Coroana română la 150 de ani, aniversată la Madrid

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de la întemeierea Dinastiei Regale române și de la promulgarea Constituției noastre din 1866, precum și a celebrării a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Regatul Spaniei, la Palatul Regal din Madrid a avut loc un concert de gală în seara de vineri, 13 mai 2016.

Organizat de Ambasada României la Madrid și de Institutul Cultural Român din capitala Spaniei, concertul s-a bucurat de prezența Cvartetului Enesco și a avut loc în emblematica Sală a Coloanelor. Gazda serii a fost ambasadorul României în Regatul Spaniei, Excelența Sa domnul Ion Vîlcu.

Cvartetul Enesco este format din muzicienii Constantin Bogdănaş, Florin Szigeti, Vladimir Mendelssohn și Dorel Fodoreanu. Seara a cuprins compoziții de Ludwig Van Beethoven, Erwin Schulhoff, Joaquín Turina și o apreciată adaptare a Rapsodiei române nr. 1 a lui George Enescu, realizată de Vladimir Mendelssohn.

Concertul a fost primit cu căldură de audiență, din care au făcut parte reprezentanți ai Guvernului și administrației centrale spaniole, ambasadori și alți membri ai Corpului Diplomatic din Madrid, personalități culturale, jurnaliști și reprezentați ai comunității românești din Spania.

3 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FELICITARI ORGANIZATORILOR SI INTERPRETILOR !
    ONOARE SI RECUNOSTINTA CASEI REGALE A SPANIEI CARE A FOST ALATURI DE FAMILIA REGALA A ROMANIEI IN TOATE MOMENTELE !

  2. […] europeană a aniversat public cei 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. După Madrid, Londra și Domeniul Regal de la Balcic, orașul Düsseldorf, capitala landului […]

  3. […] europeană a aniversat public cei 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. După Madrid, Londra și Domeniul Regal de la Balcic, orașul Düsseldorf, capitala landului Renania de Nord […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50009435
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate