Volum dedicat memoriei lui Mihnea Constantinescu

Vineri, 20 decembrie 2019, Alteța Sa Regală Principele Radu a luat parte la lansarea volumului Mihnea Constantinescu: omul care a schimbat România fără ca noi să știm, publicat de Editura Curtea Veche.

Cartea este semnată de scriitorul Iulian Comănescu și are o prefață semnată de Majestatea Sa Custodele Coroanei.

Volumul, apărut în ajunul sărbătorilor de iarnă, aduce cititorilor povestea vieții ambasadorului Mihnea Constantinescu, văzută ca un exemplu de profesionalism și simț al datoriei al funcționarului public.

La lansare, care a avut loc în Palatul Regal Cotroceni, la Sala Cerchez,  au participat personalități din Administrația Prezidențială, din societatea civilă, reprezentanți ai Parlamentului, ai Guvernului și ai altor instituții ale Statului.

Editura Curtea Veche:

În limba română, cuvântul funcționar provine din franceză. Am putea să ne închipuim că e o persoană care face să funcționeze lucrurile, dar Larousse ne dezamăgește: e titularul unei funcții publice. De la a funcționa la funcție publică, administrația se transformă dintr-un proces, într-o tablă de șah ale cărei piese sunt înțepenite în câmpurile lor, se mută rar și greoi.

 În 30 de ani de carieră, Mihnea Constantinescu a avut, în esență, trei funcții: director în MAE, șef de cancelarie de prim‑miniștri (sau de cabinet) și ambasador cu însărcinări speciale. Ultima e de fapt o demnitate sau un rang, dar acoperă destul de bine preocuparea lui pentru energie și securitate din ultima parte a carierei. La Cancelarie, a făcut politică externă încă de pe vremea când făcea conexiunea între Theodor Stolojan și ambasadele occidentale. Iar la Externe, a determinat transformarea României într-o democrație păstrând-o pe drumul aderării la UE și NATO, asumat definitiv de toți actorii politici încă din 1995. La fel, energia era o chestiune cu conotații puternice de securitate, deci geopolitice, și administrative, fiindcă implica armonizarea numeroșilor actori instituționali implicați în marile proiecte.

Altfel spus, Mihnea Constantinescu funcționa indiferent de funcții.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Viorica V. M. says:

    † Sufletului Dlui Mihnea Constantinescu odihna vesnica si un pios omagiu! †

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 49494573
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate