Principele Suveran de Liechtenstein, omagiat la Cluj

 

Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat Familia Regală a României astăzi, la Cluj, unde Universitatea Babeș-Bolyai a decernat la ora 11, într-o ceremonie publică, titlurile de Professor Honoris Causa și Senator ad Honorem Alteței Sale Serenisime Hans Adam al II-lea, Principele Suveran de Liechtenstein.

Hans Adam al II-lea s-a născut în 14 februarie 1945 și este Suveranul Principatului Liechtenstein din anul 1989, când a succedat tatălui său, Principele Suveran Franz Josef al II-lea.

Alteța Sa Serenisimă a fondat în anul 2000 Institutul Liechtenstein de la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii și este autorul unei cărți celebre, “Statul în al Treilea Mileniu“, publicată în mai bine de cincisprezece limbi, în multe țări ale lumii.

Familia Regală a României a fost gazda Alteței Sale Serenisime Principele ereditar Alois și a Alteței Sale Regale Principesa ereditară Sophie de Liechtenstein, la București și Sinaia, în vizita lor din iunie 2011. De asemenea, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au vizitat Familia Princiară de Liechtenstein la reședința privată în august 2012, iar în aprilie 2013 au vizitat Institutul Liechtenstein de la Universitatea Princeton.

 

8 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer

    Cu deosebita bucurie am luat cunostinta de aceasta stire si felicit Casa Regala de Romania pentruca vor organiza aceasta primire extraordinar de importanta pentru viitorul Patriei noastre. Sunt fericit ca eforturile Casei Regale de Romania sunt deosebite pentru readucerea Patriei la locul care i se cuvine in Europa in cadrul familiei popoarelor care fac cinste humanitatii.
    Pe aceasta cale transmit Casei Regale de Romania recunostintele mele insotite de un adanc respect fata de Monarhie.
    Nimic fara Dumnezeu
    Emilian T.Vandenboer

  2. martin

    Ne bucura aceste legaturi ce aduc onoare României! Sa fie într-un ceas bun!

  3. Prin Alteta Voastra petalele de crini s-au redeschis in inimile istovite ale romanilor patrioti!

    HONOR!

  4. vladut mihaela

    Cinste Casei Regale a Romaniei pentru toate actiunile pe care le intreprinde atat pe plan intern cat si pe plan international pentru cresterea prestigiului tarii noastre in lume . Traiasca Casa Regala a Romaniei !

  5. Mara Sima

    O veste minunata ! Traiasca MS Regele Mihai I al Romaniei !!!

  6. Thanks for another informative site. Where else may just I am getting that type of
    info written in such a perfect approach? I’ve a venture that I am just now operating
    on, and I’ve been at the glance out for such info.

  7. Pingback: MONARHII EUROPENE. Familia Regală a României şi Familia Princiară de Liechtenstein: Interferenţe istorice – Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22536176
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate