Comunități dunărene. Tulcea

În zilele de 5 și 6 aprilie 2023, Custodele Coroanei a vizitat județul Tulcea. Majestatea Sa a fost însoțită de Alteța Sa Regală Principesa Sofia. Vizita reprezintă începutul unui proiect inițiat de Custodele Coroanei române în comunitățile dunărene. De-a lungul anului, Majestatea Sa va vizita județele de la Dunăre și va încuraja educația în rândul tinerilor, minoritățile etnice, folclorul și tradițiile populare, patrimoniul construit și protejarea mediului înconjurător. AGERPRES HISTOIRES ROYALES

La Casa Avramide din municipiul Tulcea, în după-amiaza zilei de 5 aprilie, Majestatea Sa Custodele Coroanei, împreună cu ASR Principesa Sofia, s-a întâlnit cu elevii și profesorii Liceului de Arte „George Georgescu”.

Majestatea Sa și ASR s-au bucurat de o frumoasă primire. Elevii au prezentat propria lor expoziție de artă plastică și un recital de muzică clasică. În finalul întâlnirii, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au purtat un dialog cu elevii și profesorii.

Joi, 6 aprilie, la Consiliul Județean Tulcea, Custodele Coroanei și Principesa Sofia au fost întâmpinate de reprezentanții Consiliului Județean, Primăriei și Prefecturii. Au luat parte localnici, reprezentând minoritățile etnice, voluntari ai Crucii Roșii Române, meșteșugari locali, elevi și profesori. A fost prezent Mugurel Mărgărit, directorul executiv al Fundației Regale Margareta a României. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au purtat discuții despre proiectele aflate în desfășurare în județul Tulcea, precum și despre activitatea comunităților minorităților etnice din Tulcea.

În a doua parte a zilei, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principesa Sofia au vizitat comuna Jurilovca, unde au avut ocazia să se întâlnească cu membri ai comunității de lipoveni, care au prezentat tradițiile, meșteșugurile și gastronomia locală. Au fost prezenți la întâlniri primarul comunei, domnul Eugen Ion, viceprimarul Galina Teleucă și voluntari ai Crucii Roșii filiala Tulcea.

De asemenea, Majestatea Sa a vizitat trei case tradiționale și a văzut locul de recoltare a stufului pentru acoperișuri. În finalul vizitei la Jurilovca, domnul primar Eugen Ion a oferit un prânz cu bucate tradiționale din Tulcea. 

Tulcea, Casa Avramide

Tulcea, Consiliul Județean

Jirilovca

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50445121
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate