Vizită regală la Belgrad

Crown Prince Alexander of Serbia’s 70th birthday anniversary in Belgrade

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Serbia, în zilele de 17-19 iulie 2015, la invitația Altețelor Lor Regale Principele Moștenitor Alexandru și Principesa Moștenitoare Ecaterina.

A fost a opta vizită externă a Familiei Regale a României, în anul 2015. În luna februarie, Principele Radu și Principele Nicolae s-au aflat în Republica Moldova, iar în luna martie Principesa Maria a vizitat Parisul și a luat parte la deschiderea pavilionului românesc de la Salon du Livre. În luna aprilie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au sărbătorit Paștele în Republica Moldova. Tot în luna aprilie, Principele Radu a efectuat o vizită oficială în Turkmenistan. În luna mai, Principele Radu a vizitat Regatul Suediei, iar, în luna iunie, Principele Nicolae s-a aflat în Azerbaidjan, cu ocazia Jocurilor Europene de la Baku, și în Olanda, unde a vizitat Amsterdam și Haga.

Familiile Regale ale României și Serbiei s-au reunit, alături de alți reprezentanți regali ai Europei, pentru a sărbători pe Principele Moștenitor Alexandru, care a împlinit 70 de ani. Născut în ziua de 17 iulie 1945, la Londra, Alteța Sa Regală este fiul Regelui Petru al II-lea și al Reginei Alexandra ai Iugoslaviei. Principele Moștenitor Alexandru este strănepotul Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria ai României.

Alături de Principesa Moștenitoare și Principele Radu, au fost prezenți la evenimentele de la Belgrad Majestățile Lor Regele Carl XVI Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, Alteța Sa Serenisimă Principele Suveran Albert al II-lea de Monaco, Altețele Lor Regale Principele Moștenitor Nicolae al Muntenegrului, Principii Petru, Alexandru și Filip ai Serbiei, fiii Principelui Moștenitor, precum și reprezentanți ai Familiilor Regale și Princiare ale Germaniei, Greciei, Iordaniei și Belgiei.

Sâmbătă, 18 iulie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au luat parte la o croazieră pe Dunăre. Au fost prezenți reprezentanți ai Familiilor Regale europene, ai autorităților politice din Serbia și ai societății civile. Au fost, de asemenea, prezente personalități din Europa și Statele Unite ale Americii care susțin cauzele umanitare ale cuplului regal sârb.

Sâmbătă seara, la Palatul Regal, a avut loc un dineu de gală cu ocazia aniversării Principelui Moștenitor Alexandru. Duminică, 19 iulie, la Palatul Regal din Belgrad a avut loc un mic-dejun de familie, înainte ca musafirii să părăsească Belgradul. S-a încheiat astfel a patra vizită a Familiei Regale a României în Serbia, din ultimul sfert de secol.

Familia Regală a României a mai fost în vizită la Belgrad în anii 2007, 2010 și 2013. Familia Regală a Serbiei a vizitat Bucureștiul, precum și Sinaia și Săvârșinul, în anii 2007, 2008, 2009 și 2011.

Înainte de al Doilea Război Mondial, Belgradul a fost vizitat de mai multe ori de Regele Ferdinand I și de Regina Maria, precum și de Regele Carol al II-lea. Prima vizită a Familiei Regale a României la Belgrad a avut loc în iunie 1922, cu ocazia căsătoriei Principesei Mărioara cu Regele Alexandru I.

Cadoul Familiei Regale române pentru cei 70 de ani ai Principelui Moștenitor Alexandru a fost realizat la Apulum Alba Iulia și la atelierul de tâmplărie al Domeniului Regal Săvârșin.

Vizita din iunie 2007

Vizita din septembrie 2010

Vizita din mai 2013

Fotografii realizate de Igor Ursić, ©Palatul Regal din Belgrad

10 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    CASA REGALA A ROMANIEI A REUSIT DE-A LUNGUL DECENIILOR CEA MAI BUNA DIPLOMATIE !
    INRUDIREA SI APROPIEREA CASEI REGALE A ROMANIEI DE CASA REGALA A SERBIEI ESTE DE BUN AUGUR PENTRU RECUNOASTEREA SI PROTEJAREA POPULATIEI ROMANESTI DIN SERBIA.
    DORESC DIN TOATA INIMA LA MULTI ANI CU SANATATE ASR PRINCIPELUI MOSTENITOR ALEXANDRU AL SERBIEI SI INTREGII SALE FAMILII !
    OMAGIU AALLRR PRINCIPESEI MOSTENITOARE MARGARETA SI PRINCIPELUI RADU !

  2. vladut mihaela says:

    La multi ani Altetei Sale Regale Principele Mostenitor Alexandru al Serbiei la implinirea a 70 ani cu multa sanatate si aceleasi urari de bine si putere in realizarea proiectelor propuse de catre Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu !

  3. niculina rotaru says:

    vizitind aceste pagini realizez ,cred ca nu sunt singura , ca fam. regala este un exemplu de : decenta , eleganta , bun simt , omenie si intelegere…..multe calitati pe care , din istorie stim, ca stramosii , le- au venerat , pastrat cu sfintenie ; Ma mindresc ca sunt contemporana cu Regele Mihai , inca in viata , dar imi fac mia culpa ca n- am luptat mai mult , pt . ca sa schimb mentalitatea societatii noastre ,- daca nu in a vedea Monarhia ca pe o varianta de viitor , macar in a vedea si invata cum sa ne educam , sa ne respectam istoria si stramosii , sa nu- i facem de rusine !

  4. Cristian Sandu says:

    Este minunat modul in care cele doua Case Regale cimenteaza prietenia romano-sirba! Ca stranepoti ai fauritorilor Romaniei Mari , Regele Ferdinand si Regina Maria, Aletele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei si Principele Mostenitor Alexandru al Serbiei se bucura de pretuirea celor doua popoare. Speram sa-i salutam cit mai curind ca Suverani ai tarilor Lor !

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    Toate aceste vizite si intalniri intre membrii Familiilor Regale Europene au, indiferent de prilejul lor, rolul de a stabili punti de intelegere intre tot atatea natii, de a subllinia idea ca solidaritatea este cheia supravietuirii istorice a noastra, a tuuturor.

    Urari de “La Multi Ani ” ASR Principelui Mostenitor al Serbiei, de fericire, pace, serenitate si de revenire pe tronul Serbiei cat mai curand, pentru a alcatui iarasi, alaturi de Regatul Romaniei, un pol de liniste, progres si democratie reala in aceasta parte a Europei.

    Diana Lucia Zotescu

  6. SECRIERU IOAN says:

    URAM **LA MULTI ANI**ASR PRINTULUI MOSTENITOR ALEXANDRU AL SERBIEI CU OCAZIA ÎMPLINIRII VENERABILEI VÂRSTE DE 70 DE ANI. MULTĂ SĂNATATE, IMPLINIRI SI PUTERE DE MUNCA. SUNT EXTREM DE FERICIT CĂ SUNT CONTEMPORAN CU STRĂNEPOTII REGINEI MARIA SI A REGELUI FERDINAND, SI ANUME CU PRINCIPESA MOSTENITOARE A ROMÂNIEI MARGARETA SI ASR ALEXANDRU
    PRINT MOSTENITOR AL SERBIEI SI SĂ VĂD CĂ RELATIILE DINTRE CELE DOUĂ CASE REGALE SUNT F. BUNE. ** GRUP MONARHIST ANINA CS**

  7. Viorel Balanescu says:

    La Multi Ani!

  8. Liliana Sora says:

    Sunt , în existența nostră, momente unice, clipe rare, încărcate de emoție, de sensibilitate, de bucurie…, precum aniversarea zilei de naștere, o adevărată sărbătoare de suflet, de frumos. Este minunat să fii părtaș, prin ceea ce ne oferiți ca imagini și conținut, la priveliștea și cunoașterea unor locuri fascinante, unor oameni remarcabili ale căror gânduri și fapte frumoase clădesc un suflet frumos, oameni ce vin parcă din altă lume, la întâlniri și evenimente de înaltă ținută, de o manieră aleasă de civilizație, de stil și rafinament. de distincție și eleganță privită în toată complexitatea ei. La ceas aniversar, și nu numai, ASR Principele Moștenitor Alexandru să aibă parte mulți ani , de cele mai de preț binecuvântări – sănătate, bucurii, iubire, împliniri…. , alături de cei dragi. Respect și toată admirația pentru Familia Regală a României, care întruchipează o frumusețe aducătoare liniște , de bine și a cărei imagine luminează și strălucește mereu.

  9. […] 2015, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au luat parte, la Palatul Regal din Belgrad, la aniversarea Principelui Moștenitor Alexandru la împlinirea vârstei de 70 de […]

  10. […] 2015, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au luat parte, la Palatul Regal din Belgrad, la aniversarea Principelui Moștenitor Alexandru la împlinirea vârstei de 70 de […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53107364
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate