Vizită în Cetatea Vaticanului

 

Miercuri, 13 iunie 2012, am vizitat pentru o zi Statul Cetății Vatican. Numit și Sfântul Scaun, Vaticanul este cel mai mic stat din lume, cu o populație de 836 de locuitori și cu un teritoriu de 0,44 kilometri pătrați. Actuala Constituție a țării a fost promulgată de Papa Ioan-Paul al II-lea în anul 2000, înlocuind pe cea din 1929.

Deși minuscul din punct de vedere teritorial și demografic, Vaticanul are un rol remarcabil în lumea de astăzi și o influență majoră în culturile, politica și economia lumii. Este, de asemenea, una dintre puținele monarhii rămase în lume și una dintre cele douăsprezece monarhii europene (alături de Marea Britanie, Spania, Belgia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Țările de Jos, Luxemburg, Andorra, Liechtenstein și Monaco).

 

Statul Cetății Vatican este așezat în mijlocul orașului Roma, iar zidurile care îl despart de capitala Italiei sunt masive, înalte, monumentale și cu aer medieval. Intrarea spre Bazilica Sfântul Petru, dinspre Via della Conciliazione, deși reprezintă de fapt “frontiera” Statului, în partea de est, este una dintre cele mai celebre imagini ale lumii, simbol al libertății, al credinței, al comuniunii spirituale.

Am ținut să merg, la pas, de jur împrejurul cetății, pentru a parcurge limitele geografice ale țării. Un privilegiu dificil de experimentat în alte state ale lumii.

 

 

Statul are, în frontierele lui, un parc, o grădină interioară, un număr de clădiri monumentale, bazilica, un oficiu poștal și câteva străzi. Are, de asemenea, două porți mari de intrare, una dintre ele ducând către Capela Sixtină, în partea de nord. Vatican are monede Euro cu chipul Suveranului Pontif pe verso, emite timbre și are numere proprii de înmatriculare a mașinii.

Îmi face plăcere să vă prezint un material semnat de Ioan-Luca Vlad și  Sandra Gătejeanu despre Vatican. Este unul dintre capitolele unei cărți în curs de apariție, despre monarhiile lumii astăzi.


Sfântul Scaun şi Statul Oraşului Vatican

O monarhie neobişnuită

Este poate neaşteptat ca Vaticanul să fie inclus între monarhii. Lucru de altfel de înţeles, ţinând cont că poziţia supremă în Biserica Catolică nu este ereditară, ba chiar din contră, provenienţa pontifilor secolului XX şi XXI este din ce în ce mai diversă.

Însă Vaticanul este o monarhie, de fapt este două monarhii, căci din punct de vedere al dreptului internaţional public, el înglobează două instituţii, două subiecte de drept, diferite, având fiecare suveranitate. Pe de o parte se află statul, definit clasic (teritoriu, populaţie, guvern), ce poartă denumirea de Statul Oraşului Vatican. Acesta este o creaţie nouă, dobândindu-şi independenţa în 1929, cu ocazia Tratatelor de la Lateran. Desigur, încă din Evul Mediu au existat State Papale, însă odată cu unificarea deplină a Italiei, în 1870, ultimele teritorii ale papalităţii au fost eliminate.

Însă, tocmai în această perioadă când papii nu mai aveau niciun teritoriu suveran în mână, s-a văzut că Sfântul Scaun, celălalt subiect de drept internaţional, şi cel mai important de altfel, nu a dispărut. Din contră, el şi-a păstrat relevanţa, ca punct focal al credinţei romano-catolice, şi, din punct de vedere diplomatic, ca entitate trimiţătoare a nunţiilor papali, şi primitoare a ambasadorilor acreditaţi la Vatican. Chiar şi după 1929, Sfântul Scaun este cel care şi-a păstrat prerogativele diplomatice şi care, prin organizarea sa internă, conduce de fapt afacerile spirituale şi temporale ale Bisericii Catolice, avându-l în frunte pe Papă. Statul Oraşului Vatican, în schimb, serveşte ca suport temporal, ca „bază de lucru” a Sfântului Scaun, şi se ocupă cu activităţi administrative şi turistice, cum ar fi emiterea de monede euro (foarte căutate, purtând portretul papilor), timbre, administrarea unui ATM cu instrucţiuni în latină, administrarea unei farmacii unde se găsesc medicamente din toată lumea, dar mai ales, organizarea vizitării renumitelor colecţii de cultură şi artă ale papalităţii.

În fruntea ambelor entităţi se află Papa, omul şi instituţia, continuator al tradiţiei instituite de Apostolul Petru. Este indubitabil că Papa este un suveran, căci el exercită, cu putere absolută, prerogativele legislative, executive şi judiciare, atât în Biserica Catolică, prin Sfântul Scaun, cât şi în Oraşul Vatican. Faptul că papii sunt şi monarhi reaminteşte de diversitatea originală a noţiunii de monarhie, care nu se defineşte prin ideea de ereditate. Din contră, încă de la instituirea republicii romane a existat o interdicţie formală de stabilire a unei familii care să deţină funcţia supremă, însă, în practică, nimeni nu poate contesta că Imperiul Roman sau Imperiul Bizantin nu au fost monarhii, căci altfel s-ar neglija realitatea alegerii pe viaţă a împăratului, a puterilor sale extinse, şi a justificării sacrale a puterilor sale. Aceste caracteristici s-au regăsit mult timp şi în sistemul politic al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, care oficial era de asemenea o monarhie electivă.

Aşadar, şi cele două entităţi care alcătuiesc Vaticanul sunt monarhii elective. Sistemul este întâlnit în prezent şi în Malaysia, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. În acelaşi timp, Vaticanul este şi o teocraţie, adică are un sistem politic bazat pe supremaţia religiei şi a clericilor săi. Un alt stat modern din aceeaşi categorie, însă musulman, este Iranul.

Natura exactă a Sfântului Scaun a fost şi este în continuare foarte disputată, fiind admis îndeobşte că nu este stat. Pentru a înţelege mai bine ce este, trebuie să ne gândim la primii 12 Apostoli, care împreună au format prima comunitate a credincioşilor. Prin taina hirotonisirii, aceştia au transmis calitatea de păstor al credincioşilor mai departe. Astfel, pe măsură ce creştinismul a avansat ca număr de aderenţi, în contextul unei mari instabilităţi a formelor de organizare politică, şi a fluidităţii asocierilor etnice, continuatorii tradiţiei creştine s-au putut autoidentifica într-o comunitate creştină, un polis, împărţit în episcopate autonome, conduse de urmaşii spirituali ai primilor Apostoli. În timp, din motive legate de puterea relativă a statului faţă de biserică, creştinismul estic şi-a asumat cu mai multă putere ideea de autocefalie, şi de plasare a Bisericii ferm în interiorul fiinţei statului, pe când cel occidental a gravitat către supremaţia papală, şi autonomia, pe cât posibilă, a Bisericii Catolice (lit. universale) faţă de stat.

Revenind la Sfântul Imperiu Romano-German, de acolo s-a păstrat şi tradiţia denumirii cardinalilor ca Prinţi ai Bisericii, ca paralelă la Principii-Electori ai Sfântului Imperiu, cardinalii formând Conclavul care alege pe Papă.

Din particularităţile monarhiei papale

Avându-şi începuturile în epoca romană, şi rezistând neîntrerupt, în ciuda multor tulburări şi atacuri, timp de 2.000 de ani, papalitatea a construit în jurul ei un ansamblu de reguli, tipicuri, instituţii şi precedente care în secolul XXI pot părea desuete. Însă, tocmai din cauză că este o instituţie vie, un corp care exercită o putere spirituală, dar şi economică, reală şi deloc de neglijat, aceste incongruenţe cu lumea modernă nu sunt abandonate, ci păstrate ca marcă a specificului Sfântului Scaun.

O primă tradiţie este aceea a oficializării limbii latine ca limbă a actelor şi manifestărilor papale. Toate enciclicele, bulele şi diplomele papale sunt redactate în latină, şi publicate în Acta Apostolica Saede, Monitorul Oficial al Vaticanului. Şi lucrurile mai de zi cu zi de găsesc, la Vatican în latină, printre altele un bancomat, monede, timbre, paşapoarte etc. O altă tradiţie este cea a Gărzilor Papale. Urmaşe a unor forţe militare mai extinse, ce cuprindeau şi Garda Nobililor Romani, reformate în anul 1970, Gărzile Papale, recrutate dintre cetăţenii elveţieni, bărbaţi, catolici, necăsătoriţi şi care, pe lângă instrucţia militară elveţiană mai învaţă şi tehnica mânuirii halebardei, sunt recunoscute astăzi pentru loialitatea lor deplină faţă de Papă, cât şi pentru costumele multicolore, bucuria turiştilor. În fine, o tradiţie mai puţin cunoscută este existenţa unei nobilimi romane, care a supravieţuit instituirii republicii italiene, când nobilimea Regatului Italiei şi-a pierdut statutul de drept public. În ultimii ani, papalitatea nu a mai creat multe titluri nobiliare noi, însă cele deja existente îşi continuă descendenţa ereditară, avându-i în frunte pe Prinţii Asistenţi ai Tronului Papal, care joacă un rol protocolar la întâlnirile diplomatice.

Mai interesantă din punct de vedere al dreptului internaţional public este relaţia Sfântului Scaun cu două alte suveranităţi, anume Andorra şi Ordinul Suveran Militar de Malta. Principatul Andorra este ultimul continuator al sistemului jurisdicţiilor episcopale temporale, având doi co-prinţi: Preşedintele Franţei şi Episcopul Catolic de Urgell. Cum Episcopul de Urgell (localitate aflată în Spania, el fiind spaniol) este numit de Papă, Sfântul Scaun numeşte indirect pe unul dintre şefii de stat ai Andorrei. De cealaltă parte, Ordinul de Malta se află sub tutela spirituală a papalităţii, deşi are un statut suveran propriu, deoarece actele sale constitutive au emanat de la Sfântul Scaun, el fiind, în primul rând, o persoană morală de drept canonic.

Biserica prezentului

Ultimele decenii au marcat continuarea procesului de secularizare a lumii tradiţional creştine (Europa, America de Nord), concomitent cu redescoperirea, plină de fervoare, a vitalităţii vieţii religioase în America de Sud, Africa şi Asia. În mod special, în Asia, Biserica Catolică este pusă într-o situaţie asemănătoare primelor secole creştine, dar şi Evului Mediu, căci unele state predominant musulmane, sau oficial laice fie persecută credincioşii, fie doresc să aibă monopolul numirii episcopilor locali, în detrimentul papalităţii. Aceasta face ca unele proceduri, de mult apuse, să fie reînviate recent, printre care cea mai cunoscută este numirea secretă a episcopilor în China, fără acordul autorităţilor locale, prin misive nedeschise decât la moartea acestora.

În acelaşi timp, şi în Europa se constată o criză a legitimităţii şi a moralităţii, căci, renunţându-se la valorile tradiţionale, s-a constatat că acestea nu pot fi înlocuite pe deplin de teoriile seculariste şi nihiliste ale prezentului, neexistând rezultatul unei păci şi armonii sociale. De aceea, mai ales începând cu pontificatul lui Benedict al XVI-lea, Vaticanul a adoptat o politică de promovare a valorilor tradiţionale ale familiei, carităţii, respectului pentru ierarhia socială, credinţei şi exemplului personal pozitiv.

În aceste valori drumurile Bisericii şi ale monarhiilor, în special europene, se regăsesc. Biserica şi suveranul fac din nou front comun pentru apărarea tradiţiilor, ca posesori a unei legitimităţi care a rezistat peste milenii.

,,Pentru Rege, care este un om așa de credincios, cum o știm cu toții, să vadă că țara lui a putut face, în sfârșit, joncțiunea înțelegerii dintre cele două Biserici, prin venirea Sfântului Părinte la București, a fost ca o rugăciune care s-a răspândit în sufletului lui; el nu a privit evenimentul ca pe o coexistență a două credințe surori, ci ca pe o mână care a fost întinsă către țara lui, o mână plină de credință și bunătate, generoasă și mare ca și inima Regelui”.

În anul 1999, Regele Mihai și Regina Ana au fost primiți într-o audiență privată de către Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II lea. Majestățile Lor l-au întâlnit pe Suveranul Pontif la  câteva săptămâni după vizita pe care acesta o efectuase în Românie. Întrevederea s-a desfășurat în Palatul Papal, acolo unde în urmă cu aproape 50 de ani, Regina Mama Elena și Principesa Margareta a Danemarcei au fost în audiență la Papa Pius al XII lea pentru a cere binecuvântarea Sanctității Sale pentru căsătoria Regelui Mihai cu Principesa Ana de Bourbon Parma.

Patru ani mai târziu, în aprilie 2003, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au fost primiți de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II lea într-o audiență în Piața Sfântul Petru din Vatican. În aprilie 2005, Regele Mihai a participat la Vatican la funeraliile Papei Ioan Paul al II lea.

Legătura cu Sfântul Scaun a fost consolidată de-a lungul anilor prin intermediul reprezentantului Vaticanului la București, Excelența Sa Monseniorul Francisco Javier Lozano. Regele a conferit Monseniorului Lozano Decorația Regală ,, Nihil Sine Deo” pentru întreaga sa carieră religioasă și diplomatică prin care a dus în toate colțurile lumii mesajul de pace, dragoste frățească și armonie internațională al Sfântului Scaun.

Reședințe Papale
Palatul Apostolic (Este reședința oficială a Papei Benedict al XVI lea.  Este situat în Orașul Vatican. Este cunoscut și sub numele de Palatul Papal, Palatul Sacru sau Palatul Vaticanului).
Palatul Lateran (Este cunoscut și sub numele de Palatul Apostolic Lateran.  A fost reședința oficială a Papilor începând cu secolul al IV lea. În prezent găzduiește Muzeul Istoric al Vaticanului și ilustrează istoria Sfântului Scaun).

4 comentarii

  1. Oana Cornelia

    Excelenta,,,Va multumesc din suflet pentru frumoasele fotografii ,cu privelisti excelente,, Faceti un mare bine si pentru cei care nu au posibilitatea sa vada aceste minunatii ale continentului nostru…. Cu deosebit respect.O pensionara din Timisoara

  2. Boila Dorin

    O vizită la Vatican este totdeauna o întoarcere la surse. Dacă n-ar fi mereu în defensivă, Creștinătatea ar fi trebuit să aibă un asemenea punct geografic-spiritual-politic și în Istambul și în Ierusalim…
    Eu aș condiționa: accesul Turciei în comunitatea economică europeană de realizarea unui stat al Patriarhului ortodox de Constantinopol în jurul Sfintei Sofia / ȘI / orice ajutor și sprijin diplomatic către Israel al UE și SUA de realizarea unui asemenea stat al Patriarhului ortodox de Ierusalim în jurul bisericii Sfîntului Mormînt !
    Ar sări în sus toți ateii și anti-creștinii, dar sunt sigur că Sf. Părinte Papa ne-ar sprijini pe noi, ortodocșii…

  3. Cristina-Adriana Popescu

    Alteta Voastra Regala, foarte interesant ce ne povestiti, va stau la dispozitie cu material in limba germana, in cazul in care autorii au nevoie de sprijin sau de completarea textelor.

  4. Gabriela Bucur

    Imaginile sunt f.frumoase, articolulf.interesant, si mi’a adus stiri noi,pe care nu le aflasem inca.Multumim pt.tot. O vara placuta, frumoasa si sanatate intregii FAMILII REGALE A ROMANIEI.

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22509814
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate