Vederi din Săvârșin, în vara lui 2010

Săptămâna trecută, vorbind despre luna august la Săvârșin, am promis câteva fotografii cu locurile, oamenii și ceea ce încercăm să facem aici, respectând memoria, tradiția, munca generațiilor dinainte și încercând să reparăm distrugerile iraționale din perioada de după 1947.

Actualmente, Domeniul Regal are un număr restrâns de angajați, dar ei fac o treabă din ce în ce mai bună, după ce au beneficiat de specializări, au urmat cursuri sau au înțeles, în anii petrecuți pe domeniu, principiile și valorile noastre.

Chiar la intrarea în parc este o clădire (vechiul grajd) ce datează din secolul al XIX-lea. Ea a fost renovată cu câțiva ani în urmă, folosind doar materiale existente la data construcției: lemn, țiglă, fier, nisip, var și apă. Am respectat culoarea de case a locului. Pentru moment, grajdul nu are “locuitori”, dar sperăm ca unul sau doi cai de trăsură să fie achiziționați în anii viitori.

IMG_0225.JPG

Așa arată astăzi vechiul gradj, în fața căruia puteți vedea pe trei dintre grădinari, finisând piesele din fier ale unei trăsuri vechi de o sută de ani, achiziționată de mine din orașul Brad. Ea a aparținut unui avocat care a folosit-o timp de trei decenii, făcând zilnic drumul de la Brad până la Deva, unde avea biroul. Trăsura este mică, are 2 locuri, este pentru un singur cal și va primi numele de “Trăsura Brad”.

IMG_0226.JPG

Cei trei colaboratori ai noștri au primit piesele metalice ale trăsurii după ce ele au fost sablate la Arad. Grădinarii au dat fiecare piesă în parte cu un grund (o substanță de bază).

IMG_0227.JPG

IMG_0228.JPG

După ce se aplică grundul, piesele sunt date de două ori cu vopsea specială de metal. Astfel, toată partea de metal a trăsurii va fi ca nouă. Din toate piesele, mari și mici, din fier, doar două șuruburi vor trebui înlocuite, ca și una dintre scărițele de urcat în landou. Restul a fost perfect restaurat.

IMG_0229.JPG

IMG_0231.JPG

Roțile au fost curățate și reparete de un meșter găsit, ca prin minune, prin împrejurimi. Altminteri, meseriile tradiționale de rotar sau potcovar, chiar cea de fierar, s-au pierdut aproape complet. La Satul Regal al Meșteșugurilor, în anii viitori, dorim să reînviem opt din meșteșugurile tradiționale.

IMG_0233.JPG

Elena, de profesie cameristă, dă o mână de ajutor colegilor ei la curățarea unei frumoase mese de sufragerie, pentru a fi refăcută. Ea se află în fața clădirii atelierului de tâmplărie fină, primul dintre atelierele Satului Regal de Meșteșuguri. Este proiectul cel mai drag Principesei Moștenitoare.

IMG_0234.JPG

Viorica Mică, responsabila cu serele Domeniului, ajută colegii tâmplari, alături de Elena. În zilele cu temperatură prea ridicată, ea nu poate lucra afară, la răsaduri.

IMG_0235.JPG

Ion Ignat este titularul atelierului de tâmplărie. El are talent, răbdare și o bună școală. A început lucrul la Domeniul Regal acum nouă ani când, împreună cu Elena, soția lui, s-au angajat la Castel. Sunt, alături de Viorica Mare, maestrul bucătar, cei mai vechi colaboratori. Aici, el lucrează la trei cutii care vor fi o parte a cadoului nostru pentru Nunta de Argint a Principelui Alexandru al II-lea al Serbiei.

IMG_0236.JPG

Marius, mâna dreaptă a lui Ion Ignat.

IMG_0240

Un șir de 12 suporturi de farfurie, pentru masa de sufragerie, din diferite esențe de lemn, care așteaptă să fie finisate. Se folosesc, precum la fierărie, numai produse naturale: lemn, ceară de albine și rășini naturale.

IMG_0254

Bancă din parc, privind spre castel, realizată din lemn de stejar din pădurea de la Săvârșin.

IMG_0282.JPG

Flori din fața casei Reginei Elena, un mic ansamblu arhitectonic tradițional, cuprinzând două modeste case țărănești legate între ele. Este locul unde Regina Elena și Regele Mihai au locuit, timp de doi ani, în anii 1940, atunci când castelul era în reparații.

IMG_0281.JPG

Astăzi, casa Reginei Elena servește drept sediu al Asociației de Dezvoltare Durabilă de la Săvârșin. Într-o zi, ea va fi corect restaurată și va fi un loc pentru primit musafiri sau membri ai familiei.

Foto Asociatia pt Dezvoltare Durabila Savarsin 001

Ioan Vodicean este directorul Asociației. A preluat de curând această responsabilitate. El are în plan imediat două accesări de fonduri europene, una pentru educație vocațională, care va cuprinde pentru cinci ani o sută de tineri la cursuri de diverse tipuri, și alta pentru dezvoltare turistică în localitate. În Satul Regal se intenționează deschiderea unui mic Muzeu al automobilului (cu jeep-uri ale Majestății Sale și cu faimosul său atelier mecanic de la Versoix, precum și cu imagini și documente ale multor dintre mașinile istorice ale Familiei Regale). În fotografie, în dreapta, se află Ion Tucă, directorul Casei Majestății Sale, care a împlinit anul acesta 20 de ani de când lucrează pentru Familia Regală.

Foto Asociatia pt Dezvoltare Durabila Savarsin 003

Foto Asociatia pt Dezvoltare Durabila Savarsin 004

Soba și bârnele sunt originale. Puținele lucruri găsite în castel și pe domeniu, din vremea locuirii lui de către Familia Regală, vor fi cu grijă restaurate și puse la locul lor.

IMG_0255

Așa arată castelul în vara anului 2010. Procesul de restaurare a aripii de est nu este încheiat, din lipsă de fonduri. Sperăm să se încheie totuși în primăvara viitoare.

IMG_0257

Sticlă realizată la Arad pentru ușile de la nivelul de jos al castelului, unde se află Sufrageria mare și câteva camere pentru musafiri. Tot aici se află bucătăria și o sală de mese pentru colaboratori, unde este responsabilă Viorica Mare, maestrul nostru bucătar. Ea este cunoscută cititorilor blogului din interviul acordat recent unui cotidian basarabean.

IMG_0243

Masă din epocă, găsită în satele din împrejurimi, actualmente restaurată parțial. Se află în holul de la etaj.

IMG_0247

Imagine cu holul de intrare. În spate se vede Salonul mare. Masa rotundă din mijloc este singurul obiect găsit la întoarcerea noastră la castel, din mobilierul Regelui. Restul, totul a dispărut.

IMG_0260

Sala de mese de la nivelul de jos al castelului. Mesele și scaunele sunt realizate la noi, din lemn de stejar din pădure. Desenul scaunelor este realizat de arhitectul Șerban Sturdza, arhitectul Casei Regale, care s-a inspirat din modelul de scaune al anilor 1940, folosite de Regina Elena la Săvârșin. Pe perete, două fotografii oficiale de epocă înfățișând pe Rege și pe mama sa, primite cadou de la Frédéric Mitterrand.

IMG_0262

Salonul Principesei și al meu, de la etaj. Tabloul este darul pictorului Ștefan Câlția pentru Principesa Moștenitoare.

IMG_0237.JPG

Lucrare în bronz oferită de sculptorul Goreniuc, artist român stabilit în SUA. Și-a găsit locul pe scările principale ale holului de intrare. Stă alături de un bust identic al Reginei Ana, realizat de dl Goreniuc.

Nu aș vrea să nedreptățesc nici un loc și pe nimeni. Castelul mai are locuri frumoase de văzut, parcul are priveliști minunate, iar colaboratorii noștri merită să fie prezentați toți. Mă opresc însă aici, fiindcă scopul acestei pagini de jurnal a fost să arăt câte ceva din migăloasa muncă de punere la loc a unei bucăți de frumos și de demnitate din viața românească.

18 comentarii

  1. horia cremene says:

    Este captivantă şi reconfortantă parcurgerea paginilor care privesc restaurarea stricăciunilor proletcultiste „respectând memoria, tradiţia, munca generaţiilor dinainte şi încercând să reparăm distrugerile iraţionale din perioada de după 1947.”
    Avem o nouă dovadă că stă în tradiţia Familiei Regale să fie exemplu viu pentru ce ar trebui noi, oamenii simpli, să facem – „scopul acestei pagini de jurnal a fost să arăt câte ceva din migăloasa muncă de punere la loc a unei bucăţi de frumos şi de demnitate din viaţa românească”.
    .
    În acelaşi context aş vrea să remarc faptul că Marşul Regal (Carol I), postat recent în pagină, este superb. Nu l-am auzit până acuma, nu am cuvinte să-mi exprim admiraţia. Am căutat marşul pe youtube şi mai înainte, chiar şi azi, dar nu apare printre celelalte compoziţii ale lui Ivanovici. Mulţumesc ASR Principele Radu pentru surpriza deosebită pe care ne-a oferit-o. Aş vrea să apuc ziua în care, sub acordurile acestui splendid marş, Şeful Statului va primi onorul de la coloane de români încrezători în viitorul ţării şi al lor.

  2. Intr-adevar castelul savarsin este o oaza de puritate sufleteasca,unde regasim adevarata Romanie.

  3. negru vasilica says:

    Tot ce ati aratat este nemipomenit ,sa va de bunul dumnezeu putere de
    a duce la bun sfirsit acest maret proiect,va felicit pentru tot ce faceti
    pentru tara noastra .Va multumesc din suflet.

    Cu deosebit respect
    Vasilica
    Italy 18.08.2010

  4. Bogdan Cornea says:

    Alteta,

    Imaginile si textul de mai sus amintesc de un documentar realizat de BBC prin anul 2005 numit The Queen’s Castle. Ducele de Edinburg, in deschiderea primului episod, spunea cum Castelul Windsor are o atractie si o putere deosebita datorita faptului ca Familia Regala locuia acolo. La fel si la Savarsin, castelul devine o comunitate coerenta, integra si functionala datorita faptului ca Familia Regala se afla acolo! Acelasi lucru s-ar putea aplica si intregii Romanii, tara ar putea redeveni coerenta si functionala daca am fi destul de inteligenti sa-l repunem pe Rege la locul sau cuvenit, cel de sef de stat.
    Alteta, stiu ca ati avut in plan crearea unui spatiu potrivit de expunere a Colectiei Regale de Arta Contemporana intr-una din cladirile aferente castelului. Sunt curios daca Altetele Voastre au mai avut timp sa faca ceva pentru dezvoltarea acestui proiect?
    Va multumesc,
    Bogdan Cornea
    Traiasca Regele si Familia Regala !

  5. Răspuns dlui Horia Cremene (comentariul nr. 1) says:

    Vă mulțumesc pentru cuvintele dumneavoastră, ca și pentru toate comentariile pe care le oferiți generos blogului.

    Sunt bucuros că efortul nostru de la Săvârșin vă inspiră încredere. Marșul Carol I de Iosif Ivanovici este, într-adevăr, o mică bijuterie. A avut o soartă bizară, fiind aproape uitat preț de multe decenii. Meritul readucerii lui la lumină aparține profesorului muzicolog Viorel Cosma. El l-a oferit Muzicii Reprezentative a Armatei, care l-a introdus în repertoriul curent, l-a înregistrat la Radio și l-a cântat la ultima ediție a Festivalului Național de Muzici Militare.

    Marșul a fost cântat în încheierea primului Garden Party Regal postbelic, oferit de Majestatea Sa Regele la Palatul Elisabeta în mai 2010, cu ocazia jubileului meu de 50 de ani.

    Și eu sper ca ceremonialul statal român să redevină ceea ce trebuie. Pentru aceasta ar trebui ca societatea românească să înceapă să se respecte pe sine.

    Cu bine,
    Radu al României

  6. Răspuns dlui Bogdan Cornea (comentariul nr. 4) says:

    Domnule Cornea,

    Îmi face o nespusă plăcere că pomeniți despre episoadele BBC dedicate Castelului Windsor. De fapt, BBC a prezentat și un șir de 4 episoade despre Palatul Buckingham, intitulat “Monarchy – The Royal Family at work”. Aceste două filme, despre Windsor și Buckingham, însumează nouă ore de material video, ce poate fi cumpărat pe DVD.

    La Palatul Elisabeta, tot personalul de la Săvârșin și București al Casei Regale a petrecut trei zile de “team building”, vizionând tot materialul, făcând ateliere de lucru și notând pe caiete toate detaliile relevante pentru diversele departamente ale Casei Regale: ospitalitate, administrație, secretariat, protocol etc. A fost unul dintre cele mai gustate momente profesionale ale anului 2008. Toți colaboratorii noștri sunt fani ai acestor două seriale.

    În ceea ce privește Muzeul Regal de Artă Contemporană, proiectul nu a fost încă demarat. Este prea costisitor pentru momentul actual. Intenția MS Regelui este să se construiască o clădire nouă, cu toate dotările, la Săvârșin, în parteneriat cu administrația locală. Muzeul ar urma să cuprindă lucrările de artă plastică românească din zilele noastre, aflate în Colecția Regală. Aceasta a fost inițiată în anul 2001 de academicianul Sorin Dumitrescu și Fundația Anastasia și numără actualmente peste 70 de lucrări de valoare, semnate de Horia Bernea, Ștefan Câlția, Sorin Dumitrescu, Maitec, Silvia Radu, Gherasim, Henri Mavrodin, Vladimir Zamfirescu, Sorin Ilfoveanu și atâția alții.

    Muzeul va fi, desigur, fondat, dar acest lucru nu poate avea loc înainte de anul 2013-2014. Până atunci, lucrările sunt expuse la Palatul Elisabeta și, în mai mică măsură, la Castelul de la Săvârșin.

    Cu bine,
    Radu al României

  7. 'ARMONIE' says:

    Alteta Voastra,

    Multumirile si sustinerile noastre sincere se indreapta constant spre
    toate persoanele Loiale care Colaboreaza cu Altetele Voastre Regale.
    * * *
    – Restaurarea si Revigorarea Domeniului Regal de la Savarsin
    este O DATORIE SI O PRIORITATE a generatiei noastre.
    * * *
    Va rugam sa constientizati faptul ca va suntem alaturi zilnic !
    Doamne ajuta!

  8. Sauca/Ionut says:

    Alteta Voastra,

    Am vizitat recent Malancrav, localitatea unde Printul Charles a cumpărat si restaurat un conac si unde fundatia Sa fabrica gustosul suc de mere. Am remarcat sateanului carene-a însoțit faptul ca renovarea este plină de bun gust, in culori pastelate, cu materiale tradiționale, fără tigla din tabla, termopane din plastic, aer condiționat, fără albastru pe Acoperis, mov intens, portocaliu, adică asa cum ne construim noi satele acum… Gazda noastră spunea ca Printul a luat câțiva localnici pe care i-a calificat in UK in meserii tradiționale, pentru a restaura conacul. Iata cum Printul Charles înțelege sa returneze ceva comunității vecine proprietarii sale. Eu as spune ca e un patriot roman, diferit de primii secretari sau de majoritatea politicienilor actuali.

  9. Sauca/Ionut says:

    Alteta Voastra,

    Am vizitat recent Malancrav, localitatea unde Printul Charles a cumpărat si restaurat un conac si unde fundatia Sa fabrica gustosul suc de mere. Am remarcat sateanului care ne-a însoțit faptul ca renovarea este plină de bun gust, in culori pastelate, cu materiale tradiționale, fără tigla din tabla, termopane din plastic, aer condiționat, fără albastru pe acoperis, mov intens, portocaliu, adică asa cum ne construim noi satele acum… Gazda noastră spunea ca Printul a luat câțiva localnici pe care i-a calificat in UK in meserii tradiționale, pentru a restaura conacul. Iata cum Printul Charles înțelege sa returneze ceva comunității vecine proprietarii sale. Eu as spune ca e un patriot roman, diferit de primii secretari sau de majoritatea politicienilor actuali.

  10. Romanian Superlatives says:

    Altetele Voastre Regale,

    Am gasit acest site pe Internet care vorbeste in termeni elogiosi despre personalitatea Majestatatii Sale Regelui intr-un articol pus pe site in mai 2010. Textul este in engleza si franceza. Eu nu stiam de existenta lui.

    Cu devotament,
    Constanța Iorga

    http://romaniansuperlatives.blogspot.com/2010/05/hm-king-michael-of-romania.html

  11. Cory Muresan says:

    In aceste zile doresc sa adresez MS Regina Ana condoleante pentru plecarea la Domnul a ASR Principelui Carlo Ugo di Borbone-Parma (Duce de Parma), Sef al Casei Regale si Ducale din care provine iubita noastra Suverana.
    Fie ca Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii pe defunctul Duce de Parma si sa ii mangaie pe membrii Familiei!

  12. Castelul Savarsin ne dezvaluie o Romanie Altfel, pe care o stim numai din povestile bunicilor, o Romanie a valorilor morale, o Romanie care era Regat, o tara in care romanii se mandreau cu un bun renume peste hotare. Proiectul Familiei Regale de a construi un sat al mestesugarilor este de bun augur in situatia actuala. Sa dea bunul Dumnezeu ca astfel de proiecte sa ia amploare.

  13. Buna seara Alteta
    Superbe fotografii! Banca din lemn e super!

  14. Adriana Mihaela Macsut says:

    Alteta Voastra,
    Am citit cu deosebit interes articolul dedicat Castelului de la Savarsin. Pare o oaza care nu face parte din lumea salbatica in care ne zbatem in mod cotidian. Multe cladiri vechi sunt lasate in paragina si este pacat ca se distrug pagini de istorie. Avem si noi in casa piese de mobilier vechi si vom face eforturi sa le restauram. Va multumim ca impartasiti cu noi vesti desp Castelul Savarsin.
    Casa Regala a Romaniei constituie un exemplu de patriotism, daruire si devotament. Este modelul pe care clasa politica ar trebui sa il ia in seama.

    Cu deosebita consideratie,
    Adriana Mihaela Macsut si Stefan Grosu

  15. Lavinia says:

    Buna seara, Alteta!
    Ma numesc Lavinia si sunt din Arad. As dori sa va intreb daca lucrarile de reconstructie ale castelului de la Savarsin vor fi gata pana anul viitor (2011) in vara. Unul din visele mele este, daca se poate, bineinteles, si daca domeniul regal va fi deschis publicului, sa fac acolo cateva fotografii de nunta (in gradina, curte si in interior). Ma voi casatori in luna august 2011 si imi doresc foarte mult sa fac niste poze acolo pentru ca locul este superb si as vrea sa ma simt printesa in adevaratul sens al cuvantului macar pentru o zi. 😉 De aceea doresc sa stiu daca se vor permite aceste fotografii in interior [macar intr-o camera si hol:)] si daca se va percepe o taxa pentru acest lucru.

    Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra.
    Cu respect,
    Lavinia S.

  16. Dr. Eugen Ioan Popa says:

    Am citit cu placere despre Castelul de la Savarsin, locul copilariei mele. Imi amintesc cu placere de frumusetea parcului si lacului . In urma cu ceva ani, cand parcul se vizita si de public, am facut o plimbare dar am ramas cu un gust amar ca lacul arata jalnic…. Avea nevoie de un… tratament adevarat nu doar de o curatire cu utilaje. Ca expert in tratarea apei, cu expertiza pe care o detin, cred ca lacul ar putea deveni ceea ce a fost candva. Lacul are nevoie de un expert si putina dorinta din partea proprietarilor…. Eu pot fi acel expert care sa “vindece” lacul pe care in copilarie ma plimbam cu barca si ma bucuram cand pestii se jucau la soare…

  17. Răspuns dlui dr. Eugen Ioan Popa (comentariul nr. 16) says:

    Domnule Popa,

    Vă mulțumesc pentru mesaj. Sunt de acord cu dumneavoastră. În anii în care Domeniul Regal de la Săvârșin era deschis pentru acțiuni turistice și vizitarea parcului, situația financiară a domeniului era sub orice critică. Pădurile nu fuseseră restituite, iar bugetul pentru menținerea clădirii și a parcului pe linia de plutire era complet insuficient. Au fost ani negri, în care nu știam dacă vom putea menține proprietatea.

    Ideea de a curăța lacul și de a face reparații necesare pentru tot cursul apelor din parc (izvoare, canale și pârâul) a fost mereu prezentă, dar sumele necesare depășeau cu mult posibilitățile noastre. Casa a avut și are nevoie de reparații serioase la terase, acoperiș, rampă, subsol, fațadă și interior.

    Un program detaliat se derulează sub coordonarea Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare.

    Puteți lua legătura cu Casa Majestății Sale Regelui, cu dl director Ion Tucă, sau cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă de la Săvârșin. Sunt sigur că, dacă sunteți doritor de a lua parte la refacerea acestui monument istoric (castelul și parcul), se va găsi o soluție.

    Vă mulțumesc pentru bunăvoință și interes.
    Radu al României

  18. Teudan Ioan says:

    Buna ziua , va rog sa ma contactati pe email sau la tel.0746174398 , am gasit un bust al regelui Mihai disparut in 1940 . Cu respect
    Nelu din Arad

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50430358
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate