Momente de reculegere în Sala Tronului

Familia Regală a însoțit aducerea la Palatul Regal, în Sala Tronului, a sicriului Majestății Sale Defuncte în seara de miercuri, 10 august 2016. Transmisiune în direct TVR

 

Știre TVR, 11 august 2016

 

Aseară, la ora 20.30, cortegiul funerar a ajuns în fața Palatului Regal din București. A avut loc ceremonia militară de așezare a sicriului Majestății Sale Defuncte Regina în Sala Tronului. Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, a oficiat o slujbă, înconjurat de un sobor de preoți și de maici.

Familia Regală s-a recules și s-a închinat la catafalc. Alături de Altețele Lor Regale s-au aflat Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, precum și membri ai Casei Majestății Sale.

Joi, 11 august, și vineri, 12 august 2016, toți cei care au dorit să aducă un ultim omagiu Reginei Ana, au fost bineveniți la Sala Tronului din Palatul Regal, Calea Victoriei, între ora 8 și ora 22.

Vineri, 12 august 2016, în cursul după-amiezii, Familia Regală a luat parte la o slujbă de comemorare a Reginei Ana la Catedrala Sfântul Iosif din București, oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București, alături de ierarhi și preoți ai Bisericii Catolice. Au fost prezenți membri ai Familiilor Regale străine veniți la București pentru funeraliile regale.

Vineri, 12 august 2016, la ora serii, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare, Custodele Coroanei române, împreună cu ceilalți membri ai Familiei Regale, s-au recules timp de o oră la catafalcul Majestății Sale Defuncte, așezat în Sala Tronului.

Fotografii de Daniel Angelescu

 

 

24 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer

    Niciodata nu mi-am inchipuit din partea unor romani ca si mine ca numai in sicriu
    vor permite OFICIAL reintrarea in PALATUL REGAL -resedinta regala de la Bucuresti, a MS REGINEI ANA A ROMANIEI. Este un act groaznic pe care au fost in stare sa-l comita acei romani. Acei romani de origine ca si mine, acelasi sange !Nu-mi vine sa cred ! Traiesc un vis prea urat ca sa poata fi adevarat !
    Condoleante tuturor membrilor CASEI REGALE DE ROMANIA si cu un gand optimist si din suflet :
    NUMAI MONARHIA RENASTE ROMANIA
    Cu adanc respect fata de MONARHIE pe care in acest moment o reprezinta
    Alteta Sa Regala Printesa Margareta si am curajul de a spune :
    TRAIASCA REGINA MARGARETA A ROMANIEI !
    Emilian T.Vandenboer

  2. Stefania Carin Stefanschi

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace.

  3. Mironescu Maria-Cristina

    Dumnezeu s-o odihneasa pe Regina Ana. Condoleante Familiei Regale. Mare pacat ca nu am putut sa-i avem Regina si Rege de facto. Mare pacat. Poate, imi doresc din toata inima, ca macar de acum inainte sa se trezeasca romanii. Regret nespus ca prin Regina Ana noi am pierdut o personalitate de exceptie, un om cu calitati extraordinare. Dumnezeu s-o aibe in paza Lui.

  4. Liliana Sora

    Să ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă, în faţa celei ce a fost şi va rămâne pentru noi , Majestatea Sa Regina Ana a României !
    Dumnezeu s-o odihnească în pace !
    Sincere condoleanţe întregii Familii Regale , multă putere şi alinare sufletească !

  5. V.Rasnita

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace.

  6. johnneil

    Cu toate ca Majestatea Sa Regina Ana a decedat acum cateva zile in urma, ea a trait alaturi de noi. Cu cat se apropie clipa despartiri definitive ma cuprinde un fior rece.
    Ea va trai totusi in continuare prin noi cei care au iubit-o cu adevarat. Pentru ca si ea ne-a iubit.
    Pace tie Regina Ana!

  7. Stela Barbur

    Dumnezeu s-o odihneasca-n pace pe Alteţa Sa REGINA ANA ! Multa putere şi sănătate Majestăţii Sale REGELE MIHAI I De România şi întregii Familii Regale, în aceste momente de grea cumpană !

  8. SECRIERU IOAN

    DUMNEZEU SĂ O . ODIHNEASCĂ IN PACE SI LINISTE, SĂ O IERTE DUMNEZEU. PE REGINA NOASTRĂ ,. SUFLETUL EI ARE UN LOC BINE MERITAT SI BINECUVÎNTAT IN RAIUL CERESC LA DREAPTA TATĂLUI. NE RUGĂM PENTRU REGELE NOSTRU MIHAI-I. DE ROMÂNIA SA-I DE-A DUMNEZEU SĂNĂTATE SI PUTERE PENTRU A TRECE CU BINE PESTE ACEST EVENIMENT TRACIG SI NEFERICIT. SINCERE CONDOLEANE FAMILIEI REGALE INDOLIATE. MA VOI RUGA CU PIOSENEI PENTRU SUFLETUL SCUMPEI NOASTRE REGINE, NU O VOI UITA NICIODATĂ. *** DRUM BUN REGINA MEA BLÂNDĂ***’

  9. Dinca maria

    Dzeu sa o odihnească în pace!

  10. Galben Adriana

    Dumnezeu să o odihnească în pace pe Majestatea Sa Regina Ana a României! Condoleanțe Familiei Regale! Dumnezeu să aline și să întărească Familia Regală,greu încercată în aceste momente tragice, triste pentru poporul român,pentru întreaga Românie!

  11. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE

    DUMNEZEU SA O ODIHEASCA PE MAJESTATEA SA DEFUNCTA REGINA ANA CARE NE VA VEGHEA DIN CER VIITORUL NOSTRU !
    EA VA RAMANE IN GANDUL NOSTRU CA SIMBOL AL CREDINTEI SI STATORNICIEI !
    CONDOLEANTE FAMILIEI REGALE !

  12. Stoica Decebal Valeriu

    Sincere condoleante !

  13. Stoica Decebal Valeriu

    Dumnezeu s-o odihnesca in pace pe regina noastra ! Rugam pe Bunul Dumnezeu sa-l mangaie pe Regele nostru in aceste clipe grele si sa-i dea sanatate !

  14. DUMNEZEU SA O ODIHEASCA PE MAJESTATEA SA REGINA ANA CARE NE VA VEGHEA DIN CER VIITORUL NOSTRU !
    EA VA RAMANE IN GANDUL NOSTRU CA SIMBOL AL CREDINTEI SI STATORNICIEI !
    CONDOLEANTE FAMILIEI REGALE !

  15. Mirella ifrim

    O doamna desavarsita, o femeie superba, un caracter si o personalitate exceptionale. V-am admirat si v-am iubit. Va multumesc pentru ca ati ales sa fiti regina noastra. Dumnezeu sa va odihneasca in pace!

  16. Delia

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  17. Anca

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  18. Trofin Constantin-Romeo

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace.

  19. Alexandra Diana

    ODIHNESTE-TE IN PACE REGINA DISTINSA ,SOTIE DEVOTATA ,MAMA IUBITOARE ,CRESTINA PRACTICANTA .
    FIE CA LOCUL LUMINAT IN CARE AI AJUNS SA TE FACA SA UITI DE CAT DE MICI SI NEVREDNICI SUNT OAMENII SI CAT DE MARE E ADEVARATA IMPACARE .

  20. Dumnezeu sa o odihneasca pe M.S.Regina Ana a Romaniei. A fost o mama iubitoare, crestina si iubitoare de poporul pe care la cunoscut numai din povestirile Regelui Mihai a Romaniei. Noi care suntem o natiune iubitoare de Monarhie ,avem mari sperante ca odata se va indeplini cu Printesa Margareta a Romaniei.

  21. Dumnezeu sa o odihneasca in pace M.S Regina Ana a Romaniei,a fost o mama iubitoare atat pentru fice cat si pentru tara noastra pe care a cunoscut-o numai din povestirile Regelui Mihai a Romaniei.Acum s-a vazut ce mult iubeste poporul Monarhia si spera ca intr-o zi cu mult soare si mari sperante are sa fie.

  22. EXMEDIA
  23. S-a deschis cerul să primească un suflet nobil , blând şi curat al unui OM frumos – al Majestăţii Sale Regina Ana a României . O imensă pierdere, o mare suferinţă !
    Fie ca bunul Dumnezeu să Vă aşeze de-a dreapta lui pentru a putea veghea de acolo, de sus , asupra Familiei Regale şi a tuturor celor ce V- au iubit ! Dumnezeu să Vă odihneasca in pace !
    Toată compasiunea mea Majestăţii Sale Regelui Mihai şi întregii Familii Regale ! Sincere condoleanţe ! Dumnezeu, sä odihneascä in pace……
    Herzliches Beileid auch aus Deutschland, dem ganzen Königshaus Rumänien und I.M. König Michael I. von Rumänien
    Wir behalten I.M. Königin Anna von Rumänien in schöner Erinnerung…. Ruhe sanft in Frieden, Majestät…..
    Ihr, Dietmar Melzer
    aus Deutschland/Germany/Germania-Siebenbürgen-Transilvania

  24. Valeriu Avramescu

    Ramas bun iubita Regina! Prezenta Ta in Sala Tronului reda Romaniei si poporului sau Regalitatea care ne-a fost furata! Iubirea ta regeasca si daruirea care ti-a dominat viata ne-a readus speranta! Fie ca ultimul tau mesaj lasat romanilor sa recladeasca Adevarata Romanie! Viata lunga MS Regelui Mihai I al Romaniei! Sincere condoleante Regelui si Casei Sale Regale! Dumnezeu sa Te odihneasca in pace si sa Binecuvanteze Vrerile voastre Regale! Cu recunostinta, un roman din Muscelul Muntenesc Regatean!

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22854548
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate