O nouă expoziție a Tinerelor Talente

De luni, 4 aprilie, până duminică,15 mai 2022, Fundația Regală Margareta a României împreună cu Muzeul Municipiului București prezintă publicului iubitor de artă o nouă ediție a expoziției  Jurnal de viață o expoziție de arte vizuale realizată de bursierii programului național Tinere Talente, ediția 2022. Lucrările sunt expuse în aer liber la Casa Filipescu-Cesianu, din Calea Victoriei 151.

Evenimentul Jurnal de viață face parte dintr-o serie de acțiuni prin care 30 tineri talentați, artiști vizuali și muzicieni, aflați la începutul carierei, sunt promovați și susținuți în dezvoltarea și manifestarea lor artistică de Fundația Regală Margareta a României și partenerii săi. Evenimentul are un caracter intergenerațional, expoziția tinerilor artiști fiind completată de lucrări realizate de Ileana Dana Marinescu, mentor în cadrul programului Tinere Talente. Ileana Dana Marinescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, are o îndelungată și bogată activitate expozițională în galerii din România și din străinătate, iar lucrările sale se găsesc în colecții private din lumea întreagă.

Lucrările expuse în aer liber la Casa Filipescu-Cesianu, realizate prin diferite tehnici – pictură, colaj, fotografie, instalații artistice au la bază reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor din programele Fundației, documentate de tinerii artiști. O expoziție care sparge barierele prejudecăților dintre generații și care aduce în atenția publicului culorile vârstei înaintate.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50656945
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate