Regina Elisabeta – pomenire la 100 de ani

Eseu de Tudor Vișan-Miu

În ziua de 18 februarie / 2 martie 2016 comemorăm 100 de ani de la dispariţia primei Suverane a României, Regina Elisabeta, care a creat şi sub numele de Carmen Sylva[1].

Născută pe 16 / 29 decembrie 1843, la castelul Monrepos din Neuwied, Principesa Elisabeta Paulina Otilia Luiza de Wied, primul copil al Principelui Herman de Wied (1814-1864) şi al Principesei Marie de Nassau (1825-1902), a fost botezată, luterană, după numele naşelor sale, Regina consort Elisabeta Luiza a Prusiei şi Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna[2].

Principesa Elisabeta a beneficiat, în copilărie, de o temeinică pregătire umanistă şi filologică (a învăţat franceza, engleza, italiana, latina şi greaca), dar şi în ştiinţe exacte. „Educaţia intensă şi neobişnuită în acea epocă… precum şi perioadele de şedere la curţile europene aveau un scop extrem de pragmatic: căsătoria prinţesei cu moştenitorul unui tron sau cu un rege”, constată Silvia Irina Zimmerman[3]. A primit lecţii de filosofie de la tatăl ei, un filosof veritabil[4]. Pianul la care avea să cânte atât de frumos în salonul de muzică al Castelului Peleş alături de George Enescu sau Cella Delavrancea i-a fost predat, în tinereţe, de Anton Rubinstein şi Clara Schumman.

Trimisă pentru studii la Berlin, unde Regele Frederick al IV-lea al Prusiei murise iar viitorul Împărat Wilhelm I lua „frâiele puterii” (1861), viitoarea Regină Elisabeta s-a împrietenit cu familia Principelui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministrul Prusiei (1858-1862) şi tatăl viitorului Rege Carol I[5] al României, a cărei evoluţie viitoarea sa consoartă o urmărea cu interes[6]. Trei ani după urcarea sa pe Tronul României la 10 mai 1866, cei doi s-au căsătorit, în rit catolic şi protestant, în 15 noiembrie 1869, la Neuwied. În drum spre România au fost primiţi de Împărăteasa Elisabeta a Austriei, celebra „Sissi”, a cărei apropiată a devenit[7]. Sosind la Bucureşti, cuplul princiar a primit o binecuvântare pentru căsătoria lor conform religiei ortodoxe, „ceremonia fiind urmată de căsătoria a patruzeci de cupluri de ţărani, care simbolizau judeţele ţării”[8]. A învăţat limba română destul de curând, prin grija latinistului August Treboniu Laurian (1810-1881)[9].

Relaţia specială a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, pe care nu este locul s-o detaliem aici, ar merita o privire atentă[10]. La 27 august / 8 septembrie 1870 s-a născut singurul lor copil, Principesa Maria a României, botezată ortodoxă la Mănăstirea de la Cotroceni şi purtând numele bunicii sale materne, Principesa-mamă Maria de Wied (1825-1902). „Scurta şi tragica maternitate” a Principesei Elisabeta s-a încheiat cu răpunerea tinerei principese de scarlatină, în ziua de 28 martie / 9 aprilie 1874 la Castelul Peleş. Locul său de veci s-a aflat la Cotroceni, apoi la Curtea de Argeş, în 1889 fiindu-i închinată Biserica Domnească din Buşteni. În pofida tuturor încercărilor, Regina Elisabeta nu a reuşit să asigure un moştenitor Dinastiei[11].

În războiul pentru neatârnare din 1877-1878, Regina Elisabeta a fost „Mama răniţilor”, oferind un model pe care Regina Maria l-a desăvârşit în 1916-1918 iar Principesa Ileana l-a continuat după 1940. La 10 mai 1881 (S.V.), Carol I şi Elisabeta erau încoronaţi ca Regi ai României. Legitimitatea noii Dinastii, întărită de venirea în 1889 a unui Principe Moştenitor, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen (al doilea fiu al fratelui mai mare al Regelui Carol I), a fost desăvârşită – după depăşirea unei nedorite încercări de românizare a dinastiei printr-o fiică a boierimii pământene, Elena Văcărescu (1864-1947), al cărei eşec a provocat un exil neoficial al Reginei (1891-1894)[12] – prin căsătoria sa, în 29 decembrie 1892 / 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen, cu Maria de Edinburg, viitoarea Regină Maria a României.

Sub pseudonimul „Cântecul pădurii” (Carmen Silvae), în varianta adaptată onomastic „Carmen Sylva”, Regina a început să publice din 1880, debutul său literar fiind încurajat de Vasile Alecsandri[13]. „Admirată de întreaga Europă contemporană, vizitată ca un monument de toţi cei care poposeau în acest ţinut îndepărtat” (Gabriel Badea-Păun), Regina Elisabeta a fost preţuită şi a tradus în germană scriitori de mâna întâi, unii viitori laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură (precum Sully Prudhomme, în 1901, şi Frédéric Mistral, în 1904); a reuşit să-l impresioneze pe Vincent van Gogh, fără să aibă şansa de a se cunoaşte, dar şi pe Mark Twain; în 1888, a primit Premiul Botta de la Academia Franceză pentru Les Pensées d’une reine („Cugetările unei regine”)[14]. Faimosul „Orient Express”, în călătoria inaugurală din 1883, a trecut prin România şi datorită faimoasei Regine.

În ţară, Regina Elisabeta a colaborat cu valoroşi poeţi ca George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, Adrian Maniu (care au tradus-o în română)[15], Eminescu sau Alecsandri (pe care i-a tradus în germană). În 1882, Pelesch-Märchen au fost traduse ca „Poveştile Peleşului” de D.A. Sturdza, iar Les pensées d’une reine drept „Cugetările unei regine” (au fost adaptate în germană de Carmen Sylva ca Vom amboß în 1890)[16]. Carmen Sylva a făcut cunoscute în Europa basmele, tradiţiile şi portul popular românești, iar  în Germania a fost „una dintre primele punţi între cele două culturi”[17].

Vocaţia artistică a Suveranei nu se limita la literatură: pictează Evanghelia de la Curtea de Argeş în stilul missalelor medievale (1886-1892) şi excela în broderie, inventând o cusătură originală premiată cu medalia de aur la Expoziţia Universală din 1900[18].

Importantul sprijin pe care regalitatea românească l-a acordat culturii române are drept poate cea mai grăitoare dovadă sprijinul în cariera muzicală pe care Regina Elisabeta l-a acordat lui George Enescu de când l-a cunoscut, în 1898. Să auzim mărturia marelui nostru compozitor: „Carmen SyIva avea ceva genial într-însa. A fost o sfântă binefăcătoare. … Adevarată poetă, gânditoare, fiinţă de bine. … Regina Elisabeta judeca oamenii şi lumea după inima-i curată şi generoasă. … Pentru mine, Ea a fost o prezenţă supraomenească, o fiinţă cu nimb, departată de oamenii obişnuiţi, revărsând numai lumină şi bunătate.” [19]

Preocupările umanitare ale Reginei au fost cel puţin egale cu cele artistice: Suverana, pe drept cuvânt, s-a preocupat de cei în nevoie, fie prin Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876)[20], nenumăratele societăţi de caritate sau aşezăminte precum azilul pentru nevăzători „Vatra Luminoasă” (1 august 1906). Datorită spiritului său liberal, unii autori au mers până la a o „suspecta” de viziuni republicane[21] pe cea care, la fel ca majoritatea membrilor Dinastiei Române, a înţeles deplin modul în care un monarh trebuie să-şi servească ţara. În eseul De ce ne trebuiesc regii?, Regina Elisabeta asociază forma monarhică cu o „conducere responsabilă”. Într-o scrisoare din 1904, Suverana afirma: „Eu îmi voi face datoria de regină până în ultima clipă.”[22]

În testamentul iscălit la Bucureşti în 14/26 februarie 1899, Regele Carol I nu a uitat să prevadă ajutoare pentru Institutul Surorilor de Caritate (întemeiat în 1879) şi Societatea de binefacere „Regina Elisabeta” (înfiinţată în 1881). De altfel, prin propriul său testament, Regina Elisabeta se îngrijea de societăţile de caritate pe care le patrona, de artiştii români pentru care creea burse în străinătate şi de locuitorii din Curtea de Argeş[23]. „Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind că toţi românii vor înconjura cu dragoste şi credinţă pe preaiubita soţie”, scria primul Rege al României „atunci când veacul se năştea” (formula istoricului Ion Bulei).

Regina Elisabeta i-a fost alături Regelui Carol I până în ultima clipă când monarhul, în vâltoarea teribilei conflagraţii ce începuse în vara anului 1914, tulburat de perspectiva eventualei intrări a României în război împotriva ţării sale de origine, şi-a dat ultima suflare la 27 septembrie / 10 octombrie 1914. Regina Elisabeta avea să-l poarte pe „ultimul drum” la Curtea de Argeş, oraşul a cărui catedrală găzduieşte necropola Familiei Regale a României şi locul unde Suverana, retrasă din viaţa publică, şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Acum 100 de ani, Regina poetă trecea în rândul celor drepţi, înainte ca Armata Regală Română să treacă Munții Carpaţi pentru eliberarea Transilvaniei, „ţăra de dincolo de păduri”…


[1] Despre Regina Elisabeta s-a scris încă din timpul vieţii. Trebuie amintite în primul rând extraordinarele merite pentru cunoaşterea primei noastre Suverane ale istoricilor Gabriel-Badea Păun şi Silvia Irina Zimmermann, iniţiatoare a Centrului de Cercetare Carmen Sylva – Arhiva princiară de Wied (Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv). Cităm în primul rând lucrarea d-lui. Gabriel Badea-Păun, Carmen Sylva. 1843-1916. Elisabeth de Roumanie – Carmen Sylva. Sagesse d’une Reine, Versailles, Via Romana, 2011, tradusă în limba română de Irina-Margareta Nistor: Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României (1843-1916), București, Editura Humanitas, 2003, şi în limba germană de Silvia Irina Zimmermann: Carmen Sylva, Königin Elisabeth von Rumänien-eine rheinische Prinzessin auf Rumäniens Thron, Stuttgart, Ibidem Verlag, 2011 (voi cita, pentru indicarea paginilor, ediţia românească din 2008 – n.m.); şi lucrarea d-nei. Silvia Irina Zimmermann, Die dichtende konigin Elisabeth, Prinzessin zu Wied, Königin von Rumänien,Carmen Sylva (1843-1916). Selbstmythisierung und prodynastische Öffentlichkeitsarbeit durch Literatur, Ibidem Verlag, Stuttgart, 2010, tradusă în limba română de Monica Livia Grigore: Regina poetă Carmen Sylva. Literatura în serviciul coroanei, cu o prefaţă de A.S.R. Principele Radu al României, București, Editura All, 2013 (ediţie pe care o voi cita în continuare – n.m.). Mai merită amintită biografia semnată de Acad. George Bengescu, Carmen Sylva intime, Félix Juven, Paris, 1905, apărută în traducere românească sub titlul Viaţa Majestăţii Sale Elisabeta, Regina României, Bucureşti, Editura Librăriei Socesc & Comp., 1906 (fragmente reeditate la Editura Porţile Orientului, Iaşi, 1995).

[2] George Bengescu, Carmen Sylva intime, Félix Juven, Paris, 1905, p. 13, apud Gabriel Badea-Păun, Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României (1843-1916) , Bucureşti, Editura Humanitas, 2003, ed. 2008, p. 28.

[3] Silvia Irina Zimmerman, Regina poetă Carmen Sylva. Literatura în serviciul coroanei, Bucureşti, Editura All, 2013, p. 15.

[4] Pe larg, la Gabriel Badea-Păun, op. cit., cap. II, „Educaţia unei principese”.

[5] V. Gabriel Badea-Păun, op. cit., cap. III, „O adolescenţă tristă”.

[6] Gabriel Badea-Păun, op. cit., ed. 2008, p. 64.

[7] V. Gabriel Badea-Păun, op. cit., cap. XIII, „O prietenie tainică”.

[8] Gabriel Badea-Păun, op. cit., ed. 2008, p. 76.

[9] Gabriel Badea-Păun, op. cit., ed. 2008, p. 35. Remarcăm că rolul de predare al limbii române pe care A. T. Laurian l-a avut pentru prima generaţie regală a fost îndeplinit, pentru Principele Moştenitor Ferdinand al României, de Vasile D. Păun, stră-străbunicul autorului pe care-l cităm (v. ed. cit., p. 114).

[10] Consider că ar merita realizat un studiu al vieţii cotidiene la Curtea Regală a României, acoperind perioada dinaintea celei tratate de Ştefania Dinu (Ciubotariu), care începe cu anul morţii Regelui Carol I: Viaţa cotidiană la curtea regală a României (1914-1947), Editura Cartex, Bucureşti, 2012. Pe lângă bogata literatură semnată de Regina Elisabeta – Carmen Sylva şi jurnalul ţinut cu multă conştiinciozitate de Regele Carol I, se impune valorificarea corespondenţei lor, o parte regăsindu-se la Sorin Cristescu (ed. şi trad.), Carol I, Corespondenţa privată (1878-1912), Editura Tritonic, 2005; şi în volumul în curs de editare: Scrisorile Reginei Elisabeta către Regele Carol I, ediţie îngrijită, adnotată, studii introductive, traducere şi adaptare de Gabriel Badea-Păun şi Silvia Irina Zimmermann.

[11] V. Sorin Cristescu, „Studiu introductiv sau Regele Carol I, contemporanul nostru” în Sorin Cristescu (ed. şi trad.), Scrisorile Regelui Carol din arhiva de la Sigmaringen. 1878-1905, Editura Paideia, 2012, p. 16.

[12] Pe larg, la Gabriel Badea-Păun, op. cit., cap. XVI. „Cazul Văcărescu” şi cap. XVII. „În exil”.

[13] V. Gabriel Badea-Păun, op. cit., cap. X. „Un spectaculos debut literar” şi cap. XII. „Consacrarea literară”; Silvia Irina Zimmerman, op. cit., cap. „Regina poetă în contextul intracultural”.

[14] Gabriel Badea-Păun, op. cit., „Cuvânt înainte. Un star în La Belle Époque”.

[15] Din enorma creaţie literară a Reginei Elisabeta merită semnalată selecţia din volumul Fluturi sărutându-se, ediţie îngrijită şi cronologie de Gabriel Badea-Păun, prefaţă de A.S.R. Principele Radu al României, Curtea Veche Publishing, 2013.

[16] O listă rezumativă a operelor lui Carmen Sylva poate fi găsită la Gabriel Badea-Păun, op. cit., la „Bibliografie”, cu indicarea listei complete în Bibliografia românească modernă (1831-1918), vol. I, A-C, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pp.567-579; sau la Silvia Irina Zimmerman, op. cit., „Bibliografie selectivă”, ori Silvia Irina Zimmerman, Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta, Curtea Veche Publishing, 2014, la „Bibliografie”.

[17] Gabriel Badea-Păun, op. cit., ed. 2008, pp. 262-263. Cf. Silvia Irina Zimmerman, Regina poetă Carmen Sylva…, p. 105: „Regina Elisabeta (Carmen Sylva) este considerată până în zilele noastre drept una dintre cele mai importante mediatoare ale literaturii şi culturii române în spaţiul de limbă germană de la sfârşitul secolului al XIX-lea.”

[18] George Bengescu, Carmen Sylva intime, pp. 270 şi 272 – apud Gabriel Badea-Păun, op. cit., ed. 2008, p. 225.

[19] George Enescu, „Amintiri despre Carmen Sylva” în Revista Fundaţiilor Regale, nr. 12 / 1943. V. şi Gabriel Badea-Păun, op. cit., ed. 2008, pp. 216-217.

[20] La 15 mai 2015, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei, a fost aleasă preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.

[21] Silvia Irina Zimmerman a studiat apariţia şi stăruinţa acestei idei, pornită de la un roman al lui Mite Kremnitz din 1902, Am Hofe der Ragusa („La curtea din Ragusa”), în articolul A fost Regina Elisabeta a României republicană? Scurt istoric al unei false aserţiuni, publicat în revista „Magazin istoric” (mai 2015), pp. 20-23.

[22] Letters and Poems of Queen Elisabeth, Carmen Sylva, scrisori editate de Henry Howard Harper, Boston, Bibliophile Society of Boston, 1920, 2 vol., apud Silvia Irina Zimmerman, A fost Regina Elisabeta a României republicană?…, p.23.

[23] V. Gabriel Badea-Păun, op. cit., ed. 2008, p. 256.

3 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    AMINTIRE VESNICA MARII REGINE ELISABETA, EXEMPLU DE DARUIRE PENTRU TARA SI PENTRU SOTUL SAU, MARELE SUVERAN CAROL I !
    ONOARE AUTORULUI ESEULUI, DOMNUL TUDOR VISAN-MIU !
    CINSTIRE SI RECUNOSTINTA FAMILIEI REGALE !

  2. A. Craciun says:

    Stimate domnule T. V. Miu, “creat” se scrie cu un “e”. Mai jos in articol apare: “a carei esec”. Corect este “al carei esec”. Mai intalnim: “basmele, traditiile si portul popular romanesc”. Corect este: “romanesti”. Mai vedem, in nota 1: “La fantasque reine…”. “Fantasque” = “capricioasa”!!! Corect este: “La fantastique reine”. Nu sunteti consecvent: numele “Zimmermann” apare ba cu un “n” final, ba cu doi. Mai jos, in nota 11, apare: “Editora Peideia”, cand toti stim ca e “Editura Paideia”. Eruditie-eruditie, dar cu romana stati prost. Cu franceza, mai bine va abtineti. Ar trebui, daca tot ne apucam sa scriem chestii cu pretentii, sa cascam bine ochii! Valabil pentru cine v-a scris/corectat “eseul”. In rest, toate bune!

  3. Răspuns domnului A. Crăciun says:

    Domnule Crăciun,

    Secretariatul Regal vă prezintă scuze pentru nepermisa formă în care a fost publicat articolul. Vă mulțumim pentru corecturile pe care le-ați sugerat cu generozitate!

    Textul a fost corectat.

    Secretariatul Regal

Lasa un comentariu

© 2007-2023 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 47258786
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate