Vizită regală la Colegiul Național de Arte Regina Maria

Luni, 23 octombrie 2017, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au fost invitații Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța. Au stat alături de Familia Regală ambasadorul Republicii Turcia la București, ES dl Osman Koray Ertaș, și consulul general al Turciei la Constanța, dl Uygar Mustafa Sertel. Au fost prezenți mai bine de patru sute de elevi ai colegiului, de toate vârstele, profesori, părinți, reprezentanți ai societății civile și ziariști.

Cu această ocazie, au fost oferite cadou elevilor colegiului cinci sute de volume “Margareta a României. O principesă în serviciul țării regăsite”, scrisă de Adrian Cioroianu și publicată de Curtea Veche Publishing. Prezenți la eveniment au fost dna Iren Arsene, din partea Asociației Curtea Veche, și reprezentanți ai companiilor care sprijină financiar asociația, în proiectul de încurajare a cititului în rândul copiilor din România.

Familia Regală s-a bucurat de o călduroasă și entuziastă primire. Invitații și gazdele au ascultat un ales recital de muzică de operă, susținut de absolvenți ai liceului. De asemenea, Altețele Lor Regale au primit în dar un tablou în ulei realizat de unul dintre profesorii de arte plastice ai liceului.

Colegiul a împlinit anul trecut 60 de ani de existență și a fost vizitat de Principesa Moștenitoare Margareta în anul 2006 când, la aniversarea semicentenarului, a luat numele de “Regina Maria”.

Fotografii de Daniel Angelescu

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Colegiul de Arte “Regina Maria” din Constanta are norocul de a beneficia de una dintre cele mai elegante si mai bine dotate sali de festivitati liceale din tara. Cred ca este acea care, inainte de 1989, era aratata delegatiilor straine ca fiind norma – si nu exeptia care era de fapt – in materie de dotari scolare. Desigur, pe cat era de frumoasa si atunci (privita prin comparatie cu altele, mult mai saracacioase, de la acea vreme), pe atat este aproape de nerecunoscut astazi, prin dotarile suplimentare si renovarea – presupun recente.

    Am colaborat doar o singura data cu acest Colegiu de Arta (fosta lor eleva de exceptie Ana Badica, ce a interpretat la superlativ in cateva concerte organizate de mine diverse piese pentru pian, este ascum o absolventa cu un real statut artistic a Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, clasa maestrului profesor universitar si pianist de exceptie Viniciu Moroianu). Desigur ca, pe langa munca asidua si tallentul evident al Anei, nu mica a fost contributia si formatorilor sai de la Colegiul de Arte din Constanta. Felicitari !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50354857
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate