o parte, nu pot să nu îmi exprim o tristețe vizavi de unii așa-ziși monarhiști. Pe mulți dintre ei i-am văzut, la 30 decembrie 1997, la Palatul Elisabeta. Îl ascultau pe Majestatea Sa Regele rostindu-și discursul: „Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată, alături de mine, Regina Ana. (…) Conștient de responsabilitățile mele constituționale, pun soarta ei și a mea, ca întotdeauna, în mâinile poporului român. Finalmente, poporul va decide ceea ce eu doresc astăzi. Dar cred că înțelegeți de ce acum, și nu în altă zi, am dorit să vă împărtășesc punctul meu de vedere”.

Atunci au aplaudat, la fel cum au făcut și zece ani mai târziu, citind Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României. Abia după ce Regele Mihai nu a mai putut să apară în public și-au arătat adevărata față. O față care arată așa: acești oameni, de fapt, nu au fost monarhiști niciodată. Pe ei nu i-a interesat Cuvântul Regelui, cum nu i-a interesat nici Voința Regelui; i-a interesat doar Simbolul Regelui Exilat, pentru a-și putea duce ei, cu acest simbol în frunte, luptele politice în republică. Ei nu au putut să înțeleagă niciodată faptul că Familia Regală este deasupra partidelor politice, fiind cu toate și cu niciunul, în același timp.

De aceea îi auziți pe acești oameni strigând sus și tare că ei vor monarhie, dar nu așa cum și-ar fi dorit-o Regele Mihai; ei vor o monarhie în care să își aleagă succesorul la tron, în cel mai pur spirit republican; în același timp, acuză de „abdicare în fața republicii” perspectiva recunoașterii Casei Regale ca instituție fundamentală a Statului Român. Tristețea mea este că astfel de oameni există; din fericire ei reprezintă o minoritate – chiar dacă una extrem de vocală.

9 comentarii

  1. Pantea Alexandru-Sorin says:

    În mod personal nu îmi făcusem nicio speranţă de la aceşti politicieni. Am urmărit discursul Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei române în sesiunea solemnă dedicată omagierii personalităţii Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I-ul al României. În timpul discursului Său erau parlamentari care vorbeau sau se jucau cu telefonul, dormeau în bănci, se arătau plictisiţi… Sunt lucruri care se văd la televizor de către Românii simpli şi care dor. Dar pentru mine lucrurile erau clare din momentul când comisia la care se afla în dezbatere proiectul de lege de reglementare a statutului Casei Regale a României şi-a amânat lucrările atunci când s-a aflat de trecerea la cele veşnice a Suveranului. Mai întâi o săptămână, pe urmă au zis că lipsea punctul de vedere al Guvernului, după care bazându-se pe această chichiţă au amânat discutarea în comisie până după vacanţa parlamentară. Adică fix la data la care ar trebui predat Palatul Elisabeta. Pentru ca mai apoi să asistăm în spaţiul public la o forfecare a proiectului iniţial de o asemenea manieră încât mi-am putut da seama că în timp ce Bisericii Ortodoxe i s-a dat folosinţa în 1996 şi apoi dreptul de proprietate în 2010 asupra a foarte multe imobile de pe tot cuprinsul Ţării fără o justificare reală, Casei Regale nu i se va da nimic, nici măcar în folosinţă. Asta pentru că Biserica Ortodoxă a fost considerată întotdeauna un foarte bun agent electoral în timp ce de Casa Regală a României politicienii nu se pot folosi, ea fiind în serviciul exclusiv al Ţării.

    L-am mai auzit apoi şi pe mult iubitul nostru premier debitându-şi părerea referitoare la Palatul Elisabeta, dar nici măcar un singur jurnalist sau politician nu i-au atras atenţia că Palatul Elisabeta a fost construit din fondurile PRIVATE ale unui membru al Casei Regale a României şi că Statul Român, cel care ne omoară pe-ndelete zi de zi puţin câte puţin, doar l-a confiscat şi folosit aşa cum se pricepea el cel mai bine: protocol, crâşmă, loc de cumetrii…Cel mai probabil politicienii vor să îl vadă pe Custodele Coroanei române cum se umileşte negociindu-şi chiria pentru o casă care este de drept a Familiei Regale a României. Dacă eu aş fi în locul Custodelui Coroanei române nu aş da curs acestei invitaţii absurde de a trata cu un funcţionar al R.A.-A.P.P.S.-ului o chirie care va fi cel puţin una practicată la nivel de ambasadă sau de a mi se pune în vedere că dacă nu achit două facturi consecutive mi se va rezilia contractul de închiriere. Sinaia poate fi din acest punct de vedere o soluţie demnă. Plecarea Familiei Regale la Sinaia nu ar fi în opinia mea o retragere din viaţa publică pentru că acolo vizibilitatea, expunerea acesteia în faţa publicului, este mai mare dar şi pentru că în viziunea multor Români acolo este locul Coroanei. Şi să nu uităm că toată Ţara ajunge mai repede la Sinaia decât la Bucureşti. Însă dacă ar fi să plece de la Palatul Elisabeta, Familia Regală ar trebui să îşi ia toate lucrurile – dar absolut toate lucrurile – care îi aparţin. Să vadă şi onorabilul Stat Român că de fapt doar zidurile îi aparţin nu şi acele lucruri care au transformat crâşma de partid în centrul Regalităţii Româneşti. Aş trata Statul Român aşa cum acesta i-a tratat pe membrii familiei de Habsburg când s-a luat de către aceştia în posesie Castelul Bran: statul şi-a luat cu el chiar şi prizele din pereţi!

    În ceea ce priveşte pretinsa presă română, acestea sunt – cred eu – poate cele mai periculoase zile pentru Casa Regală a României. Într-o perioadă în care – în mod anunţat – Familia Regală a României se află în mare doliu neputând să emită niciun comunicat referitor la situaţia sa putem vedea cum tot felul de pretinşi monarhişti şi pseudo- jurnalişti aruncă în spaţiul public fel de fel de minciuni în timp ce televiziunile încălcând în goana lor după senzaţional SCOPUL LEGAL pentru care ele sunt autorizate să funcţioneze creează nişte ştiri false menite să deformeze realitatea, dacă despre ea vorbesc acestea.

    Însă ceea ce îmi place cel mai mult, lucru ce cred eu, îi enervează cel mai mult pe aceşti falşi jurnalişti, este tăcerea Săvârşinului. Cred că pe cei din redacţiile televiziunilor de aşa-zise ştiri îi scoate din minţi faptul că neavând nicio reacţie la prostiile debitate de ei şi de invitaţii lor din partea Casei Regale a României nu pot dezvolta aşa-zisele subiecte ale zilei pe care chiar ei le inventează.

    Marea greşeală a Majestăţii Sale Regelui Mihai I-ul al României – dacă ar fi să-l învinovăţesc pentru ceva – este că ne-a tratat pe toţi, dar absolut pe toţi, cu blândeţe, că ne-a suportat în tăcere mojiciile, că ne-a iertat. Noi Românii nu am învăţat lecţia iertării astfel cum Regele ne-a predat-o. Şi asta pentru că nouă încă ne place să simţim pe spinare biciul lui Vodă. Cei puternici şi temuţi sunt cu adevărat respectaţi de către noi, chiar adoraţi şi regretaţi atunci când nu mai sunt, iar celor cu suflet bun, acelor voievozi care înţeleg să îşi servească poporul înaintea satisfacerii intereselor personale, acesta le rezervă în viaţă ocări şi huiduieli iar după plecarea dintre noi regrete eterne şi o frumoasă placă de mormânt la Curtea de Argeş.

    Merită? Eu zic că nu.

  2. DANKE, MULTUMESC

  3. Cristian Sandu says:

    Felicitari autorului!Regina pe Tronul Tarii!

  4. Necula Mihai says:

    Fantastic articol și plin de adevăr. Felicitări !

    Generația tânăra susține Monarhia !

  5. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    INSTAURAREA REPUBLICII, FRACTURA NEVINDECATA IN ISTORIA ROMANIEI !

  6. Alice Bocancea says:

    30 Decembrie Este zi de doliu pentru Romani si Romania! Republica a fost proclamata printr-Un act de tradare de catre comunisti si sub amenintarea tancurilor sovietice ale lui Stalin, fara consultarea Poporului Roman! Este Un act ILEGAL si NUL ! Traiasca Majestatea Sa Margareta Regina Romaniei! Regina si Patria!

  7. Emil Rădoi says:

    SLAVIT, SA FIE DUMNEZEU. DAR VEDETI, CA TOT NU AM SCAPADT, DE COMUNISTI,?? ORICE AR SPUNE POPORUL IEI AU ASA UN TUPEU GROS CARE NU POTI, SA LE SPUI NIMIC. PENTRU CA IEI SUSTIN, CA ROMINIA, A FOT REPUBLICA DE CIND, ESTE IA… ROMINIA, SI, ACEST POPOR BLEG SI, INCULT TOT PE IEI II SUSTNIE SI ACUMA CRED CA 85% DI POPULATIE. SUNT CU COMUNISTI, EU ASA CEVA NU AM PUTUT SA VAD SAU SA CRED. CE SE INTIMPLA, CU POPORUL ASTA.? SI ,TARA, ASTA. CARE FOST PE NEDREPT SI,, CU BUNA STIINTA, A OAMENILOR CARE AU SUSTINUT, COMUNISMUL DAR AU FOST FOARTE PUTINI. SI, TOT IEI AU CISTIGAT, PENTRU CA ASA AU VRUT RUSI SI, ROMINI, COMUNISTI,,,,MARE RUSINESI, PROSTIE PENTRU ROMINIA.>!!

  8. Adevarul este ca parlamentul este sufocat de securisti , ca atare nu trebuie sa mire pe cineva ca nu au ascultat discursul Majestatii Sale Regele Mihai I , vad zilnic denigrari la adresa Casei Regale a Romaniei si asta pentru in motiv simplu , simt ca pamantul de sub picioarele lor bolsevico-leniniste fuge de sub picioare. Anumite sondaje de opinie au situat Monarhia la o cota foare mare de incredere si asta-i doare foarte mult pe tovarasi , amintiti-va doar interviul luat onor tovarasului prim ministru in care repeta ca Romania este republica si nu Monarhie.. Personal cred ca in acest an se va restaura Monarhia si se va restabilii adevarul istoric. Traiasca Casa Regala a Romaniei !

  9. Alice Bocancea says:

    30 Decembrie Este zi de doliu pentru Romani si Romania! Republica a fost proclamata printr-Un act de tradare de catre comunisti si sub amenintarea tancurilor sovietice ale lui Stalin, fara consultarea Poporului Roman! Este Un act ILEGAL si NUL ! Traiasca Majestatea Sa Margareta Regina Romaniei! Regina si Patria!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 51347386
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate