Principatul Liechtenstein, scurt periplu istoric

 

Articol de Ioan-Luca Vlad*

Principatul Liechtenstein (pop. 36.000, suprafaţă 160 km²) se află ascuns între Elveţia şi Austria, pe valea Rinului Superior, beneficiind de o varietate mare a peisajului natural (două vârfuri alpine, câmpie şi lunca Rinului). Natura a jucat un rol foarte important în dezvoltarea ţării, în general unul negativ. Mult timp, teritoriul a fost destul de izolat din cauza munţilor, iar de câteva ori, inclusiv în secolul XX, a avut mult de suferit de pe urma inundaţiilor Rinului. Nu există resurse naturale, în afara capacităţii hidroenergetice a Rinului, şi a păşunilor fertile.

Istoria timpurie a Liechtenstein-ului este legată de istoria Elveţiei. După popularea acestor regiuni în epoca bronzului, ele au fost cucerite de romani, care le-au inclus in provincia Rhaetia. În secolul al V-lea, alemanii au atacat zona, fără a o ocupa. De aceea, de-abia în secolele XII-XIII limba germană s-a impus ca limbă locală. Până atunci a fost vorbită romanşa, găsită şi în prezent ca a patra limbă oficială a Elveţiei – o formă de latină oarecum asemănătoare românei. Într-un stat atât de mic există, desigur, şi o comunitate şi mai mică, şi cu tradiţii distincte – în satul Triesenberg, sus pe munte, trăiesc urmaşii unei stirpe sosite în 1300, mândre de capacitatea ei de a trăi în condiţiile cele mai aprige.

Liechtenstein-ul a fost vizitat de Sfântul Lucius, un rege britanic din secolul al II-lea, care a renunţat la rangul său, a devenit misionar şi a fondat Dioceza romano-catolică Chur, care până în 1997 a fost episcopia Liechtenstein-ului, deşi se află în Elveţia. În epoca medievală, Liechtenstein s-a aflat într-o zonă de confluenţă a puterilor aflate în război. El a fost inclus, temporar, în imperiul lui Carol cel Mare, dar mai târziu a fost năpăstuit de ungari şi de saraceni. În 1342, printr-un tratat între doi fraţi, Liechtenstein-ul şi-a căpătat identitatea politică, fiind declarat în 1396 teritoriu direct subordonat împăratului Romano-German. Această nominalizare a avut mai târziu un rol foarte important, pentru că a determinat legarea destinelor Familiei de Liechtenstein de cele ale Principatului. Între 1396 şi 1639, Liechtenstein-ul a fost trecut de la un stăpân la altul, prin moşteniri şi cumpărări. În 1647, armata suedeză (care a ajuns şi prin Bucureşti în secolul XIX) a ajuns la porţile ţării, trebuind să fie mituită cu 8.000 de taleri, pe care populaţia săracă i-a împrumutat, putând să-i restituie de-abia peste mai mult de un secol. În acelaşi timp, trebuiau să se lupte cu ciuma. Chinurile lor nu erau uşurate de vânătoarea de vrăjitoare – din 3.000 de persoane, 300 de femei şi bărbaţi au fost torturaţi şi executaţi.

Investigatorul imperial numit pentru a pacifica zona, Prinţul-Călugăr Rupert de Kempten, a calculat că veniturile principatului erau de 7.000 de florini pe ani, adică de trei ori salariul anual al unui funcţionar din Viena, în timp ce datoriile proprietarilor zonei erau de 200.000 de florini. Pentru a rezolva problema, Împăratul german l-a solicitat pe Prinţul Johann Adam Andreas von Liechtenstein, poreclit „cel Bogat” care în 1699 a cumpărat, pe rând, cele două jumătăţi ale Principatului, unite sub succesorul său, Prinţul Anton-Florian.

Motivul cumpărării a fost subordonarea directă a teritoriului faţă de Împărat. Familia de Liechtenstein, apărută în jurul lui 1200, îşi construise domeniile în jurul Vienei şi în Cehia, domenii care se întindeau pe o suprafaţă de trei ori mai mare ca Principatul. Însă, toate aceste domenii din care se putea extrage un venit considerabil, se aflau sub suzeranitatea unui alt Rege sau Prinţ, şi nu direct sub cea a Împăratului. Cumpărând Liechtenstein-ul, Familia Princiară a câştigat un loc în Dieta Imperială, şi a devenit vasală directă a Împăratului. Aceasta i-a permis mai târziu să rămână o familie independentă – dovadă soarta din secolul XX teritoriilor din Austria (devenită republică) şi Cehia (confiscate fără reparaţie).

Familia Princiară a Liechtenstein-ului a administrat Principatul de la distanţă, din Viena sau de pe teritoriile din Moravia (Cehia de astăzi), trimiţând un Reprezentant Princiar care se ocupa de treburile Principatului cu autoritate deplină. De altfel, Principatul nu avea multe probleme la nivel naţional, comunele fiind cele care aveau majoritatea atribuţiilor, beneficiind de un fel de independenţă feudală. Şi în prezent, acest lucru se remarcă prin faptul că nimeni nu poate fi cetăţean al Principatului fără să fie mai întâi cetăţean al unei comune – iar această calitate se dobândeşte prin votul majorităţii cetăţenilor comunei – comuna politică. Sistemul este asemănător cu cel din Elveţia germanofonă.

Până în secolul XX, Principatul a rămas o zonă destul de puţin dezvoltată, şi fără evenimente semnificative. Ultimul război în care a participat armata de 10 oameni a fost războiul austro-prusac din 1866, referitor la chestiunea regiunii Holstein, pe care Prusia l-a câştigat. La 2 iulie 1866, Prinţul Johann al II-lea şi-a pus trupele la dispoziţia Austriei, care se apăra şi împotriva Italiei, pentru a apăra Pasul Stelvio. Contingentul nu a luptat şi nu văzut vreodată inamicul. Din 80 de oameni trimişi, s-au întors 81, alăturându-li-se un soldat austriac care căuta de lucru. Dispariţia Confederaţiei Germane a încetat obligaţia Principatului de a întreţine o armată, aşa că la 12 februarie 1868 Parlamentul a desfiinţat contingentul. Ultimul soldat din Liechtenstein a murit în 1939, la vârsta de 95 de ani.

În secolul XIX Familia Princiară a luat măsuri de înnoire, prin răscumpărarea datoriilor feudale, alegerea directă a consiliilor comunale, introducerea cărţii funduare şi a obligaţiei de asigurare pentru incendiu. S-au construit poduri şi primele patru poduri peste Rin, care au înlocuit luntrele, precum şi un dig finanţat integral de Principe. Căile Ferate Austriece au construit o legătură feroviară pe ruta Austria-Elveţia, pe care o administrează şi astăzi. Industria locală a căpătat amploare, şi un sistem foarte înţelept de reglementare a profesiilor a încurajat meşteşugurile de mare fineţe.

În materia relaţiilor internaţionale, Liechtenstein a delegat până în 1921 multe responsabilităţi Austriei, şi în prezent Elveţiei. De exemplu, Curtea Supremă a Principatului se afla în Austria, iar în prezent, cu excepţia câtorva Ambasade, relaţiile diplomatice îi sunt administrate de Elveţia.

Între 1914 şi 1924, au fost luate trei decizii care au determinat viitorul Principatului în secolul XX, şi au salvat ţara de la dispariţie. Acestea au fost adoptarea neutralităţii în 1914, constituţia din 1921 şi realinierea politică şi economică cu Elveţia. De aici încolo, Principatul s-a dezvoltat pe aceleaşi linii cu această ţară, inclusiv prin neutralitatea în al II-lea Război Mondial, crearea unor industrii de foarte mare fineţe (proteze dentare) şi renumele pentru sectorul bancar bazat pe un regim foarte strict al secretului bancar.

O anumită influenţă a Austriei şi Elveţiei s-a păstrat. Curtea Princiară de Apel (pe vremuri o secţiune din Cancelaria Princiară) şi Curtea Supremă (pe vremuri aceeaşi cu Austria) fiind mutate în Principat, localnicii fiind puţini şi legăturile multe, ar fi foarte greu ca instanţele să fie imparţiale. De aceea, în continuare, Preşedinţii şi Vicepreşedinţii acestor instanţe, precum şi o mare parte din judecătorii superiori, sunt recrutaţi din Austria şi Elveţia, dintre jurişti profesionişti care pot fi imparţiali între localnici. În acelaşi timp, judecătorii de primă instanţă sunt localnici ne-jurişti, asistaţi de secretari profesionişti.

Secolul XXI a fost marcat în Liechtenstein de desfiinţarea în mare măsură a secretului bancar, după un scandal în care un angajat al unei bănci a vândut un CD cu datele a mii de evazionişti fiscali statului german. De asemenea, în 2003 a fost adoptată o nouă Constituţie care conferă puteri mai mari Principelui Suveran şi dă din nou un rol mai mare comunelor în gestionarea propriilor afaceri. În fine, Liechtenstein-ul a intrat în Organizaţia Naţiunilor Unite şi participă din ce în ce mai mult la competiţii sportive internaţionale.

Familia Princiară de Liechtenstein continuă să administreze Principatul pe principii economice foarte sănătoase, dezvoltând comerţul cu timbre, vin şi produse de înaltă calitate, dar oferind şi surprize plăcute locuitorilor, prin expunerea constantă a părţi din colecţia Princiară de artă în Muzeul de Artă Contemporană din Principat. Liechtenstein-ul se remarcă prin ajutorul financiar acordat României pentru integrarea în Schengen. Un pic din frumuseţea acestui Principat poate fi admirat la Viena, în Muzeul Princiar.

În realizarea acestui material au fost consultate următoarele surse:

David Beattie, Liechtenstein. A Modern History, Frank P. van Eck Publishers, Triesen, 2004
http://www.liechtenstein.li/
http://www.fuerstenhaus.li
http://www.tourismus.li

============================================
* Ioan-Luca Vlad este avocat și Consilier Privat al Familiei Regale a României

Lasa un comentariu

© 2007-2018 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 22780322
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate