Ziua Națională a Franței, sărbătorită la București, 2026

Marți, 14 iulie, Șeful Casei Majestății Sale, doamna Constanța Iorga, a reprezentat pe Majestatea Sa Custodele Coroanei la recepția organizată cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze, la Ambasada Franței din București.

În deschiderea evenimentului, s-a adresat celor prezenți ambasadorul Republicii Franceze la București, domnul Nicolas Warnery, și domnul Ilie Bolojan, Prim-ministrul Guvernului României. Cu această ocazie, a fost evocat și centenarul Tratatului de prietenie din 10 iunie 1926, fiind subliniată importanța istorică a documentului în consolidarea Parteneriatului Strategic actual pentru pace și securitate europeană.

Au fost prezenți membri ai Corpului Diplomatic acreditat în România, reprezentanți ai Ministerului de Externe român, ai Armatei României și ai societății civile, precum și un mare număr de cetățeni francezi și militari din armata franceză care locuiesc în România.

Cele mai recente vizite ale Familiei Regale în Republica Franceză au avut loc în aprilie 2019 și în aprilie 2024, pentru a aniversa centenarul vizitelor regale române din 1919 (Regina Maria) și din 1924 (Regele Ferdinand). La Castelul Peleș, în aprilie 2024 a avut loc o seară dedicată relațiilor diplomatice dintre România și Republica Franceză, iar la Palatul Regal din București a avut loc o seară dedicată centenarului Institutului Francez din România, inaugurat de Regele Ferdinand Întregitorul.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 68392498
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate