1948 – Marea dramă a Academiei Române

/ Jurnal

Cu admirație și interes, Principesa Moştenitare şi cu mine am primit volumul „1948 – Marea dramă a Academiei Române”, coordonat de academicianul Păun Ion Otiman şi publicat de Editura Academiei Române, anul acesta. La împlinirea a 65 de ani de…

Asociația Studenților Economiști din România, Înalt Patronaj regal

/ Jurnal

Ieri, într-o ceremonie care a avut loc în Sala Regilor, la Palatul Elisabeta, Asociația Studenților Economiști din România a primit înalt patronaj regal, la cincisprezece ani de la fondare. Organizația a fost creată la 24 martie 1998, de către studenții…

Inițiativa “Plantăm fapte bune în România” a primit Înalt Patronaj regal

/ Jurnal

În cadrul unei ceremonii, luni, 15 aprilie 2013, la Palatul Elisabeta, echipa proiectului „Plantăm fapte bune în România” a primit Înaltul Patronaj al Principesei Moștenitoare Margareta a României. Alteţa Sa Regală a felicitat voluntarii inițiativei “Plantăm fapte bune în România” pentru…

Două concerte cu prezență regală

/ Jurnal

Vineri, 12 aprilie, la ora 19, Ateneul Român a găzduit un concert excepțional, susținut de orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller. Am avut privilegiul de a reprezenta Familia Regală la concert. Programul serii a inclus Simfonia nr….

Festivalul Internațional de Film București 2013

/ Jurnal

Luni, 15 aprilie 2013, la ora 19.30, la Cinematograful Studio din Capitală, a început a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Film București. http://www.b-est.ro/ Este pentru a treia oară când am avut plăcerea de a lua parte la acest festival,…

  1. Pingback: Colecta de carti, la Botosani Shopping Center | Evenimente Botosani

Casa Regală și educația

/ Jurnal

În primele zile ale lunii aprilie, membrii Familiei Regale a României s-au întâlnit cu profesori, studenți și elevi de toate vârstele, la Palatul Elisabeta. Ocaziile au fost diverse, de la proiectul “Școala, altfel”, până la aniversarea a o sută de…

Ora Regelui (XXXVIII)

/ Jurnal

©Mediafax, Bogdan Stamatin   Sâmbătă, 13 aprilie 2013, Televiziunea națională a prezentat a treizeci și opta ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Ora Regelui (XXXVIII) poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-97164 Telespectatorii TVR 1 au putut urmări ultima parte…

Ce ne da Regele si ce nu ne da Regele?

/ Atitudini

Dr. Adrian Cacovean, articol scris în octombrie 2011 Aceasta a fost singura preocupare a celor dintre intalnitii de azi, care nu au urmarit, nu au fost miscati si nu au trait cu emotie evenimentul aniversarii zilei de nastere la implinirea…

Competence and sense of duty. A regional perspective

/ Atitudini

  Speech of His Royal Highness Prince Radu of Romania The Sixteenth Marmara Eurasian Economic Summit in Istanbul, 9-11 April 2013 Mr Chairman, Ladies and Gentlemen, Thank you for inviting me to this significant annual economic and political event in…

Women’s leadership: Model for 3rd millennium

/ Atitudini

  Crown Princess Margarita of Romania 10 April 2013 http://www.hurriyetdailynews.com/womens-leadership-model-for-3rd-millennium.aspx?pageID=238&nID=44614&NewsCatID=481   Both my background in sociology, international law and political science, as well as the fact that I have been blessed to have in my family’s heritage the example of…