Vizită regală în Suedia, 30 aprilie 2026

Royal Palace, Stockholm, 30 April 2026 ©Swedish Royal Household

Ziua de joi, 30 aprilie, a fost dedicată ceremoniilor oficiale prilejuite de aniversarea Majestății Sale Regelui Carl XVI Gustaf al Suediei. HISTOIRES ROYALES

Programul oficial a debutat la Capela Regală din Stockholm, unde Custodele Coroanei Române și Principele Radu au luat parte la slujba de Te Deum. Alături de Familia Regală suedeză, au participat Familii Regale străine, șefi de Stat ai lumii, membri ai Guvernului și Parlamentului suedez, personalități din societatea civilă, reprezentanți ai organizațiilor cu patronaj regal, veterani și reprezentanți ai instituțiilor Credinței din toate confesiunile și din toate religiile.

Ulterior, cuplul regal român a participat la ceremonia de schimbare a gărzii, unul dintre cele mai simbolice momente ale tradiției monarhice, militare și ceremoniale suedeze, desfășurat în decorul solemn al Palatului Regal din Stockholm.

Programul a continuat la Lejonbacken, intrarea de nord a Palatului Regal, unde formații corale din diferite regiuni ale Suediei și-au dat concursul în cadrul unui moment muzical festiv.

La Primăria din Stockholm, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au participat la dejunul oficial oferit de Consiliul Municipal în onoarea aniversării regale. Au luat parte reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, autorităților locale și membri ai Corpului Diplomatic.

Seara, la Palatul Regal din Stockholm, Custodele Coroanei române și Principele Consort au luat parte la dineul de gală oferit de Regele și Regina Suediei în Sala Tronului, momentul central al sărbătoririi. La dineu au luat parte membrii Familiei Regale suedeze, președintele Parlamentului și prim-ministrul Guvernului țării-gazdă, Regele și Regina Norvegiei, Thailandei, Belgiei și Danemarcei, Marele Duce și Marea Ducesă de Luxemburg, președinta Islandei și președintele Finlandei, alături de membri ai Familiilor Regale ale Olandei, Spaniei, Danemarcei, Norvegiei, României, Serbiei, Marelui Ducat de Luxemburg și Bavariei, precum și de membri ai Familiei Princiare de Liechtenstein și Familiei Ducale de Saxe-Coburg-Gotha. Au luat cuvântul în timpul dineului Regele Carl XVI-lea Gustaf, Principesa Moștenitoare Victoria, Președintele Parlamentului, Prim-ministrul și Regina Silvia. La finalul dineului a avut loc un recital muzical coral.

Plecarea spre Palatul Regal
Spre Capela Regală
Palatul Regal, înaintea momentului muzical coral
Momentul coral dedicat Regelui Suediei, la împlinirea vârstei de 80 de ani
La Palatul Regal, plecarea către Primăria din Stockholm
La Primăria din Stockholm
La Primăria din Stockholm
Plecarea către Palatul Regal, pentru dineul de gală

Plecarea către Palatul Regal, pentru dineul de gală

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Desi nici nu putea fi altfel, sunt foarte impresionata de maretia, dimensiunea si fastul cu care natiunea suedeza isi aniverseaza suveranul. Daca intr-o tara precum Romania comunista in trecutul sau inca apropiat, si in altele din acelasi aluat ideologic (din ce in ce mai putine, slava cerului !), care a gustat din plin gustul amar al participarii fortate a populatiei la desfasurari faraonice de slavire a unui presedinte-dictator, intr-o tara monarhica precum Suedia, cu o profunda traditie de democratie, nimic altceva nu poate aduce laolalta atata populatie la astfel de festivitati decat iubirea sincera pentru Rege, increderea in felul in care Suveranul lor ii reprezinta si respectul pentru valorile Coroanei, valori instituite de Regii Suediei, verificate si sedimentate de secole de Monarhie.

    Desigur ca repet un fapt firesc atunci cand spun ca admir mult tinutele de mare eleganta si rafinament ale Reginei noastre si ale Principelui Consort Radu, si ca ma simt foarte mandra ca tara noastra este reprezentata la un nivel atat de inalt si la acest capitol. Asa cum mi se intampla adesea, mi se umezesc ochii de bucurie privind fotografiile, ca si cum as participa eu insami la ceremonii.

    Din nou, LA MULTI ANI FRUMOSI SI PLINI DE SANATATE Majestatii Sale Regelui Carl al XVI-lea Gustaf alaturi de Regina Silvia si de intreaga Familie Regala ! Sper din suflet ca Regele sa fie la randul sau prezent la Bucuresti, cand o vom aniversa la aceeasi varsta pe Regina noastra Margareta.

    Prof. Diana Lucia Zotescu
    Dr. arh. Robert Eugen Zotescu
    Farmacist Iulia Cojoc

Lasa un comentariu

© 2007-2026 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 66466182
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate