Ora Regelui CCXCI

Sâmbătă, 12 mai 2018, Televiziunea Română a prezentat a două sute nouăzeci și una ediție a emisiunii “Ora Regelui”. TVR1, TVR Internațional, TVR Moldova, ora 15.

10 Mai, ziua independenței României, dar și a regalității, este și ziua în care românii merg la Palatul Elisabeta pentru a saluta Familia Regală. Tradiționalul ”Garden Party” atrage mii de invitați veniți din toată țara și de peste hotare. Realizatorul emisiunii ”Ora Regelui” de sâmbătă, Bogdan Șerban-Iancu, este la celebra sărbătoare din grădina Palatului Elisabeta.

Colaboratorii Casei Regale care au făcut posibil, din punct de vedere logistic și financiar, ca mașinile istorice ale Regelui Mihai să fie aduse în țară au fost invitați să petreacă o seară alături de Familia Regală.

Daniel Angelescu este fotograful oficial al Familiei Regale. Are mii de clișee și foarte multe amintiri fiindcă de mai bine de 10 ani e “soldatul la datorie”, cum îi place să spună, nelipsit la toate evenimentele Casei Regale.

Familia Regală Română promovează în țară, dar și la întîlnirile economice internationale produsele românești. La cel mai recent târg de vinuri, organizat la Palatul Parlamentului, i-am întîlnit pe trei dintre furnizorii regali.

“România 1918. Oameni. Fapte. Imagini” este un proiect coordonat de Radu Jugureanu, profesor de matematică, dar îndrăgostit de istorie. Instituții prestigioase de cultură și personalități ale societății românești au colaborat la enciclopedia virtuală creată pentru tineri și copii. Fotografiile rare, mărturiile filmate, hărțile și informațiile sunt gîndite pentru ei.

Redactor, Irina Luca / Producător, Lidia Voicu

3 comentarii

  1. jurist Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor

    Voi urmări, așa ca întodeauna, cu mare plăcere și interes.Trăiască MS Margareta Regina Românilor ! Nihil Sine Deo !

  2. Ioana Rusu

    In fiecare sambata urmaresc cu drag si emotie emisiunea alaturi de toata familia. Felicitari furnizorilor Casei Regale A Romaniei!

  3. Mesaje FB

    Ioan Secrieru O EMISIUNE DRAGĂ SUFLETULUI MEU
    #
    Paduraru Carmen-lia O adevarata incantare , multumire si admiratie ! Mult succes !
    #
    Florentin Iacob Urmaresc cu mult interes aceasta emisiune. Felicitări Tvr.

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22810138
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate