Ziua Porților Deschise, Fundația Principesa Margareta a României

Știre TVR

Știre Realitatea TV

Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat „Ziua Porţilor Deschise”, sâmbătă, 17 ianuarie 2015,  la Muzeul Naţional Satului, cu prilejul aniversării a 25 de ani de activitate. La eveniment au participat Principesa Moștenitoare, alături de surorile sale, Principesa Sofia și Principesa Maria. Au însoțit pe Altețele Lor Regale un număr de 60 de invitați din Europa și America, personalități care au sprijinit fundația de-a lungul ultimului sfert de secol.

Publicul a fost invitat să descopere programele inter-generaţionale prin ateliere interactive, în compania beneficiarilor copii, tineri şi vârstnici, a voluntarilor şi a echipei Fundaţiei.

Activităţi precum lecţia de muzică clasică, clubul de lectură între generaţii, “gânduri peste ani” şi întâlnirile demonstrative “speed-dating” au prezentat experienţa educaţiei la “Centrul Comunitar Generaţii”, cursurile de meserii, bursierii “Tinere Talente” şi voluntariatul în sprijinul vârstnicilor singuri din cadrul programului “Niciodată singur”.

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I.

În prezent, Fundaţia Principesa Margareta a României sprijină, copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile bazate pe schimbul de experienţă şi valori între generaţii.

De-a lungul timpului, peste 1.8 milioane de euro au fost investiţi în centre comunitare, cu o abordare intergeneraţională.  Un număr de 24,000 de copii şi tineri şi aproximativ 2,500 de familii cu un trai precar, precum şi 600 de mici organizații locale au primit ajutor şi asistenţă din partea Fundaţiei şi peste 180 de tineri au putut să urmeze cursuri de calificare într-o meserie, încât să îşi poata asigura traiul independent.

Fundaţia a venit în sprijinul vârstnicilor din România din primele zile de activitate prin programe menite să lupte împotriva izolării şi a singurătăţii şi să crească calitatea vieţii lor. Astfel, peste 171,000 de persoane au primit sprijin din partea Fundaţiei în centre de îngrijire sau direct la domiciliul lor.

Prin programul “Tinere Talente”, peste 170 de tineri artişti au fost susţinuţi să îşi împlinească o carieră prin burse de studiu, mentorate, masterclassuri şi promovarea operei lor.

De-a lungul celor 25 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Moştenitoare Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile, sănătăţii şi culturii, proiecte ce şi-au adus contribuţia la reînnoirea spirituală şi socială a României.

Fotografii de Edi Enache, Dragoș Asaftei, Vlad Eftenie.

Ziua Porților Deschise a fost gândită asemeni unei succesiuni de evenimente, prin care fiecare participant să înțeleagă programele inter-generaționale ale fundației, în ateliere interactive. Fiecare oaspete a trecut prin experiența proiectului, pentru a-i simți și înțelege, apoi, semnificația. Vă împărtășim imagini dincolo de cuvinte și timp, de la 3 fotografi, cu trei stiluri diferite: Dragos Asaftei, Vlad Eftenie și Edi Enache.

3 comentarii

  1. Kronprinzessin Margarete von Rumänien ist meine Königin der Herzen und die zukünftige Königin von Rumänien……
    DANKE, Margarete von Rumänien für diese soziale Stiftung…..Rumänien braucht ein Königshaus….Rumänien braucht die Monarchie Rumäniens mit deutschen Wurzeln…..
    Ihr,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germany-

  2. Es lebe die zukünftige Königin Margarete von Rumänien – MEINE KÖNIGIN DER HERZEN……

    DANKE – DANKE – DANKE…..MARGARETE VON RUMÄNIEN

  3. vladut mihaela says:

    Multumim Altetei Sale Regale Principesa Margareta pentru tot ce face pentru poporul roman !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50565908
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate