Ziua Sfinților Mihail și Gavriil

Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.

De asemenea, la reședință se află angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mânăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat.

Nu va exista niciun eveniment organizat la reședință, astăzi, cu ocazia marii sărbători.

Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședinţa din Elveția pentru a da Majestății Sale Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare.

În tradiția regală românească, 8 noiembrie este ziua în care Majestata Sa Regele își serba public atât ziua de naștere, cât și ziua onomastică.

La Palatul Elisabeta, după anul 2001, Regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie evenimentul „Porți deschise”, la care toți românii care doreau să-i ureze la mulți ani erau bineveniți. Ultimele două ocazii în care Regele a apărut la balconul Palatului Elisabeta de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2014.

Principesa Moștenitoare Margareta mulțumește tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admirație și de încurajare pentru Majestatea Sa!

Familia Regală urează tuturor celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil pace sufletească, bucurii și împliniri!

75 comentarii

  1. Yvonne Gabriela Alexandru says:

    Multa SANATATE,Majestatea!

  2. Yvonne Gabriela Alexandru says:

    Multa SANATATE,Majestate!

  3. George Trohani says:

    FACASE VOIA DOMNULUI. DOAMNE AJUTA.

  4. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Sa ne traiti Majestatea Voastra! Multa sanatate!

  5. Liliana Sora says:

    “Un om întelept nu doreşte niciodată mai mult decât poate dobândi pe drept, mai mult decât poate folosi cu demnitate, mai mult decât poate dărui cu bucurie şi mai mult decât poate lăsa în urmă mulţumit.”
    Acesta este MS Regele Mihai al României , căruia îi doresc din suflet mulţi ani , binecuvântaţi cu sănătate, putere şi linişte în suflet şi în viaţă !
    Trăiască Regele !

  6. Mihaela says:

    IL purtam pe Regale nostru in suflet ! Traisca Regele Mihai Al Romaniei , traisca Monarhia ! Am credits ca Romania se va reintoarce pe drumul ei , acela de Regat , ca Monarhia va aduce din nou Romania pe culmile ei ! Doamne ajuta ! Dragomir Mihaela, Ploiesti

  7. Mihai Pop says:

    LA MULTI ANI MAJESTATE !!!

  8. Corina Genis, Cluj Napoca says:

    buna ziua , am o deosebita admiratie si consideratie fata de Familia Regala a Romaniei , indeosebi pentru Rege si principesa Margareta .

  9. Petru Iordache, Negrești Vaslui says:

    La multi ani !

  10. Silvia Funaru, Bacău says:

    LA MULTI ANI MAJESTATE !

  11. Cosmin says:

    Sire,

    Vă transmit toată dragostea mea!
    Bunul Dumnezeu să Vă aibă în paza Lui!
    Nihil sine Deo!

  12. […] Casa Majestăţii Sale Regelui anunţă că Regele Mihai se află la reşedinţa sa din Aubonne, Elveţia, împreună cu Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu. Aseară a primit Sfânta Împărtăşanie de la un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. Iată comunicatul: […]

  13. Mirela Alis Dobrescu says:

    Să ne trăiești, Majestate! ❤️

  14. Daniela Onofrei says:

    Nobletea sufleteasca a REGELUI meu , o voi regasi la nimeni! Onor, MAJESTATE!

  15. Alexandra jelescov says:

    La multi ani fericiti ,plini de sănătate si o viață lunga sa aveti Maiestate

  16. Cristian Badea says:

    Sunt cu gandul alaturi de Majestatea Sa.
    Ii doresc sa treaca peste acest obstacol al vietii.

    Traiasca Regele!

  17. Iuliana Corina Vaida says:

    Majestate,

    La multi ani, de Sfuntii Mihail si Gavriil!
    Dumnezeu sa va dea sanatate, pace-n suflet, bucurie sfanta, ajutor de mantuire!
    Nihil sine Deo!

  18. Taralunga Elisabeta says:

    Majestate,sunteti mereu in gandurile noastre si va purtam mereu in suflet.
    Ne este dor de prezenta dumneavoastra.
    Va dorim insanatosire grabnica si LA MULTI ANI,MAJESTATE,

    Elisabeta si Daniel Taralunga

  19. Cristian Sandu says:

    La multi ani si sa va dea Dumnezeu puterea de a lupta, Majestate!

  20. Doina Nita says:

    Multa sanatate Majestate !

  21. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    VA DORIM DIN TOT SUFLETUL MAJESTATE, SANATATE SI BUCURII !
    FIE CA SARBATOAREA ZILEI ONOMASTICE SA VA ADUCA SANATATEA MULT DORITA DE NOI INTRU MULTI ANI !
    Al.- Gr. Pisoschi si familia

  22. Alexandru says:

    Multa sanatate, Majestate!

    Doamne, apara-L pe Regele nostru!

  23. Ion says:

    La Multi Ani Majestatii sale Regele Romanilor, Traiasca Regele.

  24. Diana says:

    Dumnezeu sa va aiba in paza, Majestate!

  25. Staniloiu Calin Mihai says:

    La multi ani, majestate!

  26. Dr. Dorina Nowak says:

    Momentul in care o Fiica isi asista Tatal la Sfanta Impartasanie este momentul sublim si inegalabil al contopirii in legamânt in fata lui Dumnezeu, pentru vecie…

    Altetele Voastre Regale,
    fie ca acest moment sa Va daruiasca un plus de putere si mangaiere in ceasurile si zilele infinit de grele de acum, iar Majestatii Sale Regelui nostru, purtat cu admiratie si recunostinta eterna in rugaciunile noastre, ale românilor de pretutindeni, sa-i aduca pacea si multumirea sufleteasca pe care o merita ca nimeni altul!

    Cu cele mai alese sentimente pentru intreaga Familie Regala,
    Dorina si Karl-Ernst Nowak
    cu tota familia

  27. Nicu Strimb, Purcaret - Sălaj says:

    Multă sănătate majestății sale regele Mihai!

  28. Smaranda David says:

    La multi ani sa ne Traiti

  29. Elena Nysveen says:

    La multi ani Majestatea Voastra!Sf Mihail si Gavril sa va aduca putere!!

  30. La multi ani Majestatea Voastra!Sf.Mihail si Gavril sa va aduca putere!

  31. Mihai Firica says:

    La mulți ani, Sire!
    Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate, putere și să vă aline suferința!
    Tuturor sărbătoriților, La mulți ani!

  32. Norica Mladin says:

    La mulți ani şi multă sănătate!

  33. Ing. Teodor I says:

    La multi ani Sire! Multa sanatate si sa dea Bunul Dumnezeu, sa Va avem tot langa noi ca si pana acum ! TRAIASCA MONARHIA ROMANEASCA!

  34. Alexandra Criveteanu, București says:

    Sfantul Arhanghel Mihail sa va tina in pace, Majestate! Ne rugam pentru Regele nostru.

  35. Constantin-Valeriu Trifan says:

    Majestate,
    Rugam pe bunul Dumnezeu sa Va dea puterea de a trece cu bine peste aceste clipe grele. Va suntem alaturi.

  36. Mariana Pavel says:

    La Multi Ani,Majestate! Traiasca Regele Mihai I al Romaniei!

  37. Mădălin-Cristian Focșa says:

    Majestate, rămâneți pururi în inimile noastre ! Curaj, ne rugăm pentru voi, și tragem nădejde să vă dea Domnul sănătate și să vă întărească pentru a vă bucura împreună cu tot poporul la marea sărbătoare de anul viitor ! Arhanghelul Mihail să vă ocrotească. Iar dacă va fi ca Domnul să vă cheme mai devreme la el, vom încerca să fim tari și nu egoiști în tristețea noastră, ci să ne bucurăm că în sfârșit vă veți întâlni cu Hristos, cu adevărata răsplată pentru marea jertfă care a fost viața voastră. Acolo, în lumea celor drepți, ne vom regăsi în România cea frumoasă și adevărată, veți fi cu adevărat Regele nostru în veșnicie ! Să vă rugați și pentru noi, cei rămași aici temporar, împreună cu arhanghelul Mihail și cu cel al Neamului Românesc, care ne veghează mereu. Vă iubim !

  38. Luțai Gheorghe says:

    Majestatea Voastra
    La Multi Ani si sa traiti cu numele!… Cu speranta si rugaciuni Bunului Dumnezeu, sa ne traiti multi ani de-acum inainte.

  39. Luțai Gheorghe says:

    Majestatea Voastra
    La Multi Ani si sa traiti cu numele!… Cu sperante si rugaciuni Bunului Dumnezeu, sa ne traiti multi ani de-acum inainte.

  40. Mihai says:

    La multi ani si multa sanatate, Majestate!

  41. Spiridon Marian says:

    La multi ani Majestate! Va doresc însănătoșire grabnica și numai bine!

  42. Remus-Dumitru Mihuţiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    La mulţi ani Sire ! Vă sunt alături cu toată fiinţa mea ! Rog pe bunul Dumnezeu să vă aibă, asa ca şi până acum, în paza Lui.Primiţi vă rog, încă o dată toată dragostea mea.

  43. Rodica Besoiu says:

    Multă sănătate şi pace sufletească Majestății Sale Regele Mihai!

  44. Roxana Negrea says:

    Dumnezeu sa va ajute Majestate ! Ruga nostra sa fie auzita si sa ne trăiți încă multi ani !
    Avem nevoie de Domnia Voastră !

  45. Liviu Andrei, București says:

    Maiestate!
    Cum ţara asta trăieşte încă mai de demult într-un şir de ironii triste, tot o ironie era de a găsi cum comuniştii V-au exilat cu duşmănie în vreme ce ţineau cu aceeaşi cerbicie să sărbătorească, pe post de zi naţională, ceea ce fusese trecut tocmai în răspunderea celui pe care ÎL exilau. Când cădea tabu-ul comunist asupra lui „23 August”, tot dintre ei se găseau să acuze aici fie „crima împotriva mareşalului Antonescu”, fie pretinse compromisuri cu comuniştii, fie plecarea din ţară cu „zeci de vagoane şi cu tablouri, fie alte monstruozităţi manipulatorii.
    E drept că la căderea comunismului, mai târziu, în 1989, eram printre cei ce ar fi aşteptat ceva mai mult de la Maiestatea Voastră.
    Mai târziu vedeam că am greşit; că nu a greşit însă Majestatea Voastră. În speţă, nu aţi intervenit cu nimic în viaţa asta politică şi nu aţi încurajat nicio mişcare pro-monarhică, cu excepţia revenirii Casei Regale în viaţa românească, aşa cum s-a putut face asta fie şi altfel decât în oricare ţară europeană ex-monarhică. Sunt de altfel prea puţine punctele de „originalitate” ale României moderne şi românilor, şi iată aici unul în recuperarea Casei Regale ca bun naţional.
    Aţi păstrat astfel statura şi demnitatea aceleiaşi Case Regale, dar şi cea a monarhiei, în România. Aţi rămas acelaşi de la anii războiului în vreme ce toate şi toţi în jur s-au schimbat.
    Detractorii au existat şi există, ieri şi azi, şi rămân de fapt aceiaşi şi la aceleaşi dimensiuni de semnificaţie şi morală. Ce nu au reuşit ei, însă, le rămâne oricum mult peste puteri. E vorba de a da „replica republicană” monarhiei, după logica unei „preşedinţii reparabile electoral” împotriva unei monarhii prin definiţie de permanenţă, astfel pretins „periculoasă” democratic. Ne-a trebuit un sfert de secol să descoperim cum niciun „preşedinte de republică” (şi iată cum au şi fost câţiva) de departe nu s-a putut dovedi a fi, cum pretindeau de altfel tot ei, „ai tuturor românilor”.
    Şi revin şi încheiere la aceleaşi ironii, la aceeaşi ironie tristă pentru români. Aţi supravieţuit, Majestate, tuturor duşmanilor răsfiraţi pe vreo trei generaţii, adică de la Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej la A. Iorgovan şi CV Tudor. Aţi ajuns la vârsta cu care, dacă aţi fi putut rămâne pe Tronul României, aţi fi putut fi astăzi cel mai longeviv conducător de pe continent. Dar nu aţi fost. Aţi avut o viaţă tristă şi frustrată, în lipsă de ţară, pe cât am avut noi, aici, în lipsa Regelui ce ne fusese dat.

  46. Cornelia says:

    Dumnezeu sa va ajute, Majestate! ❤️

  47. Mihaela Doina Mazăre says:

    Majestatea Voastră,

    La sărbătoarea prăznuirii marilor căpetenii sfinte ale oștirii cerești din lumea nevăzută ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă dăruiască multă binecuvântare, pace sufletească , nădejde și mântuire! Domnia Majestății Voastre este veșnică!
    La mulți ani!

  48. Silvia Glisici-Dumitru-Birovescu says:

    La multi ani! Multa sănătate, iar Dumnezeu sa va dea putere si viata lunga!

  49. Razvan-Gabriel Ilea says:

    Întru mulți si binecuvântati ani Majestate!!

  50. […] Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, anunță romaniaregala.ro. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50355628
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate