Seara regală în onoarea Corpului Diplomatic 2017

Miercuri, 29 noiembrie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, a găzduit la Sala Tronului din Palatul Regal seara anuală dedicată de Familia Regală Corpului Diplomatic acreditat la București. Primul eveniment de acest fel a avut loc acum 151 de ani, în aceeași sală, și a fost găzduit de Principele Suveran Carol I, în primul său an de domnie.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului de Stat și a Imnului Regal, urmată de discursul Custodelui Coroanei și de discursul Nunțiului Apostolic, Decanul Corpului Diplomatic străin din România.

Discursul Custodelui Coroanei

Au fost prezenți la eveniment Altețele Lor Regale Principele Radu, Principesele Elena, Sofia și Maria și ES dl Alexander Nixon. A reprezentat Administrația Prezidențială dl Laurențiu Ștefan, consilier prezidențial. Au onorat cu prezența ministrul Apărării Naționale, ES dl Mihai Fifor și ministrul Afacerilor Externe, ES dl Teodor Meleșcanu.

Republica Moldova a fost reprezentată de ministrul Apărării Naționale, ES dl Eugen Sturza, și de ambasadorul țării acreditat la București. Au răspuns invitației membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai societății civile și ziariști.

Au luat parte majoritatea ambasadorilor sau diplomaților acreditați în România, reprezentând mai bine de 50 de țări, printre care Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Germania, Canada, Japonia, Federația Rusă, Danemarca, Irlanda, Turcia, Elveția, Italia, Austria, Venezuela, Chile, Croația, Slovacia, Polonia, Cetatea Vaticanului, Bulgaria, Georgia, Iordania, Marocul, Israelul, Malayezia, Thailanda.

 

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

AGERPRES

12 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE

    ONOARE FAMILIEI REGALE ! TRAIASCA REGELE !

  2. Liliana Sora

    Seară regală – un obicei statornicit în Familia Regală a României , moştenit , îmbogăţit şi transmis cu eleganţă , stil şi rafinament !
    ”Conştiinţa că ţi-ai făcut datoria la vremea ta şi că nu ai înşelat speranţele semenilor tăi este, în sine, o experienţă plină de satisfacţii şi o realizare magnifică.”
    Respect, admiraţie şi preţuire pentru întreaga Familie Regală, care duce mai departe tradiţia de demnitate, diplomaţie şi de mândrie a neamului românesc.
    Trăiască Regele !

  3. Pantea Alexandru-Sorin

    Familia Regală a României a oferit o imagine a unităţii ca răspuns la toate provocările şi atacurile lansate asupra Ei în ultima vreme. A fost poate cel mai bun răspuns ce putea fi dat societăţii româneşti. Iar Sala Tronului a putut – pentru câteva momente – să revină la adevărata ei menire.

  4. George Trohani

    Onoare si credinta.

  5. Simona Tudorache

    Acest eveniment s-a potrivit intr-un moment atat de bun – exact cand a fost atata nevoie de acel inspirat discurs al ASR Principesei Margareta.
    Felicitari inca o data Casei Regale a Romaniei.

    Foarte frumoasa tinuta ASR Principesei Margareta.
    ASR Principesa Maria – superba !

  6. Florian Munteanu

    Românii trebuie să se trezească din somnul rațiunii și să realizeze că singura cale spre un viitor demn este aceasta: Monarhie Constituțională cu ASR Margareta a României pe tronul Țării! Trăiască Regele! Trăiască Custodele Coroanei, viitoarea Regină a României! Trăiască Casa Regală a României! Trăiască România Mare!

  7. Pingback: O delegaţie a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, prezentă la Seara Corpului Diplomatic la Palatul Regal – Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

  8. Mara Lazar

    Frumos !

  9. Comentarii FB

    Norica Vasilian MÂNDRIE ȘI RESPECT !
    #
    Florin Florin Trăiască Regele !
    #
    Jon Margineanu TRAIASCA REGELE!
    #
    C-tin Cernaianu La mulți ani!
    #
    Stewart Fowler Great speech by HRH! God’s blessings on the Royal House and the great people of Romania!
    #
    Fleckhammer Edith Trăiască Regele!

  10. ONOARE FAMILIEI REGALE A ROMÄNIEI ! TRAIASCA REGELE !
    NIHIL SINE DEO

    DIETMAR MELZER
    – DEUTSCHLAND/GERMANIA/GERMANY –

  11. Diana Lucia Zotescu

    Discursul Custodelui Coroanei a fost unul de maxima eleganta, responsabilitate, concizie si adevar, si deasemenea plin de semnificatii istorice dar si actuale. Un adevarat discurs Regal, adresat nu doar ambasadorilor acreditati la Bucuresti ci si romanilor. L-as putea numi un discurs programatic, ce reprezinta nu doar o forma inspirata de adresare oficiala a Custodelui Coroanei catre inaltii Sai oaspeti, ci este chiar expresia reala a gandurilor si intentiilor de viitor ale Regelui nostru, asa cum vor fi ele puse in practica de Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Margareta si de ceilalti Mambri ai Casei noastre Regale.

    Prezenta la Seara Diplomatica Ministrului de Externe Melescanu mi s-a parut absolut fireasca, cu atat mai mult cu cat activitatile Casei Regale sunt din acest an oficializate.

    Intregul eveniment s-a desfasurat cu demnitatea, eleganta si stralucirea demna de Casa Regala a Romaniei. Cu siguranta ne-a umplut de mandrie pe noi toti romanii. Felicitari !

  12. Diana Lucia Zotescu

    Am fost, deasemenea, deosebit de bucuroasa de prezenta la evenimentul diplomatic a AALLRR Principeselor Elena (si a sotului Sau – E.S. domnul Alexander Nixon – ), Sofia si Maria. Altetele Lor sunt din ce in ce mai prezente in tara, ceea ce ne bucura pe noi toti.

Lasa un comentariu

© 2007-2017 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 16835628
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook