Vizită la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, 2024

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat astăzi, luni, 7 octombrie 2024, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, instituție centenară de învățământ superior strâns legată de toate cele cinci generații ale Familiei Regale a României.

Musafirii regali au fost întâmpinați de către rector, prof. univ. dr. Marius Stoica, iar apoi au fost invitați în sala rondă a Universității, unde s-au întâlnit cu membri ai Senatului și cu studenții șefi de promoție. Domnul rector a rostit un cuvânt de bun-venit, iar Principele Radu a adresat mulțumiri din partea Majestății Sale și a sa. A mai luat cuvântul președintele Senatului, prof. univ. dr. Alina Moanță.

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport a fost înființată de Regele Ferdinand I al României în anul 1923, prin Decret Regal. La vremea fondării, a fost a cincea universitate de această specialitate a Europei și a zecea a lumii. Custodele Coroanei și Principele Radu au semnat în Cartea de Onoare. La împlinirea a 90 de ani de la fondare, UNEFS a fost învestită de Regele Mihai I cu Decorația Regală Nihil Sine Deo. Regelui Mihai i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Majestatea Sa și Principele Radu au vizitat Sala de Gimnastică, unde au asistat la cursul de gimnastică al anului I de studii. Apoi, musafirii regali au vizitat și Sala de Jocuri, amplasată în Manejul Regal al secolului trecut, unde au asistat la cursul de volei pentru anul II de studii.

La finalul vizitei, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală au purtat un dialog cu studenții români și străini din anul II de studii, precum și cu membri ai Consiliului Profesoral.

📷 Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54128566
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate